Să nu uităm, prințul român este contemporan cu celebrul deja Johann Sebastian Bach, compozitor organist, harpsichordist, violist, reprezentant de seamă al Barocului german, a cărui impresionantă creație (tonală) nu necesita o notație atât de complicată precum melodica modală a muzicii orientale! Cantemir, în mod sigur documentat la zi cu sistemul de scriere tonal, armonic, vest-european, preferă elaborarea unei notații mai apropiate de subdiviziunile intervalice ale muzicii turcești și românești, aflându-ne într-o epocă în care diferențele între muzica de curte și cea populară sunt nesemnificative, mai mult chiar, luând în discuție inclusiv importanța muzicii religioase ortodoxe și influențarea ei de către muzica bisericească bizantină. De altfel, finalul cărții include o culegere de melodii turcești, folclor din Moldova, precum și 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și cercetător al celei religioase, sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), fiind răsplătit de sultanul Ahmed al III-lea, mare susținător al artelor, cu titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri).
Inventând un nou sistem de notație muzicală, Cantemir compune, în 1703, și un tratat de muzică turcească, pe care-l dedică aceluiași sultan protector, Ahmed al III-lea, datorită căruia, până în zilele noastre, este citat între clasicii muzicii turcești: “Tarifu ilmi musiki ala vegni maksus” - “Explicarea muzicii teoretice pe scurt”. Fragmente din acest tratat apar în “Revue Musicale” VII, Paris, 1907, la noi fiind prezentate abia trei ani mai târziu, în “Analele Academiei Române”, memoriile Secțiunii literare, seria 2, tom. 32, 1910, de Burada, în comunicarea “Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir”. La baza notației muzicale inventate de Dimitrie Cantemir pentru exprimarea muzicii turcești se află cele 33 de litere ale alfabetului arab, precum și cifrele arabe, sistemul funcționând în cultura muzicală turcească până la mijlocul secolului al XIX-lea, deși destul de dificil, permițând doar notarea duratei și a înălțimii sunetului, intensitatea, lungimea și timbrul fiind menționate pe câmpuri alăturate.
Prin intermediul muzicii notate de Cantemir, europenii au luat cunoștință de specificul artei sonore turcești, fragmente din culegerile și compozițiile lui fiind utilizate în opere așa-zise «turcești», pentru a le atribui un colorit specific oriental: Christof Willibald Glück a folosit o melodie din culegerea lui Cantemir în opera “Peregrinii din Mecca”, iar Mozart, în “Răpirea din serai”, a introdus o variantă a Ariei Dervișilor.
Moștenirea muzicală a lui Dimitrie Cantemir include: 28 de peșrevuri, 2 beste (piese vocale de concert), 2 adjem tarab-uri (piese de divertisment) și trei arii, dintre care cele mai cunoscute rămân “Air de Cantemir” și “Aria Dervișilor”. Prințul român demonstrează un atașament aparte pentru muzica instrumentală, simpatia aceasta fiind, de altfel, specifică spiritualității islamice, el însuși remarcând că: «Neamul persan și turc ... în chip obișnuit se desfată cu muzică peste măsură».
Până în secolul al XVI-lea, artele persane (în special poezia și muzica) au fost modele pentru artele sinonime din lumea arabă și, ulterior, din Imperiul Otoman, fiind considerate apogeul rafinamentului literar și sonor din spațiul islamic în acea perioadă. Imperiul Persan a marcat nu doar politic, ci și cultural, istoria spațiului anatolian. Din secolul al XVII-lea, însă, conducerea în Iran a fost preluată de puterea religioasă, fapt ce va avea ca rezultat înlăturarea multor elemente artistice, printre care și muzica. Pentru a avea acces la cântecele din acele vremuri, după o tăcere de trei secole, iranienii sunt astăzi nevoiți să caute surse din afara propriei țări, una dintre cele mai importante fiind Colecția de 350 de melodii aparținând lui Dimitrie Cantemir.
Una dintre edițiile Festivalului Internațional “George Enescu” a inclus în agenda Ateneului Român, printre alte momente de înaltă ținută, și un concert susținut de ansamblul spaniol “Hesperion XXI - La Capella Reial de Catalunya”, condus de celebrul muzician Jordi Savall, supranumit “regele muzicii vechi”, care a înregistrat, de-a lungul anilor, peste 160 de CD-uri. Acesta susține mai mult de 140 de concerte pe an și a fost distins cu un Premiu César pentru coloana sonoră a filmului “Tous les Matins du Monde” (regia: Alain Corneau, 1991). În 2009, muzicianul spaniol avea să înregistreze un CD cu nouă piese scrise de Dimitrie Cantemir, intitulat “Cartea științei muzicii”, prezentându-le la Ateneu, spre deliciul unui public avizat. Acest CD, alături de partiturile turcești, deschide drum și unor melodii sefarde și armene cântate în perimetrul mediteranean în vremea lui Bach. “«Cartea științei muzicii» a lui Dimitrie Cantemir - declară Jordi Savall - este un document excepțional din multe puncte de vedere: în primul rând, un izvor fundamental de informații privind teoria, stilurile și formele muzicii otomane din secolul al XVII-lea, dar și o foarte interesantă imagine asupra vieții muzicale din una dintre cele mai de seamă țări ale Orientului. Această culegere de 355 de compoziții (inclusiv 9 semnate de Cantemir), folosind un sistem de notație muzicală inventat chiar de autor, constituie cea mai importantă culegere de muzică instrumentală otomană din secolele al XVI-lea și al XVII-lea care a supraviețuit până astăzi.”
