Uneori, în dialogurile mele cu studenții de la Istorie, le pun celor care îmi par mai interesați de studiu câte o întrebare de cultură generală, pentru a vedea - vorba unui dascăl de-al meu - “la câte bate ceasul”. O astfel de întrebare, mai recent formulată, suna așa: “Care este succesiunea curentelor culturale europene, de la Renaștere încoace?”. Răspunsul a fost dezamăgitor și descurajant și a cuprins ideea că asemenea curente nu există în realitate, că ele au fost inventate de teoreticieni, că nu se pot desprinde constante de gândire și de creație, că lumea intelectuală este complet haotică - precum lumea în general -, că creatorii de opere intelectuale au doar idealuri individuale, legate de orgoliul lor, nu de virtuți colective, nici de valori generale și nici de încredere în comunitate, în societate, în lume. Totuși, am insistat ca interlocutorul să-mi enumere curentele literare sau artistice mai importante, așa greșite sau false, cum erau ele în viziunea sa. Nu a făcut-o, privindu-mă ca pe un expirat venit din altă lume...
Este evident că, dincolo de credințele și convingerile noastre, fiecare percepem lumea și creația omenească și nu se poate să nu observăm o tendință de structurare și de complicare a acestei lumi, în funcție de sporirea cunoștințelor omenești. Oamenii, pe măsură ce știu mai mult, schimbă lumea mai mult, aduc îmbunătățiri tehnicilor de viețuire și de conviețuire, exprimă idei noi, care modifică mereu modul de viață a locuitorilor planetei. Indivizii înșiși și comunitățile umane se deosebesc după limbile pe care le vorbesc, după credințe, după origini, după culturi, după așezarea geografică etc., încât există, de când lumea, tipuri de popoare înrudite, de comunități comparabile, de creații asemănătoare (…) Nu e nevoie, pentru a conștientiza toate acestea, să fii filosof și nici profet, în schimb este nevoie de un fapt simplu, verificat de istorie, anume de un set de cunoștințe numit cultură generală. Ca să avem cultură generală, este absolut necesar să fim educați. “Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat” (Immanuel Kant).
Curentele culturale mari ale Europei și, în parte, ale omenirii, se învățau altădată la școală, începând cu ultimele clase de gimnaziu (sau din ciclul inferior al liceului interbelic), fiind apoi aprofundate în cei patru ani liceu (sau în ciclul superior). Ele sunt: umanismul, raționalismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, pozitivismul, simbolismul etc. Ponderea lor este diferită, iar formele lor de manifestare sunt inegale și nu se întâlnesc în întregimea lor, în toate artele și în toate zonele continentului.
(…) Succesiunea curentelor artistico-literare și culturale, în general, specificul curentelor românești și încadrarea lor în modelul european trebuie să se studieze în mod organizat, în gimnaziu și liceu. Fără un asemenea studiu sistematic, promovat la disciplinele specifice (limbă și literatură română, istorie, limba latină, limbi și literaturi străine, arte etc.), evoluția spirituală a românilor și a celorlalte popoare europene rămâne o necunoscută. Europa nu este o noțiune abstractă și nici o entitate omogenă, locuită de un singur popor cu o singură limbă, ci este o sumă de popoare, cu particularitățile fiecăruia și cu valori comune, care au la bază clasicismul greco-latin și creștinismul. Prin aceste valori s-a clădit democrația modernă, bazată pe libertatea indivizilor și grupurilor.
Românii fac parte din concertul națiunilor europene, se împărtășesc din valorile comune europene, pe care și-au întemeiat identitatea lor de români.
