TERAPII DE GRUP PENTRU PACIENTELE CU CANCER DE SÂN ȘI APARȚINĂTORI

Distribuie pe:

Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei, care afectează nu doar organismul, ci și starea mentală și emoțională. De aceea, sprijinul psihologic este esențial pentru paciente și pentru apropiații lor. Doar așa pot depăși stresul și durerea pe care le provoacă un astfel de diagnostic.

Timp de opt săptămâni, femei diagnosticate cu cancer mamar și aparținători au participat la grupuri de sprijin gratuite. Proiectul face parte din campania “Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Asociația Imunis și Roche România, aflăm de la Monica Rădulescu, DeciSePoate | Pacientul2.0.

“Atât în calitate de fost pacient oncologic, cât și de Patient Coach, consider esențiale grupurile de sprijin în traseul post diagnostic al pacientei. Am trecut și eu prin ceea ce trec pacientele și înțeleg atât nevoile lor la nivel psiho-emoțional, cât și cele care țin de managementul propriu-zis al diagnosticului. Îmi place mult să văd pacienții mai încrezători, mai optimiști, mai dedicați și mai responsabili pentru vindecarea lor. Acesta este unul dintre motivele pentru care îmi dedic timpul grupurilor de sprijin”, a declarat Cosmina Grigore, președinte Asociația Imunis.

“Grupurile de terapie sunt valoroase pentru că oferă aparținătorilor un spatiu de siguranță, un cadru în care aceștia să poată vorbi despre modul în care viața lor s-a schimbat odată intrați în acest rol care uneori este copleșitor. În grup, aparținătorii au povestit liber despre ceea ce li se întâmplă fără să se simtă stingheri sau neînțeleși pentru că s-au aflat alături de persoane care se confruntă cu situații asemănătoare și au primit sprijin, atenție, ascultare, o vorbă de încurajare sau o mângâiere.”, precizează Cornelia Cîrlescu, psiholog la Institutul Oncologic București, după cele opt săptămâni de întâlniri.

Opiniile participanților la grupurile de sprijin

“Am participat la toate sesiunile. Terapia mi s-a părut extraordinară. Am devenit o altă persoană, mult mai sănătoasă și liniștită”, a mărturisit Simona, femeie diagnosticată cu cancer de sân.

“Grupul a fost destul de restrâns și poate de aceea a fost un cadru în care a existat o deschidere mare din partea noastră, a participanților. S-au schimbat experiențe, idei, s-au împărtășit sentimente, ne-am sprijinit atunci când era cazul. A fost primul grup la care am participat și nu știam la ce să mă aștept. Am fost plăcut surprins și cu siguranță voi mai participa și în viitor la alte grupuri/ateliere”, a spus Adrian, aparținător.

“Are nevoie de tine. Vorbește cu ea” a început pe 1 octombrie. Timp de două luni și jumătate, campania a transmis mesaje de sprijin și înțelegere pentru toate pacientele care suferă de cancer mamar. În România, peste 9.000 de femei primesc anual acest diagnostic, a precizat Monica Rădulescu.

 

Lasă un comentariu