Fericirea este un cuvânt, o stare de spirit, un sentiment sau un tot? Câți dintre noi ne-am pus întrebarea ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi? Ce ne-ar face fericiți?
E foarte greu să intri în propriul eu și să cauți, să te întrebi, să arunci ce îți face rău și te rănește, să cureți de praf și să lustruiești, să scoți la suprafață ceea ce te face să strălucești. De obicei, căutăm scuze și vinovați. E mai ușor așa. Sunt convinsă că fiecare dintre noi ne-am întrebat, în scurtele introspecții pe care le facem, ce ne lipsește? Toți știm să constatăm cât de multe ne lipsesc pentru a fi fericiți, câte dorințe avem, ascunse sau care le putem striga în gura mare.
CÂȚI DINTRE NOI AM ÎNȚELES CÂT DE MULTE AVEM ȘI CÂT DE PUȚIN NE BUCURĂM DE CEEA CE AVEM ȘI SUNTEM?
Amintirile sunt acele lucruri, gânduri, sentimente care rămase în memoria noastră ne bucură sau ne dor, dar care fac parte din ceea ce suntem, din ceea ce am devenit, sunt bucăți din sufletul nostru pe care l-am pus atunci, în acel moment, în ceea ce făceam și simțeam. Aduceți-vă aminte cu câtă bucurie ați trăit un anumit moment și puteați să jurați că sunteți fericiți. Și chiar erați! Cu timpul, bucuria momentului a devenit normală și ați căutat o nouă bucurie, ca să o transformați în fericire. Cu timpul, au apărut și soluțiile problemelor care v-au făcut să plângeți și, la fel, ați căutat sau ați creat prilejuri de bucurie pentru a vă simți fericiți, pentru a ieși din tristețe. Deci, noi căutăm, alegem, creăm, și ne susținem momentele de bucurie, care ne dau ceea ce noi râvnim atât de mult... fericirea. E mereu la îndemâna noastră! Trebuie doar recunoscută și apreciată, provocată și lăsată să ne intre în suflet. Imaginați-vă o scară, a cărei fiecare treaptă e o mică bucurie. Oare trebuie să așteptăm să ajungem în vârf pentru a fi fericiți sau putem fi fericiți ori de câte ori punem piciorul pe o treaptă care ne ridică?
Trăim într-o societate clădită pe valori materiale. Și trebuie să ne adaptăm într-o oarecare măsură, altfel societatea ne etichetează: săraci, indiferenți, iresponsabili și suntem dați deoparte. Câți dintre noi avem nevoie de prieteni bogați și câți dintre noi avem nevoie de prieteni care atunci când plângem ne înțeleg pentru că au cunoscut aceeași tristețe și care știu să se bucure pentru lucrurile mărunte de care ne bucurăm noi?
În definitiv, avem dreptul să alegem să fim fericiți! Fericirea nu pică din cer, din Cer vine doar iubirea pură a Lui Dumnezeu. Fericirea se clădește cu zâmbete și lacrimi. Fericirea nu e o ecuație în care înmulțim și împărțim averi, punem în paranteze rezerve și aflăm necunoscute după lungi calcule. Fericirea e o simplă adunare a micilor bucurii, a lacrimilor șterse și a puterii de a renaște, din nou și din nou, de câte ori am simțit că ceva a murit înlăuntrul nostru.
Unicitatea fiecăruia dintre noi ne face să fim o creație divină care tinde spre perfecțiune. Și totuși, nimeni nu ne cere să fim perfecți. Nici măcar noi nu putem să ne cerem, sau să ne impunem, nouă înșine, să fim perfecți. Dar ne putem impune să ne bucurăm de frumusețea pe care trebuie să o găsim în sufletul nostru, de bucuria unei realizări cât de mică, de bucuria adusă unui alt om, de bucuria luptei pe care o ducem să ne ridicăm după eșecuri și dezamăgiri, de fiecare treaptă pe care o urcăm și nu pe scara socială sau materială a vieții, ci pe scara sufletului nostru.