Europa viitorului nu se poate construi prin omogenizarea forțată și nici pe distrugerea națiunilor (cum a voit ideologia comunistă), ci pe cultivarea virtuților fiecărei națiuni în contextul fondului comun menționat. În acest sens, școala și educația organizată îndeplinesc un rol fundamental, pentru că ele asigură cultura generală necesară accesului la libertate. Sensibilitatea pentru cultură se dobândește greu, dar, odată dobândită, poate feri omenirea de mari nenorociri, de jigniri, contravenții, infracțiuni, de hoții și de crime. De aceea, Ziua Culturii Naționale trebuie să orienteze comunitatea spre valorile spirituale ale acestui popor și ale omenirii. Educația antreprenorială, cea pentru sănătate, pentru igienă, pentru protecția mediului, pentru circulația pe drumurile publice, pentru egalitatea de gen etc. se câștigă prin eforturile familiei și ale școlii, dar perceperea lui Eminescu și Goethe, a armoniei unei simfonii de Mozart sau a unei opere de Verdi, a semnificației unei coloane ionice sau a uneimogive, scrierea și vorbirea corectă în limba lui Creangă, a lui Voltaire sau a lui Shakespeare nu se pot face fără stăruință personală, în cadrul marii strategii de stăpânire a culturii generale. Educația copiilor și adolescenților nu se face în școli de ucenici, în care să se urmărească dobândirea de către aceștia a deprinderilor practice de a conduce afaceri, de a nu murdări mediul, de a mânca sănătos, de a-și primeni corpul prin spălare, de a percepe valoarea monedei și a sistemului financiar-bancar, de a respecta animalele etc. Toate acestea sunt subsidiare și se dobândesc în viață prin forme și formule variate, mai ales la școală, dar nu prin discipline școlare care să poarte astfel de nume. În școală, se învață marile creații ale omenirii și ale popoarelor, marile idei care au dus lumea înainte, marile valori morale. Din ele reiese, cu prisosință - dacă profesorii sunt buni - cum să ne protejăm mediul înconjurător, cum să percepem igiena, cum să înțelegem și chivernisim bunurile materiale, cum să ne adecvăm într-o bancă, ce înseamnă nutriția sănătoasă etc. În învățământul general obligatoriu nu se pot deprinde profesiuni, ci valori ale culturii, iar cultura cuprinde toată creația materială și intelectuală a omenirii și toate instituțiile principale care au pro-dus-o. Dacă vom stăpâni cultura generală, atunci nu vom fi stăpâniți de instincte primare și de spirit gregar, ci de valori morale, de virtuți ale cunoașterii și de încredere în binele și în viitorul omenirii. Iar amăgirea și manipularea opiniei publice vor deveni mult mai dificile.
Singurul popor neolatin de credință ortodoxă și cu o cultură bizantino-slavă în Evul Mediu, situat la interferența Apusului cu Răsăritul, poate să le pară unora o ciudățenie, dar și o provocare, un îndemn spre înțelegere și cunoaștere. Poporul român nu aduce, probabil, în concertul european, lucruri excepționale, dar aduce o experiență unică de viață: este vorba despre o comunitate cu rădăcini la Roma, mediată prin influența celei de-a doua Rome, cu o limbă neolatină, cu o confesiune bizantină și o biserică de model bizantino-slav, comunitate intrată azi în era calculatoarelor și a telefoniei mobile. Toate aceste elemente atât de diferite au fost sintetizate prin experiența de viață a românilor și au format, treptat, o identitate de grup, numită românească, dar care este și europeană în același timp. Românii au și experiența alterității, trăind de multe secole alături de maghiari, sași, secui, șvabi, evrei, armeni, greci etc. Aceasta i-a făcut, dincolo de momentele tensionate, să-i respecte pe ceilalți, să le accepte valorile și tradițiile, calitățile și defectele. Numai în România se văd, în același oraș, cupole bizantine, turnuri gotice, ornamente baroce, biserici ortodoxe și greco-catolice alături de cele calvine, luterane, unitariene, situatela mică distanță de sinagogi etc., numai în România sunt universități cu câte trei-patru facultăți teologice și cu câte două-trei limbi oficiale de predare. Oscilând secole la rând între Occidentul latin,catolic și protestant și Orientul bizantin, slav și ortodox, românii și-au făurit civilizația și cultura lor modernă, cu privirea spre Europa Centrală și Vestică. De-acolo și-au luat modelele recente de progres, care - după cum cred românii - sunt pe cale să le asigure nu doar perpetuarea, ci și, în ciuda crizelor recente, prosperitatea.
N. red: fragmente din discursul rostit la 15 ianuarie 2020, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în cadrul sesiunii festive ,,Sincroniile europene ale culturii române”, eveniment organizat de Academia Română, la Ateneul Român. (sursa și text integral: https://www.facebook.com/ioanaurel.pop)
