OPINIA GAZETARULUI ROMÂN - SOMNUL DE MOARTE AL UNEI NAȚIUNI ÎN METASTAZĂ (VIII)

Referindu-se la conducătorii României din vremea sa, Mircea Eliade îi asemuia, pe aceștia, cu niște piloți orbi, considerând, în același timp, că, în mare parte, intelectualii din acele timpuri sunt nu numai atrași de alte culturi și de alte zări, ci și antiromâni. Astăzi, nu doar cei care conduc România, ci și majoritatea votanților sunt nu doar orbi, ci și blestemați să nu înțeleagă mai nimic din ce se întâmplă, să nu aibă în vedere interesul de țară, ci doar să voteze exact pe cei cărora nu le pasă, în niciun fel, nici de masa votanților, nici de soarta țării. Adică pe antiromânii perfecți. Iar mașinăria de vot, hodorogită sau ultrasofisticată, face restul.

Niciunul dintre președinții României de după 1989 nu s-a bătut și nu s-a zbătut pentru țara asta, primii doi bucurându-se doar de confortul funcției și demnității, ultimii doi străduindu-se doar să dezbine și să stăpânească, să domine și să dicteze, făcând pipi pe Constituția României, sau acționând la limita legii, pentru a nu fi acuzați de ilegalități. Dar cine să-i acuze? Justiția din România?! Mira-m-aș!

Niciuna dintre identitățile parlamentare n-a avut în vedere, la analiza și aprobarea legilor, interesul național al României, ci doar interesele de grup, interesele străinilor, ale corporațiilor, ale antiromânilor. Pe niciunii nu i-a interesat capitalul românesc, dreptul românilor de a fi, în țara lor, stăpâni pe avuția și resursele țării, calitatea educației, protecția patrimoniului secular, construirea și menținerea puterii României, ca țară unitară, suverană și independentă, construcția europeană pe bază de respect, egalitate și suveranitate. Așa se face că, în trei decenii, România a pierdut aproape întreaga avuție națională, iar suveranitatea și integritatea ei teritorială au devenit, din piloni de bază ai existenței țării și națiunii, noțiuni superflue, pe care nici legiuitorul, nici guvernanții și nici chiar locuitorii de rând, îndeosebi cei tineri, nu le mai iau în serios. Ceea ce este extrem de grav!

Se pare că aleșii și culeșii neamului au trecut de la conceptul de țară suverană, unitară, integrală și independentă, la conceputul de comunitate internațională… Un fel de expansiune în ceață. Pe motiv că, dincolo, se află, probabil, soarele. O picătură de apă cristalină aruncată într-un ocean care nu există. Adică, în nicăieri.

De aici nu rezultă că eu contest necesitatea Uniunii Europene, ca unitate europeană a statelor și națiunilor care o compun. Dimpotrivă, eu cred într-o Europă a națiunilor puternice, într-o Europă a unității și indestructibilității națiunilor europene unite - pentru că așa este firesc să fie -, dar nu într-o Europă a distrugerii statelor, mai ales a celor de la periferie, și a reconstituirii vechilor imperii, într-o altă înfățișare. Am spus-o și am scris-o de multe ori - o repet și aici -, eu cred că o Uniune Europeană a tuturor statelor și națiunilor care o compun nu poate fi realizată decât atunci și numai atunci când toate statele și națiunile vor atinge acel coeficient maxim de integralitate, care să determine integrarea într-un nou sistem, cel al Uniunii. Altfel, vom avea mereu o Europă cu mai multe viteze, cu mai multe mentalități, cu mai multe interese… vitale - unele imperiale, altele de slugă -, de care, în cele din urmă, se va alege praful.

În loc de concluzii:

Ce ar mai fi de făcut? Oare, în aceste condiții, mai poate cineva face ceva pentru unitatea și integralitatea României?

Mai poate. Poporul român. Dacă și numai dacă se trezește. Deși e cam greu. Azi, somnul, mai ales cel al rațiunii, este mai dulce ca trezirea la realitate. Chiar dacă acest somn înseamnă moarte. Dar, totdeauna, fie și în ceasul al 12-lea, poporul român s-a trezit. Nu în mod miraculos, ci prin glasul sângelui, al pământului și al creierelor marilor patrioți români.

Eu cred în această trezire din “somnul cel de moarte”. Ce înseamnă această trezire și cum se poate ea realiza? Aici sunt foarte multe de spus. Și, mai ales, de făcut.

(Sfârșit)

Lasă un comentariu