“În actualul parc Țarițino din Moscova, unde a avut moșii - scrie Nicolae Dabija - se păstrează o biserică, numită și azi «Cantemirovskaia», construită după proiectul lui D. Cantemir. În 1980, când am găsit-o și am fotografiat-o, era transformată într-un atelier de tâmplărie. Alături de acest edificiu existaseră un palat neterminat, început de Cantemir, și clădirea unei biblioteci pe care voievodul român și-o dorea cea mai mare din Moscova. Biserica lui D. Cantemir și Palatul lui din Țarițino au fost restaurate de către oficialitățile orașului Moscova, ultimul devenind muzeu, în fața căruia urmează să fie înălțat și un bust al cărturarului nostru.
De la Țarițino, Cantemir e chemat de Petru I la Sankt Petersburg, unde îl va numi membru al Senatului (post identic cu cel de ministru) și consilier intim al său. În 1722 îl va însoți pe Petru I într-o expediție la Marea Caspică, pentru a redacta și a tipări proclamații în limbile populațiilor locale. În timpul acestei expediții, Cantemir se îmbolnăvește grav și moare înainte de a împlini 50 de ani. A fost înmormântat la Dimitrovka, în Biserica “Sf. Nicolae” din Moscova, cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași, construită după planurile sale. Se va întoarce în pământul sfânt al Moldovei, în alt secol, datorită lui Nicolae Iorga.
“Dimitrie era la stat de mijloc, mai mult slab decât gras; pururea vesel, vorba sa era foarte blândă și plăcută. Se scula dimineața și se ocupa de literatură până la amiazăzi, când prânzia; pe urmă, după obiceiul meridional, dormia puțin după masă și apoi iar se apuca de cetit și scris. A trebuit însă să-și mai schimbe felul traiului după ce s'a făcut sfetnicul lui Petru cel mare și și-a luat o soție tânără. Grăia turcește, persienește, arabește, grecește, latinește, italienește, rusește și românește; și înțelegea foarte bine limba elenică, slavonă și franțeză. Se îndeletnicia mai mult de istorie, deși iubia filosofia și matematicile. Arhitectura îi plăcea mult și bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc gustul său în această artă, căci ele, fiind de croiala sa, sunt de un stil grațios și original. Cele mai multe din scrierile sale sunt cunoscute și prețuite în lumea învățată; și, fără nicio îndoială, el poate lua loc între cei întâi lirați ce au existat pe la sfârșitul secolului XVII și începutul celui al XVIII.
Pentru Moldavi însă el trebui să fie îndoit scump, și ca domnitor, și ca istoric. Deși domnia lui fu scurtă și viforoasă, totuși a arătat îndestulă înțelepciune și chibzuire în cârmuirea trebilor țării. Ca autor, el fu cel întâi ce a dat idei lămurite istorice și statistice asupra Moldaviei. Chiar când sosi vestea morții lui la Petersburg, rezidentul Împăratului Nemțesc de acolo primise diploma prin care Cantemir se numia Prinț de Imperia Romană.”
(Costache Negruzzi, 1 Ianuarie 1851)
“În anii '30, când Stalin condamnase la moarte 1.000 de biserici și mănăstiri din capitala Rusiei noi, cu câteva clipe înainte ca edificiul să fie aruncat în aer - cu concursul cominternistului român Ion (Ivan Osipovici) Dicescu -, osemintele lui Cantemir au fost retrocedate României. Fiul acestuia, scriitorul de limbă rusă A. Dic-Dicescu, povestește că D. Cantemir a fost găsit la locul lui de veci cu capul desprins, de o lovitură de sabie sau de un incident, de restul corpului. (...) Racla sigilată, cu osemintele domnitorului, a fost adusă la Iași, fiind depusă într-o nișă din Biserica “Trei Ierarhi”, cu mențiunea: “Aici, întors din lungă și grea pribegie, înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, învățat cercetător al trecutul românesc”. O candelă nestinsă stă de veghe la locul său de odihnă.
Fie-i amintirea neuitată!
Foto: Poetul basarabean Nicolae Dabija, “Om Emerit”, decorat cu medalia “Dimitrie Cantemir”, la Bruxelles, mândru de a fi român, alături de bustul lui Dimitrie Cantemir.
