NICOLAE MILESCU SPĂTARUL “SCRIERE A UNUI SENIOR MOLDOVEAN”, PRIMA SCRIERE A UNUI ROMÂN PUBLICATĂ LA PARIS

Distribuie pe:

Anul 1669, 12 ianuarie. A apărut în Franța lucrarea lui Nicolae Milescu Spătarul “Scriere a unui senior moldovean”, prima scriere a unui român publicată la Paris. Personalitate de prim rang în cultura românească și rusă, din a doua jumătate a secolului XVII - începutul secolului XVIII, Nicolae Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean. După unii cercetători, la început el și-a făcut studiile, se pare, la Academia slavo-greco-latină din Iași, apoi a continuat la Academia de pe lângă Patriarhia de la Constantinopol, instituții în care a studiat limbile slavonă, greacă veche, neogreacă, latină, turcă, arabă, apoi istoria, diverse discipline filosofice, literatura și teologia. Întorcându-se în patrie, pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, Nicolae Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungând la rangul de spătar. După cum reiese din unele izvoare, Nicolae Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ștefăniță Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoit să părăsească țara. După mai mulți ani de pribegie prin Valahia, Stambul, Stockholm, Paris, în 1671 el a sosit la Moscova. În calitate de înalt dregător, este numit, câțiva ani mai târziu, în fruntea soliei rusești care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoașterea reciprocă dintre ruși și chinezi. Nicolae Milescu s-a aflat în Rusia până la sfârșitul vieții, ajungând să contribuie chiar și la transformările din timpul lui Petru cel Mare (întemeietorul Imperiului Rus - 1712).Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspândire în manuscrise, în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, țările românești, Orientul Apropiat și chiar în Europa Occidentală. De la sfârșitul secolului XX, lucrările lui au început să fie valorificate și tipărite, la început, în Rusia, apoi și în alte țări, mai ales cele dedicate Siberiei și Chinei. Ele au văzut lumina tiparului și în Republica Moldova. Însă, multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris, în multe biblioteci și arhive europene.

(M.C., Sursa: “Libertatea Cuvântului”, Cernăuți)

Lasă un comentariu