LUMEA ÎN CARE TRĂIM

Distribuie pe:

Cu aproximativ 200 de țări și peste 7,5 miliarde de oameni, lumea este plină de ființe, locuri și lucruri interesante, distractive și fascinante. În Noua Zeelandă, de exemplu, veți găsi cei mai mulți proprietari de animale de companie de pe planetă, iar în Nicaragua, unul dintre singurele două steaguri din lume care prezintă culoarea mov.

 

* Coreea de Nord și Cuba sunt singurele țări în care nu se comercializează Coca-Cola

Deși celebra băutură este vândută, practic, peste tot în lume, ea nu și-a făcut, încă, oficial, drum spre Coreea de Nord sau Cuba, potrivit BBC. Aceste țări se află sub embargouri comerciale, pe termen lung, impuse de SUA.

 

* Toți oamenii din lume ar încăpea în Los Angeles

Populația totală a lumii este de peste 7,5 miliarde, ceea ce pare “uriaș”. Dacă toți acești oameni ar sta umăr la umăr, ei ar putea să încapă în cei 1.302 km pătrați ai orașului Los Angeles, potrivit National Geographic.

 

* Record de gemeni

În lume, se nasc tot mai mulți gemeni. “Din 1915, când început înregistrarea statistică, până în 1980, aproximativ unul din 50 de nou-născuți erau gemeni, o rată de 2%”, scrie Alexis C. Madrigal de la Atlantic. “Apoi, procentajul a început să crească, atingând 3,3% în 2010, ceea ce înseamnă că unul din 30 de copii născuți este un geamăn”.

Oamenii de știință cred că acest fenomen se datorează faptului că femeile mai în vârstă tind să aibă mai mulți gemeni, în situația în care, femeile, în general, aleg să-și întemeieze o familie mai târziu. Tratamentele de fertilitate, cum ar fi fertilizarea in vitro, joacă, probabil, un anumit rol.

 

* Cel mai tare ardei iute din lume este atât de... iute încât poate ucide

Ardeiul iute Dragon's Breath (“Răsuflarea Dragonului) este atât de puternic încât poate fi de-a dreptul mortal. Cine mănâncă un astfel de ardei ar putea suferi un șoc anafilactic, ce arde căile respiratorii și le blochează. Un asemenea ardei a fost cultivat, inițial, pentru a fi utilizat în tratamentul medical ca anestezic care poate amorți pielea.

 

* Franța, cea mai vizitată țară!

Franța este o țară frumoasă, plină, până la refuz, de vinuri delicioase, brânză delicioasă și mult romantism. Așadar, nu este o surpriză faptul că mulți oameni doresc să viziteze Franța, mai mult decât orice altă țară din lume, potrivit Organizației Mondiale a Turismului a Națiunilor Unite.

În 2017, Franța a primit 86,9 milioane de turiști. Spania a fost a doua cea mai populară destinație, cu 81,8 milioane de vizitatori, urmată de Statele Unite (76,9 milioane), China (60,7 milioane) și Italia (58,3 milioane).

 

* Cea mai dens populată insulă din lume este cât două terenuri de fotbal

Santa Cruz del Islote din Arhipelagul San Bernardo de pe coasta Columbiei are doar dimensiunea a două terenuri de fotbal, dar insula are patru străzi principale și 10 cartiere. Are 500 de locuitori, care trăiesc în aproximativ 155 de case. Cu atât de mulți oameni “împachetați” într-un spațiu atât de mic, este cea mai dens populată insulă din lume, potrivit The Guardian.

 

* Insulele Canare poartă nume de câini, nu de păsări

S-ar putea presupune că Insulele Canare au fost numite după... canari, dar, în realitate, poartă nume de câini. Deși este situat în largul coastei nord-vestice a Africii, arhipelagul face parte din Spania. În spaniolă, numele zonei este Islas Canarias, care provine din sintagma latină “Canariae Insulae”, adică “Insula Câinilor” .

 

* În Indonezia trăiesc cei mai scunzi oameni din lume

Deși peste tot există oameni scunzi și oameni înalți, Indonezia găzduiește unii dintre cei mai scunzi oameni din lume, potrivit datelor compilate din diferite surse globale, de către Telegraph, în 2017. Cei mai înalți oameni de pe mapamond trăiesc în Olanda.

 

* Doar trei țări din lume nu folosesc sistemul metric

Din motive de simplificare, majoritatea celor peste 200 de țări din lume folosesc sistemul metric, atunci când descriu lucruri precum lungimea sau greutatea. Cu toate acestea, există trei țări care nu folosesc acest sistem: Liberia, Myanmar și Statele Unite. În curând, acest număr ar putea fi redus la două. În 2018, ministrul comerțului și industriei din Liberia, Wilson Tarpeh, a declarat că guvernul intenționează să adopte sistemul metric pentru a promova răspunderea și transparența în activitățile comerciale, potrivit Liberian Observer.

 

*Cel mai lung nume de localitate de pe planet are 85 de litere

Oamenii care locuiesc pe dealul Mamung-kukumpurangkuntjunya, Australia, au nevoie de puțină răbdare atunci când învață să scrie numele orașului lor natal. La fel și cei din zona lacului Chargogga-goggman-chauggagoggchaubunagun-gamaugg din Massachusetts și Tweebu-ffelsmeteen-skootmorsdoodgeskietfontein, Africa de Sud.

Însă niciunul nu are la fel de multă bătaie de cap când își notează adresa, precum cei care locuiesc în Taumatawhakatangihanga-oauauotamateaturipukakapikimaung -ahoronukupokaiwhenuakitanatahu, Noua Zeelandă. Cu 85 de litere, acesta este cel mai lung nume de localitate din lume.

 

* În fiecare secundă, în lume se nasc patru copii

În fiecare secundă, populația lumii se mărește cu patru copii nou-născuți. Făcând puțină matematică, asta înseamnă că există aproximativ 250 de nașteri în fiecare minut, 15.000 în fiecare oră și 360.000 în fiecare zi. Într-un an întreg, pe planetă se nasc aproximativ 131,4 milioane de copii, potrivit Ecology Global Network.

 

* Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată pe planetă a fost de -98 grade Celsius

Temperatura de minus 98 de grade Celsius a fost înregistrată în Antarctica, pe parcursul unei perioade de cercetare, între 2004 - 2016. Doar câteva “guri de aer”, la această temperatură, ar putea provoca hemoragii pulmonare mortale.

(sursa - bestlifeonline.com)

Lasă un comentariu