DIN 15 DECEMBRIE, PUTEM CUMPĂRA LAPTOPURI ȘI TABLETE PRIN PROGRAMUL RABLA!

Distribuie pe:

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) anunță că Programul Rabla pentru electrocasnice va începe în 15 decembrie 2020, noutatea fiind că prin acesta vor putea fi cumpărate și laptopuri, și tablete.

“Programul are un buget total de 40 de milioane de lei, care va permite 100.000 de achiziții. În funcție de tipul de produs, voucherele au valori între 200 și 500 de lei, iar un solicitant poate obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite.

Programul Rabla pentru electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu patru produse care nu au existat în edițiile anterioare, și anume aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete”, afirmă MMAP.

Potrivit MMAP, valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele 9 echipamente fiananțate este de 500 de lei (pentru laptopuri); 400 de lei (pentru aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase); 300 de lei (pentru tablete și mașini de spălat rufe) și 200 de lei (pentru aspiratoare).

Aceste sume vor ajunge la români sub formă de vouchere electronice, după un proces de înscriere, care se va desfășura online. Practic, se va intra în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, unde trebuie completate datele personale ale solicitantului și bifat echipamentul pentru care se dorește finanțarea.

Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucher unic, electronic, cu o valabilitate de 15 zile. Cu acest voucher, orice român se va duce la un comerciant autorizat, va preda aparatul vechi pe care vrea să îl înlocuiască și va achiziționa aparatul nou. (L.P.)

Lasă un comentariu