PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI ROMÂNE DE CULTURISM ŞI FITNESS GABRIEL TONCEAN

- Am reuşit să transformăm o lămâie acră într-o limonadă dulce!"

Încep cu o mărturisire: de fiecare dată când privirile mele cad peste imaginea acestor superbi bărbaţi şi femei, practicanţi ai sportului reprezentat de dumneavoastră, gândul îmi fuge la o personalitate românească, interbelică, Gogea Mitu, un uriaş de 2,36 metri, care, deşi a murit tânăr, pare a fi lăsat limbii române termenul de gogeamite, respectiv foarte mare, uriaş. În ce măsură, arta aceasta a construcţiei corporale, stă sub semnul excepţionalului, a lucrului ieşit din comun?

- În primul rând, ţin să menţionez că, în sportul nostru, arta construcţiei corporale atinge nişte parametri de neimaginat. Pentru a construi un corp armonios şi bine structurat, datorită faptului că fiecare individ reacţionează particularizat, este nevoie de mult studiu, raportat la geneticul şi tipul somatic al subiectului. Susţin, în continuare, că antrenamentul nu reprezintă decât 40% din reuşita finală, restul de 60% reprezentând regimul alimentar adecvat, odihnă, recuperarea şi, implicit, dozarea activităţilor zilnice. Calculul fiecărui gram de proteină/kg corp este la fel de important ca şi conceperea unui antrenament structurat, pe fiecare grupă de muşchi, în parte. Deci...frumosul nostru sport este şi o artă, mai exact arta frumosului!

- În plan sportiv, anul 2020 pare că a fost unul dintre cei mai buni ani, pentru dumneavoastră. Un an istoric, prin prisma rezultatelor pe care România a reuşit să le obţină la competiţiile de culturism şi fitness. Poate n-ar strica nişte detalieri ...

- Aşa este, anul 2020 va rămâne unul de referinţă pentru Federaţia Română de Culturism şi Fitness! Am reuşit să transformăm o lămâie acră (perioada covid-19), într-o limonadă foarte dulce (rezultatele FRCF)! Este adevărat că am avut şi foarte mult curaj, dar am fost conştient că, dacă nu „forţez" puţin, vom avea mari probleme organizatorice. Primul pas important, pe care l-am făcut în plină pandemie, a fost susţinerea redeschiderilor sălilor de fitness. Întâlnirile pe care le-am avut, în acea perioadă, atât la guvern, cât şi la Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Tineretului şi Sportului au avut ca scop conştientizarea importanţei activităţilor sportive într-un moment psihologic greu de gestionat.

De asemenea, prin redeschiderea sălilor am dat posibilitatea şi sportivilor de performanţă să îşi continue pregătirea pentru competiţiile importante, ce urmau să vină. Rezultatele au fost fenomenale: am obţinut titluri mondiale, europene şi balcanice! „Nebunia" noastră a fost cu atât mai mare cu cât am şi organizat Campionatul Balcanic, la Drobeta Turnu Severin, în luna septembrie, şi Campionatul Mondial de Juniori, la Cluj Napoca, în luna noiembrie a anului 2020! Respectând legislaţia în vigoare şi distanţarea socială impusă de autorităţi, am dat posibilitatea sportivilor să îşi ducă misiunea până la sfârşit!

- Din păcate, ca mulţi dintre noi, sunt şi eu o persoană sedentară. Care sunt perspectivele unui ins comun, fără veleităţi de performanţă, în practicarea acestui sport?

- O viaţă sedentară înseamnă, oarecum, o viaţă mai tristă, mai grea şi, implicit, mai scurtă! În momentul în care facem sport, nu ne gândim neapărat la performanţă, ci doar la sănătatea noastră. Este într-adevăr o competiţie cu tine însuţi, pe care eşti obligat să o câştigi mereu. De multe ori, lipsa educaţiei sportive, oboseala, stresul etc. încearcă să te manipuleze, spunându-ţi că eşti bine şi fără sport, sau de ce nu „mă apuc de mâine", sau „de luni voi începe". Greşit! Sportul înseamnă sănătate, sportul produce o stare de bine unică, sportul este vital pentru corpul nostru!

- Una dintre umbrele care se încearcă a fi aruncate asupra muncii dumneavoastră şi a colegilor de breaslă este aceea a folosirii unor substanţe interzise, chiar periculoase, în vederea sporirii performanţelor sportive. Cum răspundeţi acestor nu prea binevoitoare acuzaţii?

- Folosirea substanţelor interzise a devenit, din păcate, o problemă a sportului de performanţă, în general, nu doar a ramurii noastre sportive. Dacă vă uitaţi pe site-ul www.anad.gov.ro, veţi rămâne surprins să vedeţi cazuri de dopaj la şah, snooker etc. În vederea eradicării acestui duşman numit doping, Federaţia Română de Culturism şi Fitness, împreună cu Agenţia Naţională Antidoping, au reuşit un program excelent de conştientizare a factorilor de risc, prin organizarea unor cursuri periodice, iar rezultatele nu au întârziat să apară : în anul 2019 FRCF a avut 0 cazuri de dopaj!

- Suntem la început de an. Ca în orice activitate şi în munca dumneavoastră e un bun prilej de bilanţ şi planuri de viitor. Ce planuri de viitor aveţi, în legătură cu activitatea dumneavoastră ca preşedinte al Federaţiei Balcanice şi preşedinte al Federaţiei Române de Culturism şi Fitness?

- Va fi un an bun, zic eu! Peste doar o săptămână vom avea alegerile la FRCF şi sper să îmi continui şi mai departe munca depusă în cei 8 ani, de când sunt preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness. Planurile pentru 2021 sunt unele chiar măreţe, aşa cum, de altfel, ne-am obişnuit: noi titluri mondiale, europene şi balcanice!!!

- După ştiinţa mea, chiar în perioada aceasta, desfăşuraţi o amplă acţiune la nivelul lotului naţional. De asemenea, sunteţi şi într-o perioadă aniversară! Despre ce acţiune este vorba şi cum reuşiţi să împăcaţi viaţa dumneavoastră de familie cu solicitările vieţii sportive?

- Aşa este, chiar în aceste zile se desfăşoară, la Sângeorgiu de Mureş, cantonamentul lotului naţional, la care particip şi eu, bineînţeles, şi a cărui început coincide cu ziua mea de naştere. Nu poţi avea rezultate, pe termen lung, fără sacrificii! Marele meu noroc este că familia mă susţine mereu, iar starea mea de bine şi satisfacţiile profesionale se întorc înzecit, acasă, în sânul familiei!!!

 

Lasă un comentariu