Este vorba, desigur, despre economia românească, iar „încurajatoarele" afirmaţii aparţin diverşilor candidaţi din toate partidele, îndeosebi din cele mai reprezentative, PSD şi PNL, care se întrec în ofertele lor bombastice către alegători. Promisiuni de acest gen am auzit noi cu prilejul fiecărei campanii electorale care s-a derulat în cei 30 de ani. Numai că, în loc să se întărească, baierele economiei au tot slăbit, în aşa hal încât, tot de atâţia ani, nu mai suntem capabili să ne susţinem consumul decât apelând pe scară largă la împrumuturi şi la import, şi nu ştim până când vom mai suporta o asemenea încărcătură.
Aşadar, cu toate asigurările pe care le primim de la candidaţii noştri, oricare vor fi ei, nu trebuie să ne facem iluzii, pentru că mint cu neruşinare, îndeletnicire veche, dar care a crescut ca forţă de convingere, de la o campanie electorală la alta, pentru simplul fapt că noi, prostimea care le dăm voturile, le-am înghiţit toate gogoşile pe care ni le-au oferit, în loc să le monitorizăm spusele şi promisiunile pentru a le arăta obrazul, măcar la final de mandat sau la încercarea lor de a-şi repeta aventura spre înaltele jilţuri ale Parlamentului. Pentru că, după cum vedem din falsele lor tânguieli, le-a fost greu în „slujba poporului şi a alegătorilor", şi atât de mult „i-a epuizat această zdroabă" încât mai vor o dată şi încă o dată, şi, dacă se poate, tot restul vieţii, până la adânci bătrâneţi.
După cum se vede, democraţia nu este o soluţie cu un singur răspuns. Ea are mai multe faţete, se poate manifesta în mai multe variante, dar modul în care a fost implementată în spaţiul românesc pare ceva căzut dintr-o altă lume, dintr-o altă realitate. De ce?
Pentru că la noi toate par a merge pe dos.
Am spus-o şi noi, dar şi alţii, că România nu are o clasă politică aievea şi responsabilă, „întreagă la minte", pentru că în structura ei nu avem partide, ci surogate de partide. Adică, găşti de-a binelea care, îmbrăcând hainele politicului, se dau drept adepte ale unor ideologii, mimând că rostul lor pe lume ar fi de faruri călăuzitoare în mersul nostru ca popor şi naţiune, spre mai binele civilizaţiei şi al prosperităţii. Noi le respectăm alegerea, le numim partide, pentru că nu avem ce pune mai bun în locul lor, dar e bine de ştiut că, în viaţa de toate zilele, nu se comportă ca nişte adevărate partide, ale căror interese de bază trebuie să fie, în mod condiţionat, grija pentru destinele naţiunii. Or, în cazul lor, că poartă numele de PSD ori PNL, sau altfel, gândurile le poartă pe cu totul alte meleaguri, scopul lor principal fiind să-şi înşele alegătorii, pentru a accede în jilţuri cât mai confortabile, ca apoi, de la înălţimea funcţiilor lor, să-şi facă în voie „pohta ce-au pohtit-o".
Şi aici ştim cu toţii despre ce este vorba. Adică interesul de clan şi, evident, cel personal, transformând funcţia de înalt demnitar într-o grasă oportunitate de a trasa legi în propriul interes şi de a-şi însuşi averi nemăsurate. Şi au şi din ce, din momentul în care, costul mediu lunar din partea statului român pentru un demnitar în funcţie este de circa 40.000 de lei, adică peste 8.000 de euro. Şi pentru ce? Pentru asemenea bani, la care se mai adaugă alte şi alte facilităţi, merită să faci orice. Inclusiv să te prezinţi, în timpul campaniei, în faţa alegă-torilor, cu tot felul de proiecte fantasmagorice, aparent credibile, dar, promiţându-le marea cu sarea, chiar luna de pe cer, pentru că nu costă. De asemenea abordări am avut parte şi noi, mureşenii şi târgumureşenii, la alegerile locale, şi vedeţi ce a ieşit. Praf şi pulbere din ele.
Situaţia se repetă şi la parlamentare întrucât, cam peste tot, aceiaşi candidaţi de la locale, care fie că au ratat alegerile sau că nu le convine postul câştigat, considerând că nu e de nasul lor, ei ţintesc, evident, mai sus, unde „se găsesc de toate şi pentru toţi", motiv pentru care îi întâlnim în capul listelor pentru alegerile din decembrie, amăgitoarelor lor proiecte, fabricate pentru locale, schimbându-le doar titlul, devenind subiecte de campanie pentru Parlament.
