MEDICALE - FORMELE UȘOARE DE COVID-19 POT FI TRATATE LA DOMICILIU. DAR... NU ORICUM!

Distribuie pe:

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA recomandă solicitarea asistenței medicale de urgență dacă apare oricare dintre următoarele semne * respirație dificilă * presiune persistentă sau durere în piept * față sau buze albăstrui * stare de confuzie * incapacitatea de a te trezi din somn sau de a rămâne treaz.

CDC definește noțiunea de “formă ușoară a bolii” ca fiind “oricare dintre diferitele semne și simptome ale COVID-19 (de exemplu: febră, tuse, dureri în gât, stare generală de rău, cefalee, dureri musculare) fără respirație scurtă, dispnee sau imagini toracice anormale”.

De asemenea, CDC afirmă că o formă ușoară a bolii poate fi tratată la domiciliu, cu monitorizarea simptomelor și păstrarea legăturii cu medicul. Acesta îi poate recomanda pacientului ce tratamente specifice trebuie să urmeze în perioada de autoizolare.

Potrivit CDC, persoanele cu COVID-19 ar trebui să stea în casă atâta timp cât medicul le interzice contactul cu alte persoane * să evite interacțiunea cu membrii familiei * să se spele pe mâini cât de des posibil, să-și acopere nasul și gura atunci când tușesc, pentru a evita răspândirea bolii * să poarte mască de protecție, care să acopere nasul și gura, când intră în contact sau se apropie de alte persoane din casă.

 

SUPLIMENTE ALIMENTARE

Nu este clar, în acest moment, dacă suplimentele alimentare pot îmbunătăți starea persoanelor cu COVID-19. Există unele studii, dar rezultatele sunt contradictorii.

Vitamina D

Un studiu din 2020 a constatat că atunci când persoanele cu deficiență de vitamina D au primit o doză mare din acest supliment, un număr mai semnificativ dintre acestea nu prezenta ARN detectabil SARS-CoV-2. Cu toate acestea, studiul nu a fost unul de amploare și nu există date suficiente pentru a susține ideea utilizării vitaminei D pentru a trata sau preveni COVID-19.

Vitamina C

Un studiu din 2020 notează că dozele mari de vitamina C administrată intravenos au scăzut severitatea COVID-19 la 50 de pacienți din China.

Cercetări anterioare, inclusiv o meta-analiză din 2019, sugerează că vitamina C poate reduce durata spitalizării la secția de terapie intensivă.

Există studii în desfășurare pentru a stabili dacă dozele mari de vitamina C pot contracara unele dintre răspunsurile inflamatorii excesive pe care profesioniștii din domeniul sănătății le constată la cei cu formă de boală gravă sau critică.

 

TRATAMENT LA DOMICILIU

O serie de tratamente la domiciliu pot ajuta la ameliorarea simptomelor COVID-19. Chiar dacă acestea nu vindecă, ele pot asigura un anumit grad de confort în timpul bolii. CDC recomandă:

* odihnă din plin * hidratare * administrarea de medicamente fără prescripție medicală (OTC), cum ar fi acetaminofen /paracetamol.

Febra și durerile

Pacientul poate lua acetaminofen și antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, deoarece pot ajuta la ameliorarea febrei și a durerilor musculare. Trebuie, de asemenea, să consume multe lichide pentru a preveni deshidratarea. Inițial, unii erau îngrijorați de faptul că ibuprofenul ar putea agrava COVID-19. Nu există dovezi științifice care să susțină această afirmație.

Tuse

Tusea este modul în care organismul încearcă să curețe căile respiratorii. Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit (NHS) recomandă persoanelor cu tuse să evite să se întindă pe spate. Dimpotrivă, ar trebui să stea în picioare sau culcate pe o parte.

Pentru a ușura tusea, pacienților li se recomandă: să consume multă apă sau băuturi calde pentru a calma gâtul, a preveni deshidratarea și a subția mucusul; să utilizeze un umidificator de aer în timpul nopții; să facă dușuri fierbinți, aburii creați putând ușura respirația.

