ÎNȚELEGEREA ȘI NEÎNȚELEGEREA LUCRURILOR

Distribuie pe:

Când lumea fierbe și țara este pe mâna celor care atacă națiunea și libertatea implicit, unor asociații “le arde” să-l aniverseze pe Mihai Eminescu, fix pe 15 Ianuarie, ziua nașterii sale! Păi, așa cum zic unii oameni, în loc să facem revoluție, noi ne ținem de Mihai Eminescu? Da, pentru că înțelegerea și asumarea integrală a lui Mihai Eminescu este ridicarea unui popor în Neam.

Da, pentru că Mihai Eminescu este cea mai înaltă dumirire a Neamului că singura revoluție din istoria omenirii a făcut-o Iisus Hristos, și doar în ea se pot generațiile ridica pe linia de sânge, credință, tradiție și cultură a etniei noastre.

Mihai Eminescu înseamnă, alături de sfinții, martirii și eroii români, lupta pentru această înțelegere fără de care nu poți face nimic, căci fără ea nu înțelegi nimic, ci doar visezi la “revoluția” lui Barabas. Înseamnă că nu știi cine a fost Ștefan cel Mare și Sfânt, și nici Matei Basarab, numele lui Eminescu, și nici generația naționalistă interbelică, alt nume al lui Eminescu. Numele lui este conștientizarea unei întregi lupte naționale, și fără el această luptă nu poate fi dusă. De aceea este cenzurat, batjocorit, interzis. Atunci când am avut acest nume în noi cu adevărat, am putut lupta împotriva celor care ne-au pus Națiunea în lanțuri. Asumarea lui Mihai Eminescu nu înseamnă doar o aniversare pe 15 Ianuarie, sau o comemorare pe 15 Iunie, ci trebuie să fie un mod de viață, înseamnă de fapt Libertatea de a fi Român, înseamnă cea mai puternică luptă a conștiinței noastre. Cei care cred că pomenirea lui Eminescu, mai ales în aceste timpuri, este paralelă cu lupta pentru libertate, în toate sensurile ei, se înșală. Ne unim în jurul idealului Libertății de a fi Român. Priviți adânc în acest ideal, acolo este Eminescu, cu întreaga lui creație!

Vremurile sunt schimbătoare, Timpul românesc rămâne.

 

Lasă un comentariu