Lume cu nume
și fără nume
nu lăsa povestea în genune!
Tresari, iar,
lângă piatră de hotar,
lângă ce-i ușor și greu,
semnul de la Dumnezeu,
semn al gurii ca rană,
al ochiului ca rai,
când POETUL e pleoapa
sub care să stai,
când POETUL
e numai frământ,
călcând pe cer
ca pe pământ,
doar metania de sfânt
să-i dea aripă-n cuvânt
și lungi pânze
de stihar
peste mersul lui de jar,
peste știutele
și neștiute,
peste tâmpla fără fire cărunte
și nespăimânt,
călcând pe cer
ca pe pământ
să prefacă-n leac
umbletul ce doare,
setea-n frunză de visare.