Respirație scurtă/sacadată

NHS notează că senzația de respirație scurtă și rapidă poate fi un semn al unei infecții mai severe cu SARS-CoV-2.

Dacă o persoană simte că nu poate respira, ea trebuie să-și păstreze calmul. Respirația scurtă este un simptom “înspăimântător”, dar panica poate provoca hiperventilație, care îl poate agrava.

NHS recomandă, de asemenea: inspirarea lentă a aerului, pe nas, și expirarea pe gură, ținând buzele lipite * poziția “așezat pe scaun”, cu coloana vertebrală dreaptă, sprijinită de spătar * relaxarea umerilor * aplecarea ușor înainte, cu mâinile pe genunchi.

Unele dovezi arată că poziția “culcat pe burtă” contribuie la o mai bună oxigenare, deoarece poate împiedica inima și stomacul să apese pe plămâni.

 

CE NU TREBUIE LUAT

CDC recomandă populației să nu ia niciun tratament pentru COVID-19 fără recomandarea unui profesionist din domeniul sănătății.

Mulți oameni au murit sau au suferit vătămări grave după ce și-au administrat produse neaprobate pentru a trata COVID-19.

Un exemplu include fosfatul de clorochină non-farmaceutică, o substanță chimică pe care oamenii o folosesc pentru curățarea acvariile cu pești.

Fosfatul de clorochină farmaceutică nu tratează COVID-19 și nu ar trebui administrată în lipsa recomandării unui profesionist din domeniul sănătății.

De asemenea, pentru tratamentul COVID-19 trebuie evitate:

Antibioticele - SARS-CoV-2, care provoacă COVID-19, este un virus, iar antibioticele nu tratează o infecție cu coronavirus. Uneori, persoanele cu COVID-19 dezvoltă și alte infecții. Chiar și atunci, este important să fie administrat tipul corect de antibiotic.

De asemenea, se recomandă evitarea administrării de antibiotice expirate sau antibiotice prescrise altcuiva. Administrația pentru alimente și medicamente (FDA) afirmă că antibioticele expirate sau vechi pot duce la boli mai grave și pot crea rezistență la antibiotice.

Plante medicinale - Nu există dovezi că remediile pe bază de plante medicinale pot trata COVID-19. Dimpotrivă, astfel de produse pot interacționa, în mod periculos, cu unele medicamente eliberate pe bază de rețetă.

Oamenii nu trebuie să ia medicamente recomandate altei persoane, chiar dacă un medic a prescris aceste medicamente pentru a trata COVID-19.

Doar unele medicamente eliberate pe bază de rețetă și anumite produse medicale pot ajuta la ameliorarea COVID-19, iar acestea sunt, de obicei, sigure numai pentru cei aflați sub supravegherea unui

 

RECUPERARE ȘI EFECTE PE TERMEN LUNG

Pentru recuperare, pacientul trebuie să consume multe lichide și să se odihnească cât mai mult posibil.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) afirmă că majoritatea oamenilor se recuperează de obicei după 2- 6 săptămâni.

Cu toate acestea, unii pot prezenta efecte pe termen lung ale COVID-19, cunoscut și sub numele de “COVID pe termen lung”.

Simptomele pot include: slăbiciune musculară * subfebrilitate * oboseală accentuată * tulburări de somn * dureri de cap * probleme de memorie * diaree * vărsături * pierderea gustului și a mirosului *dureri de gât * dificultăți de respirație * palpitații.

 

REZUMAT

Cazurile ușoare de COVID-19 pot fi tratate la domiciliu. Persoanele infectate trebuie să se hidrateze, să se odihnească și să ia medicamente pentru reducerea febrei și a durerilor.

Dacă apar dificultăți de respirație, pacientul trebuie să-și păstreze calmul și să încerce diferite poziții pentru a respira mai ușor. Dacă dificultățile de respirație sunt persistente sau se agravează, se impune solicitarea de asistență medicală. (sursa- medicalnewstoday.com)

 

Lasă un comentariu