PAŞII SPRE MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918 (I)

Distribuie pe:

Pe pământul Transilvaniei, şi nu numai, în urma cuceririi Daciei de către romani, (101 - 106), cele două popoare, dacii şi romanii, au convieţuit împreună aproape 200 de ani, timp în care se năştea şi se dezvolta un nou popor, poporul român. În timpul invaziei maghiarilor în Transilvania, sec. IX-X, aceştia se lovesc de riposta românilor, băştinaşi ai locurilor. Cronica notarulului anonim al regelui Bela consemnnează în această veche provincie dacică trei formaţiuni politice „voivodate" româneşti: 1. Voievodatul din Crişana, condus de Menumorut; 2. Voievodatul din centrul Transilvaniei, mărginit de munţi, Porţile Mezeşului şi Mureş, condus de voievodul Gelu şi 3. Voievodatul din Banat, cuprins între râurile Tisa, Mureş şi Dunăre, având în frunte pe voievodul Glad. De la bun început, invadatorii se străduiesc ca, prin toate mijloacele, să spargă blocul etnic românesc, care îşi avea adânc înfipte rădăcinile în acest pământ, mereu ocrotit de Dumnezeu. Au început prin colonizările teritoriului cu populaţii străine, cu saşii (1141-1162), cavalerii teutoni (1211) şi apoi cu secuii. Au continuat cu implicarea religiilor în acest proces murdar, prin încheierea „Pactului celor patru religii", prin care religiile luterană, unitariană, reformată şi romano-catolică erau decretate religii de stat,

iar confesiunea ortodoxă a românilor era scoasă în afara legii. Ca etape şi măsuri importante întrepinse cu scopul dezbinării şi deznaţionalizării românilor, putem aminti: 1. Constituirea alianţei „Unio trium nationum" (1437) între unguri, saşi şi secui. Odioasa alianţă a durat 480 de ani (1918); 2. Încheierea „pactului dualist", în 1867, între popoarele minoritare, austriac şi maghiar, pentru a domina, prin forţă şi agresivitate, populaţia majoritară a imperiului, formată din cehi, slovaci, croaţi, sârbi, români ş.a. Pentru Transilvania, acest pact a avut drept consecinţă şi includerea acesteia la Ungaria, timp de 51 de ani, prin lichidarea statutului de principat autonom. Prin măsurile luate de noii guvernanţi, pentru po-pulaţia românească din Transilvania, această perioadă a fost cea mai neagră şi mai grea din toată isoria sa. Legile votate de Parlamentul de la Budapesta au decis până şi maghiarizarea numelor de familie, de localităţi şi instituţii, legi prin care se umărea cenzura presei, desfiinţarea şcolilor româneşti: „legea Apponi" etc. Pactul a creat mari nemulţumiri în rândul populaţiilor şi naţionalităţilor neîndreptăţite din imperiu, altele decât cele maghiară şi germană. Acestea se pregăteau făţiş, de luptă, pentru schimbarea lucrurilor. Momentul prielnic s-a ivit spre sfârşitul anului 1918, anul în care mişcările de eliberare naţională şi socială au cuprins toată Europa. Au fost schimbate guvernele şi regimurile politice în Germania, Austria, Ungaria. Naţiunile asuprite ale imperiului multinaţional se organizau şi se mobilizau în lupta pentru cucerirea drepturilor naţionale şi sociale. La românii din Transilvania, viaţa politică era dominată de Partidul Naţional Român, al intelectualilor, ce se sprijinea şi pe ţărănime, şi de Partidul Social Democrat, care, în 1918, avea peste 100.000 de membri. Este meritul acestor clase politice, doctrinar diferite, care, în acele momente grele pentru România şi pentru populaţia românească din Ardeal, au găsit calea dialogului şi a faptelor comune de urmat pentru binele poporului. Unde ne sunt acei intelctuali şi muncitori luminaţi de la care clasa politică de astăzi ar avea multe de învăţat, de la şeful statului şi până la ultimul parlamentar sau ministru? Revenind la evenimentele din anul 1918, ne amintim că pe 12 octombrie, în casa lui Aurel Lazăr din Oradea s-au adunat fruntaşii Partidului Naţional Român şi au analizat situaţia politică a momentului, pregătind o declaraţie politică pe care Al. Vaida Voevod urma să o citească pe 18 octombrie în Camera Deputaţilor de la Budapesta. Era încă un semnal prin care naţiunea română îşi revendica, cu hotă-râre, dreptul la libertate şi independenţă, prin desprinderea Transilvaniei de Ungaria. Era perioada în care suflul revoluţionar măturase regimuri politice şi conduceri de ţări în state importante ale Europei. În Germania, ultimul împărat din familia Hohenzollern, Wilhelm al II-lea, fuge, iar în Austro-Ungaria, proaspătul împărat instalat renunţă la tron. În tot acest timp, Consiliile Naţionale şi cele locale, constituite de fiecare naţiune, se aşteptau la dezmembrarea imperiului şi se pregăteau pentru preluarea puterii şi constituirea statelor naţionale, potrivit principiilor lansate de preşedintele american, Wilson. Şi la români, Consiliul Naţional, format din 12 membri, 6 de la Partidul Naţional Român şi 6 de la Partidul Social Democrat, aşa cum vom vedea, au găsit cele mai bune forme de înţelegere a problemelor şi de stabilire a măsurilor, care au condus spre Marea Unire.

Lasă un comentariu