ANIVERSAREA “ROMÂNULUI ABSOLUT” MIHAI EMINESCU, LA BUCUREȘTI

Distribuie pe:

“Starea de libertate”, “Calea Neamului”, grupul “NOI” și “Neamunit” se unesc în organizarea solemnă a manifestărilor din 15 Ianuarie, urmând a se desfășura după următorul program:

Ora 15.30 - Parastas pentru Mihai Eminescu, la Mormântul de la Cimitirul Bellu.

Ora 16.30 - Moment omagial sub Balconul Pieței Universității, acolo unde, în 1990, Mihai Eminescu a vegheat, alături de Icoana Maicii Domnului, lupta pentru Libertatea de a fi Român a studenților anticomuniști.

Ora 17.30 - Manifestare culturală în fața Statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român, dedicată poetului național, jurnalistului și creatorului doctrinei naționale (strălucit formulată de “Românul absolut”, așa cum l-a definit gânditorul Petre Țutea).

Pe parcursul manifestărilor ni se vor alătura membri ai grupărilor “Grai Străbun” și “Camarazii”, precum și români din București și din alte colțuri ale Țării, neafiliați vreunei organizații.

Asociațiile organizatoare resping participarea partidelor, indiferent de culoarea lor și de forma participării, implicit prin interpuși, la manifestările derulate de noi. A nu se întelege că “monopolizăm” aniversarea lui Mihai Eminescu, ci doar ne rezervăm dreptul de a o face în cadrul conceput de noi. Îl aniversăm, și prin asta ne străduim să ținem viu Duhul lui în conștiința oamenilor din aceste vremuri grele și tulburi ce vor a ne răpune, tocmai pentru că el este un Reper național, un Model exemplar de afimare a Identității Românești, sintetizând, mai bine ca oricine, Idealul libertății de a fi Român în propria țară. A avut puterea geniului național de a nu face niciun compromis cu vremurile, devenind astfel simbolul Timpului Românesc, ce nu se măsoară în secunde, ani sau milenii, ci în Eternitatea oaselor și a etnicității noastre pe care Dumnezeu a lăsat-o pe acest Pământ.

“Am fost, suntem și vom fi” este definiția Neamului, dată în scris de Eminescu, ca o sinteză ce adună la un loc lupta, năzuințele si afirmarea generațiilor Neamului nostru, de la Început si până la Judecata de Apoi. În Mihai Eminescu se află întreaga Dacie, cu primii regi, primele voievodate și toți voievozii, luptătorii, haiducii, sfinții și martirii noștri, cei care au fost înainte, în vremea lui, dar și cei care vor urma. A avut menirea de a întruchipa esența noastră etnică.

Eminescu este un Român care a luptat împotriva a două imperii, cel rusesc și cel austro-ungar, un Român care a luptat împotriva tuturor ocupanților străini, împotriva trădătorilor și a fariseilor de orice fel, împotriva minciunii și a ipocriziei, un Român care nu s-a lăsat cumpărat și nu și-a pus la bursa tranzacțiilor Idealul.

A fost un Român de caracter. De aceea, și după trecerea la cele veșnice, memoria lui s-a încercat a fi ucisă, de aceea Eminescu nu mai există în Educația ministerială, iar atunci când a existat i-a fost interzisă Doctrina Națională din opera publicistică. De aceea, lui Eminescu i se pune de către pigmei eticheta de “prea român” si neconform cu standardele comunității internaționaliste. Dar, tocmai de aceea, noi îl aniversăm, pentru că, dincolo de cenușa trecută si viitoare a tuturor imperiilor, Mihai Eminescu există! Nu este nici prea, nici foarte, ci simplu, Românul absolut, asa cum se vede în Rugăciunea și Geografia din căușul palmei brăzdată de plug a Țăranului Român, care seamănă în veci Ogorul lui, lăsat de Dumnezeu.

 

Lasă un comentariu