* “Este o binecuvântare ca omul să-și verifice corect timpul, să găsească puțin timp să se odihnească în rugăciune, să-I consacre puțin timp lui Dumnezeu și să învețe să se roage. În cadrul vieții de zi cu zi întâlnim multe greutăți și dezamăgiri, mulți tineri se găsesc într-un impas, multe semne de întrebare și probleme există în sufletele oamenilor și mult stres. Mai există și acest întuneric ce intră în sufletul tânăr, făcându-l să nu știe el însuși cine este, ce face și încotro se îndreaptă, să nu știe ce vrea de la el și de la viață. Toate acestea se vindecă atunci când omul începe să-și valorifice corect timpul și să se roage”.
***
* “Fiecare cuvânt pe care-l trimiteți în lume va zidi sau va dărâma. Va înălța piscuri de lumină sau vă va face să se deschidă prăpăstii în întuneric. Va stârni binecuvântări sau blesteme înfricoșătoare. Cu ce vom îmbogăți noi chipul de lumină și de vis al lumii? Cu ce vom spori noi armonia și frumusețea vieții? Cu ce vom adânci noi taina cea mare din inima universului?”
***
* “Pe lângă anotimpuri, noi avem timpurile și avem apoi zilele și nopțile. Fiecare cu frumusețea lor. Ne învârtim așa, ca într-o carte și deslușim numai bucurii. Exact așa cum un tată care îi reprezintă copilului diverse mijloace de a-l distra, de a-i face bucurii. Exact așa face Dumnezeu cu noi și-i păcat că nu suntem întotdeauna conștienți de acest lucru, cum de altfel nici copilul nu este conștient de bucuriile pe care i le face tatăl sau mama. El crede că așa trebuie să fie. Abia atunci când nu mai are cine să-i facă bucurii, abia atunci începe să plângă: Unde-i tata, unde-i mama? Abia după ce tata și mama s-au înstrăinat puțin. Tot așa cu Dumnezeu: După ce L-am pierdut, și necazurile ne-au încolțit, ne dăm seama de marea pierdere suferită!”
Arhiepiscop Iustinian Chira Maramureșanul (1921-2016), arhiepiscop onorific român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1941 a intrat ca frate la Mănăstirea Rohia, unde în anul 1942 a fost tuns în monahism, sub numele de IUSTINIAN. În acest an și cel următor a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. A devenit stareț al Mănăstirii Rohia, iar începând cu anul 1948 a devenit protosinghel și arhimandrit. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde și-a luat și licența. La 11 iunie 1973, Sf. Sinod l-a ales episcop vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului cu titlul MARAMUREȘANUL. În 1990, Sf. Sinod a reînființat Episcopia Maramureșului și Sătmarului, și l-a numit episcop eparhiot pe Iustinian Chira. În noua slujire, a înființat seminarul teologic în Baia Mare și a inițiat foaia eparhială “Graiul Bisericii Noastre”. Activitatea de peste 40 de ani de episcopat a fost răsplătită de Patriarhul României, Daniel și de Sf. Sinod BOR, care a decis să i se acorde titlul de arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în anul 2009. A primit și distincția de Cetățean de onoare al Orașului Negrești - Oaș. A scris foarte multe articole, a susținut sute de predici cu mult succes în rândul credincioșilor de toate pretențiile, având un tact pastoral aparte, izvorât din dragostea de Dumnezeu și Glia Străbună.
Cuvinte ziditoare:
*** - “Pe om trebuie să-l privești cu cel mai înalt respect, dar și cu adâncă compasiune, cu încredere, dar și cu prudență”.
*** - “Ai văzut tu vreun om dus de braț de diavol la crâșmă? Omul merge de la sine. De aceea am spus că nu putem să-l învinuim nici pe Dumnezeu, nici pe Satana. Noi suntem liberi să ascultăm de cine vrem”.
*** - “Cum să-mi fie frică de moarte, când știu că dincolo de pragul morții mă așteaptă Stăpânul meu, Domnul și Dumnezeul meu, Iisus Hristos”.
*** - “Iadul constă în egoismul închis în sine. Chinul cel mai teribil al iadului este că sufletele nu pot comunica unul cu altul, fiecare își trăiește propria catastrofă și nenorocire”.
P.S. George Coșbuc (1866-1918), poet, critic literar, scriitor, publicist, traducător din Transilvania, membru al Academiei Române: “Noi, prin vremi ce ne-ncercară / Altă armă n-am avut / Numai dragostea de țară / Ce strămoșii ne-o lăsară”.