Un fel de tăiat frunze la câini, pentru că ştim că totul este fals şi minciună. Abordând în aceeaşi notă starea de fapt pare foarte semnificativă aprecierea unui cunoscut analist politic care sintetizează astfel campania ce se desfăşoară pentru recentele alegeri parlamentare: ,,Cheltuim prea mulţi bani, cu prea mulţi oameni care, neavând alt rost pe lume, devin parlamentari".
Aşadar, iată, în majoritatea cazurilor, cu cine „defilăm noi" şi la actualele alegeri parlamentare. Atunci, putem noi să dăm crezare unor asemenea specimene, că în viitorii patru ani vor face şi vor drege, vor schimba ţara din temelii, transformând-o într-un vad cu lapte şi miere sau într-un „Tigru al Europei"? O ţară slăbănoagă, care, pentru a o duce de azi pe mâine, trebuie să stea cu mâna întinsă la mila creditorilor? Cum pot ei să facă acest lucru, din moment ce, în cei 30 de ani de când sunt la putere, „corifeii" acestor partide n-au fost capabili să pună la punct un proiect de ţară de lungă perspectivă, aşa cum aveau comuniştii care, începând din anii '60 ai secolului trecut, au dat un puternic impuls dezvoltării ţării, tuturor domeniilor de activitate. Este de netăgăduit faptul că, în scurt timp, la acea vreme, România a ajuns într-adevăr un tigru, nu numai al Europei, ci al întregii lumi, prin ritmul înalt de dezvoltare, echivalent cu cel al Japoniei.
Obişnuiţi în toţi aceşti ani, mai mult să desfacă decât să facă, să demoleze decât să construiască, este evident că ei nu se vor putea schimba de pe o zi pe alta, de la o legislatură la alta, mai ales că majoritatea viitoare din Parlament va fi constituită din majoritatea prezentă în Parlament, la care se adaugă progeniturile celor care au ieşit pe tuşă din sistem, făcându-şi deja plinul.
„Trăgându-şi" bogăţii nemeritate, tot ei au devenit mari oameni de afaceri, sau, mai bine zis, de afacere, care dezvoltă şi în mediul economic aceeaşi performanţă ca şi în cel politic. Adică, înşelătorie, şmecherie şi crasă mediocritate. Politic, de care se ţin cu dinţii, ca scaiul de oaie, pentru că acesta constituie suportul logistic al afacerilor lor.
Dar nu numai atât. Amestecând economicul cu politicul, după voia lor, ei au creat şi instituţii similare ale statului, ineficiente pentru naţiune, care lucrează doar pentru ei şi în spiritul imprimat, încât mersul României spre progres este similar cu „bătutul pasului pe loc". Că lucrurile stau astfel, mărturie sunt locurile umile pe care le ocupă România în concertul european la toate capitolele progresului şi dezvoltării.
Dacă am dispune de un mediu economic sănătos şi îmbietor, care ar stimula iniţiativa şi antreprenoriatul adevărat, noi n-am fi ceea ce suntem acum: exportatori de materii prime cu duiumul şi importatori ai produselor finite din aceeaşi materie, pentru că nu mai avem capacităţi şi specialişti în acest domeniu al prelucrării. De altfel, ce notă poate fi dată conducerii unei societăţi şi economii care, cu posibilităţi certe de a-şi produce propria hrană, este pusă în situaţia de a importa, pentru acoperirea nevoilor populaţiei, 70 la sută din carnea de porc? Este doar un exemplu din multe altele.
Ne oprim, deocamdată, aici, deşi ar fi încă multe lucruri de spus. Am scris, ceea ce am scris, nu pentru a le îndepărta alegătorii. Din contră, chiar îi sfătuim să meargă la vot în număr cât mai mare, pentru că aşa-i democraţia. Am procedat, astfel, pentru a le arăta domnilor viitori parlamentari că nu suntem proşti. Că suntem cu ochii pe ei şi pe nefaptele lor, care ne frământă, dar ne şi dor. Pentru a se ridica din genunchi ţara aceasta, economia ei, dar nu numai, au nevoie de o cu totul altă abordare, în absolut toate domeniile, iar cei chemaţi să înceapă această lucrare sunt chiar ei, viitorii parlamentari. Dar nu în vorbe, ci în fapte! Aşteptăm, deci!
