ZI MARE LA VALEA MARE, COVASNA, DE SFÂNTUL SPIRIDON

Distribuie pe:

Pe Calea Neamului, am ajuns la Valea Mare împreună cu minunații tineri ai corului ,,Ressurectio" din Moinești, coordonați de doamna profesoară Gabriela Biea, în urma inițiativei bunului nostru prieten Gheorghe Samoilă și a familiei acestuia, de a dărui cadouri copiilor din sat cu prilejul Sfintelor Sărbători. Cu toții am participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care a felicitat la final Corul Anatoli din Brașov, precum si pe copiii din Moinești, care au trecut Carpații pentru a fi alături de frații lor de credință și sânge din Covasna, cu minunate colinde cântate din tot sufletul lor, la începutul programului, intonându-se, așa cum se cuvine pentru orice început, Imnul de Stat al României.

Țin foarte mult să-i mulțumesc familiei vrednicului român din Covasna, Gheorghe Samoilă, pentru marea implicare în acțiunea care a avut loc după Sfânta Liturghie. Pe Calea Neamului am dăruit împreună cadouri și steaguri tricolore tuturor copiilor prezenți la Sfânta Biserică, precum și căciulițele tricolore donate de Grai Strabun, parte din ele ajungând înainte, la Valea Uzului, de 1 Decembrie.

Nu vom uita niciodată bucuria tinerilor, nu vom uita nicicând ochii românilor din Valea Mare care țineau Tricolorul în mâini. Există oameni care mișcă suflete, există oameni care țin vii idealuri acolo unde acestea sunt cel mai greu de ținut, dar atât de frumos...

Cu Dumnezeu înainte, mergem pentru Biruința Neamului Românesc, până la capăt și dincolo de el. Suntem insule de oaste și vom fi, doar pe Calea Neamului, cu ajutorul celor din Cer, de lângă Hristos, Oștire!

Lasă un comentariu