† IRINEU PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Distribuie pe:

Cinstitului nostru cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din Eparhia noastră, har și pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!

Iubiți fii duhovnicești,

Au trecut mai bine de două mii de ani de la momentul binecuvântat în care Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, sub chipul unui Prunc smerit și nevinovat. Nașterea Sa în cetatea Betleem este cel mai important eveniment din istoria mântuirii noastre, întrecând toate nașterile ce au avut loc pe pământ. Privitor la măreția tainică a acesteia, se potrivesc minunatele cuvinte pe care Iosua, succesorul lui Moise în conducerea poporului ales, le-a rostit: “N-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi” (Ios. 10, 14).

Iisus Hristos este Dumnezeul Cel veșnic devenit Om din iubire de oameni, pentru a da sens existenței noastre. El a adus omului nu doar o învățătură nouă, ci și o viață nouă - viața veșnică. În Evanghelia după Ioan, citim că “Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In. 3, 16). Taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni este cântată poetic în frumoasele noastre colinde, care se remarcă prin profunzimea teologiei și simplitatea formei.

Din vremuri străbune, din generație în generație și din an în an, neamul românesc sărbătorește Crăciunul cu tradițiile sale milenare, moștenite și păstrate cu sfințenie de la înaintași. Atrăgătoare prin farmecul și ineditul lor, datinile noastre, dar mai ales colindele noastre, sunt un prilej uimitor de a pătrunde în tainele sufletului românesc și de a surprinde pe viu felul în care un străvechi popor îmbogățește tradiționalele sărbători de iarnă. Românii s-au născut creștini odată cu colindele lor dragi care, prin conținutul lor superb, ne invită “să ascultăm cu folos /ce se spune de Hristos”. Credincioșii ortodocși români spun că Dumnezeu a lăsat colindele pentru ca, în fiecare an, de Crăciun, “numele cel sfânt” al Domnului (cf. Lc. 1, 49) să ajungă la urechile oamenilor și, astfel, să-i abată de la calea răutăților.

Colindele sunt cântate de întreaga suflare creștină ortodoxă românească și fac parte din cultura noastră națională, formând un tot unitar cu celelalte genuri ale cântecului popular, precum doinele, baladele, cântecele patriotice și cântecele de vitejie. Prin măiestria versului și a melodiei, colindele se situează în rândul valorilor literar-artistice universale. Timp îndelungat, neamul nostru a trăit în întunericul neștiinței de carte, singura lui hrană sufletească fiind cultul divin și colindele, adevărată Biblie nescrisă, păstrată prin veacuri și rostită limpede în fiecare an. În ele respiră duhul autentic creștin, în excepționale frumuseți de stil și limbă românească, purtând peste generații amprenta veșniciei și căldura sărbătorii de Crăciun, când ne rugăm ca “de acum până'n vecie, /Hristos tot cu noi să fie”.

Colindele religioase românești au o mare valoare teologică, pentru că sunt inspirate din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Viețile Sfinților, slujbele liturgice și chiar din iconografia bisericească. Învățătura de credință sau dogma creștină a fost asimilată perfect de spiritul lucid și inteligent al poporului nostru care, apoi, a redat-o în acele versuri simple și naive, ușor accesibile, pe înțelesul tuturor.

Colindele românești evidențiază însușirile morale ce împodobesc chipul românilor dreptcredincioși: evlavia, hărnicia, ospitalitatea, răbdarea și dragostea de pace și de spațiul autohton. De asemenea, ele scot în relief cumințenia, ingeniozitatea, spiritul creator și cinstirea eroilor și a strămoșilor noștri. Toate aceste virtuți consolidează unitatea de neam, de limbă și de credință, prin chemarea tuturor românilor să-L preamărească pe Dumnezeu, “în duh și în adevăr” (In. 4, 24)

La poporul român, Nașterea lui Hristos se oglindește admirabil în colindele tradiționale care reprezintă expresia cea mai vie a culturii sale teologice și duhovnicești populare. Așadar, ne putem da seama de modul cum națiunea de la Dunăre și Carpați înțelege și trăiește “taina cea din veci ascunsă neamurilor” (Col. 1, 26), taina Întrupării Mântuitorului. Geniul popular transferă evenimentul Nașterii din Țara Sfântă pe plaiurile românești, “lângă Mureș, lângă Tisa”, pe Olt și pe Târnave, iar, pentru a scăpa de mânia lui Irod, Fecioara Maria fuge în munții din România, numită “moșie dumnezeiască”. Colinda noastră, născută odată cu colindătorii, duce din casă în casă fiorii credinței și ai tradiției. În acest fel, ține legătura cu trecutul, cu ființa eternă a neamului, motiv pentru care românul dreptmăritor zice: “Azi cu strămoșii cânt în cor /Colindul sfânt și bun”.

Iubiți credincioși,

Deși lumea contemporană s-a modernizat enorm, iar viața cotidiană oferă pământenilor nenumărate posibilități, totuși, omenirea este amenințată de atâtea rele, cum este epidemia de acum, care inspiră panică. Baza materială a multora s-a ruinat, viitorul nostru nu va fi, poate, așa cum l-am plănuit, iar condițiile în care ne desfășurăm activitatea s-au schimbat vertiginos. Cu toate acestea, nu trebuie să ne pierdem curajul, ci trebuie “să ne apropiem cu încredere de tronul harului” (Evr. 4, 16) și să ne raportăm la Acela Care ține frâiele istoriei. Stabilitatea noastră nu stă în bogățiile lumii și nici în societățile de asigurări, ci în Supremul Creator și Proniator al Universului, Care zice: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, și nu Mă schimb” (Mal. 3, 6). Siguranța noastră nu stă în planul propus, ci în Dumnezeu Care este totdeauna de partea noastră și Care ne ajută să ne organizăm viața în mod constructiv, pentru a merge înainte cu speranță.

Din păcate, credem că planificăm, coordonăm și acționăm așa cum vrem noi, dar sunt lucruri care ne scapă de sub control, încât ne simțim uneori incapabili de a opri răul, cum este și acest virus ucigător, un perfid inamic invizibil. Însă, așa fragili și plăpânzi cum suntem, dacă ne alipim de “Dumnezeul Cel tare” (cf. Is. 9, 5) și ne încredem în El, noi putem privi dincolo de boală și de moarte unde Se află Hristos, născut în Betleem, pentru a da sens vieților noastre. Numele Lui este “Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1, 23). Ceea ce suntem și ceea ce avem sunt daruri de la Dumnezeu, Care L-a trimis pe Fiul Său în lumea aceasta ca să ne aducă mântuirea și fericirea. De aceea, se cuvine ca, în versul colindului străbun, să-L implorăm: “Coboară, Doamne, coboară, /Că păcatul ne omoară. /Dar, alăturea de Tine, /Orice rău se face bine”.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei

Lasă un comentariu