1 Decembrie 1918 este și rămâne o dată memorabilă în istoria noastră națională, ea fiind momentul finalizării unui lung proces istoric, început la anul 1848 când, la Marea Adunare de pe Câmpia Blajului nostru istoric, 40.000 de iobagi au strigat, ca dintr-un singur piept, “Noi vrem să ne unim cu țara”.
Nu a fost însă atunci timpul cel prielnic pentru a se înfăptui acel mare act istoric hotărâtor pentru destinul națiunii române, visul secular al românilor “de a se uni cu toții între aceleași vechi hotare unde se vorbea aceeași limbă”, dorință atât de bine exprimată de marele voievod Mihai, cel care știa mai bine ca nimeni altul că doar în unire stă binele și neatârnarea acestui neam.
Apele vremii și ale istoriei s-au tulburat din nou la izbucnirea Primului Război Mondial, iar sfârșitul acestuia a avut consecințe deosebite pentru întregul continent. Ele ne-au afectat și pe noi, prin schimbările care au avut loc, cea mai importantă fiind căderea marilor și vremelnicelor imperii măcinate de mișcări revendicative puternice și îndreptățite.
În vâltoarea acestor evenimente , în anul miracol 1918, provinciile românești BASARABIA și BUCOVINA s-au unit cu patria - mamă, exemplul lor fiind în pregătire și în Transilvania, prin truda unor neobosiți patrioți români ca: GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI, ȘTEFAN CICIO POP, IOAN FLUTURAȘ, IULIU MANIU, VASILE GOLDIȘ, Al. VAIDA VOEVOD, ca și atâția alții știuți și neștiuți iubitori de neam și țară.
În condițiile destrămării rapide a Imperiului Austro-Ungar, a disoluției autorităților administrative represive maghiare, a afirmării tot mai puternice a principiului autodeterminării naționale, are loc, la 1 Decembrie 1918, pe Câmpia lui Horea din cetatea eternă a Alba Iuliei, întrunirea Marii Adunări Naționale. Dorința tuturor a fost magistral exprimată, aici, în Hotărârea Adunării Naționale, citită de Vasile Goldiș, în care se consfințea, ca o hotărâre divină, faptul că: “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor în ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, decretează unirea tuturor românilor și a locurilor locuite de dânșii cu România”.
Și cum vrut-au românii, așa a fost!
Tratatul de Pace de la Trianon a consfințit un adevăr, făcând dreptatea istorică ce se cuvenea acestei părți din Europa. Urmările imediate pentru noi, ca și cele rezultate din reformele care s-au adoptat în anii următori au avut o importanță excepțională pentru momentul invocat.
Astfel, suprafața țării a crescut de la 137.000 km2 la 295.000 km2, iar populația de la 7.250.000 locuitori la 18.000.000 locuitori, România devenind un stat european de mărime medie.
Reformele din perioada 1921-1923 au lărgit enorm cadrul vieții social-economice și politice.
Pe plan cultural, România a progresat rapid, într-o perioadă extrem de scurtă, afirmându-se prin personalități de mare forță, în diverse domenii, ca: Nicolae Iorga, George Enescu, Dimitrie Gusti, Constantin Brâncuși, Henri Coandă, Traian Vuia, Lucian Blaga etc., etc.
Pe plan internațional, țara noastră s-a afirmat ca un cadru de stabilitate în sud-estul Europei, ca un factor cu inițiativă diplomatică deosebită în sensul menținerii păcii în această atât de frământată zonă.
Unirea din 1918 într-un singur stat a tuturor românilor s-a realizat, așadar, ca expresie a voinței populare, într-un context favorabil nouă, iar Tratatul de Pace din 1919-1920 a recunoscut “de jure” o situație deja existentă, rod al acțiunilor românilor înșiși. Ea a fost rodul luptei tuturor forțelor și categoriilor sociale interne, creând cadrul favorabil dezvoltării ulterioare a societății românești, de ea beneficiind generațiile de atunci, precum și cele viitoare.
În preajma zilei de 1 Decembrie, este un eveniment care ar trebui să ne unească pe veci sufletele, speranțele, gândurile noastre, ale tuturor înspre desăvârșirea aceluiași ideal: prosperitatea, liniștea și mărirea Maicii noastre, România. Dacă ea va fi unită, mare și puternică, atuncea și noi, cei care suntem copiii ei, vom fi fericiți a trăi aici, în cuibarul veșniciei noastre, unde am fost cândva ,,buricul” lumii, izvorâtori de viață și veșnicia ei. De ce și cum vom fi în acest an, de ce vom face și unde ne va găsi sfârșitul său, va depinde soarta noastră, pentru mult timp de acum înainte. Tocmai de aceea vă îndemn, pe voi, neam răbdător și jertfelnic, care v-ați ridicat de-atâtea ori în fala lumii, fiți și acum la înălțimea și importanța momentului ce va să vină, pentru a arăta tuturor că suntem ce-am fost și mai mult încă de-atât, scoborâtori din cea mai importantă seminție a lumii, care nu a pierit încă.
Fie ca gândul vostru cel bun, aflător mereu sub umbra veghetoare a cerescului divin, să vă lumineze gândurile și faptele voastre, întru perpetua măreție a Micii noastre, România.
