4. d) Au fost, desigur, și numeroase incidente. Deschiderea focului asupra camioanelor care transportau o subunitate de securitate spre aeroportul Otopeni și care, paradoxal, a vrut să intre în dispozitiv fără a anunța, fără a respecta itinerarul de deplasare prevăzut în planul de apărare a aeroportului, la care s-au adăugat lipsa de cooperare dintre comandamente, dintre dispozitivul de apărare a aeroportului și subunitatea care venea să intre în dispozitiv și multe alte nereguli din sistem. Această situație de confuzie și necooperare a dus la deschiderea focului de către militarii de pe esplanada aeroportului asupra militarilor din trupele de securitate, care venerau să-și facă datoria, dar care au fost luați drept teroriști. Și, tot acolo, cei din apărarea obiectivului au deschis focul asupra unei unități, chemată în sprijinul apărării aeroportului (care nu era atacat de nimeni, ci doar suporta simularea câtorva elicoptere de nicăieri care fâlfâiau din luminițe, fără a face niciun fel de zgomot). Cine a mai văzut, pe lumea asta, în epoca la care ne referim, elicoptere care să nu facă zgomot!? Ulterior, cei considerați vinovați au fost condamnați la ani grei de închisoare.
Acestea sunt, din păcate, incidente care se petrec în orice armată din lume atunci când se acționează în pripă și fără o coordonare corespunzătoare. În fața Ministerului Apărării Naționale, o echipă de la USLA, cu două ABBI-uri, a fost spulberată de mitraliera unui tanc, tot din lipsă de comunicare, de cooperare și de planificare. Unul dintre cei grav răniți a cerut, cu limbă de moarte, ajutor (ajutați-mă, sunt de-al vostru, nu mă lăsați să mor!”), dar n-a cutezat nimeni să iasă din tanc și să-i acorde prim-ajutor. Unul dintre tanchiști îmi spunea, cu lacrimi în ochi, în dimineața acelei zile, că n-a putut să iasă din tanc și să-l ajute pe bietul camarad, considerat de către cei din dispozitivul de apărare, terorist. La fel s-a întâmplat și cu cercetașii de la Buzău, sosiți aici pentru a scotoci zona și împrejurările, așa cum fac cercetașii, dar care au fost primiți cu foc deschis atât de dispozitivul de apărare al ministerului, cât și de unii necunoscuți din blocurile de vizavi.
La Timișoara, înainte de a reveni în Minister, generalul Gușe a introdus toate unitățile în cazărmi, prevenind o catastrofă. După ce Nicolae Ceaușescu și consoarta lui au fugit cu elicopterul de pe Clădirea Comitetului Central, manifestanții s-au urcat pe tancuri, au pus flori la armele soldaților și au strigat în cor “Armata e cu noi”. Armata nu putea fi - așa cum nu a fost niciodată - împotriva poporului ei. Dar unii tembeli mai trâmbițează și azi contrariul.
5. e) Cu toate aceste incidente și cu multe altele, militarii au luat în pază toate obiectivele, armata a stăpânit situația creată, iar conducerea militară provizorie a transferat, chiar în clădirea ministerului, responsabilitatea conducerii politice a țării politicienilor emanați de revoluție, cum era, de altfel, firesc. Ce anume au făcut politicienii cu această conducere, se știe. La câțiva ani după această revoluție - pentru că revoluție a fost, de vreme ce a schimbat un regim politic cu alt regim politic -, s-a instalat, agresiv, un fel de capitalism vulgar, primitiv și sălbatic, la care nimeni, în România, nu mai visa demult, dar care a apărut dintr-odată, ca o pacoste, luată drept binecuvântare cerească, în numele și în serviciul căruia s-a declanșat marea degringoladă. De fapt, n-a urmat, ci a fost reluată, cu ura răzbunării partidelor istorice, reînființate brusc, față de anii `50, ani care dispăruseră demult, dar nu și din memoria lor, și cu lăcomia puterii, cea care orbește și sugrumă. Nici ceilalți, neistoricii, emanați de revoluție, n-au fost mai breji. Unii au început privatizările frauduloase, ceilalți le-au continuat și amplificat, dar nu în folosul țării, ci în cel al buzunarelor lor și ale acoliților lor. Așa au apărut bogații României, devalizând patrimoniul național și umplându-și buzunarele din visteria statului, din băncile românești sugrumate în primii cinci ani și acaparate de sucursale ale băncilor străine etc. etc.
Încet, încet, dar sigur, românescul a fost sufocat și anihilat de capitalul străin, care nu dorea altceva decât cotropirea resurselor țării, distrugerea rapidă a economiei românești și a instituțiilor statului, în numele statului de drept și transformarea României într-o țară fără economie, fără industrie, fără resurse, ci doar într-o piață de desfacere. Peste 1.200 de întreprinderi au fost rase de pe suprafața pământului, majoritatea dintre ele fiind dotate cu tehnologie nouă, cumpărată din Vest, pe bani grei, și vândută, apoi, de către băștinașii fără Dumnezeu, de către alogenii și străinii fără scrupule, tot străinilor, ca fier vechi, pe bani din care s-au înfruptat atât alogenii, cât și băștinașii ticăloșiei românești.
(Va urma)
