Am cunoscut, cu mulți ani în urmă, un dascăl care mi-a intrat în suflet foarte repede, nu numai ca ținută profesională și umană, ci ca un altruist desăvârșit, netratabil, OM care împrăștia în jurul lui bunătate, lumină, siguranță și permanentă bună dispoziție.
Era dascălul model, sincer, modest și sigur, determinat și pătruns de sentimente înalte, umane, Mihai Pandrea din Luduș.
După o experiență rurală și urbană, plin de energie pozitivă, dăruită celor din jur, s-a stins fulgerător.
S-a stins fulgerător pentru a rămâne în memoria noastră ca un OM, trăitor cotidian, mulțumit de realizările sale. S-a stins împăcat că și-a făcut datoria ca dascăl, ca manager, ca soț, ca părinte, ca bunic și ca un bun creștin, lăsând urme adânci de regrete, dar și de recunoștință.
La momentul despărțirii de cei dragi, la momentul de rămas-bun, Părintele protopop Lucian Voșloban din Luduș, ne-a pus în suflet un mesaj deosebit de frumos, recompensă a zecilor de ani de formare și instruire a generațiilor trecute sau mai apropiate de noi.
Se spune, frumos dezvolta părintele protopop, că într-o localitate, la marginea culturii și civilizației, într-un bloc de locuințe, locatarii își aruncau pe geam lucrurile netrebuincioase, inutile, astfel că mizeria se ridica până la primele geamuri ale clădirii. Mirosul și urâțenia deranja privirile celor din jur.
Un locatar, pensionar de o vreme, și-a mobilizat încăpățânarea și energia pentru un scop nobil; a adunat toată urâțenia, azi, mâine și poimâine și în locul ei a plantat trandafiri. În scurt timp, ajutat și de alți binevoitori, în jurul acelui edificiu zâmbeau nenumărați trandafiri înfloriți.
A fost pilda asemănării între omul simțit și devotat comunității și profesorul de biologie-geografie, Mihai Pandrea, care, nu numai că avea curtea plină de trandafiri, dar, în toată cariera, a cultivat trandafiri umani care, astăzi, duc povara unei societăți în restriște.
La momentul de rămas bun, mulți din acești trandafiri crescuți și educați de profesorul Mihai Pandrea erau în apropiere cu o coroană sau cu o lacrimă sinceră.
Acești trandafiri s-au dezvoltat, au dat boboci care au devenit bunuri ale societății noastre, iar recunoștința se poate manifesta doar prin sentimentele de regret și de considerație pentru Omul mulțumit.
Cred că profesorul Mihai Pandrea, mare iubitor de trandafiri, ca flori și oameni, va avea, acolo în grădina Domnului, un loc plin de frumusețe, de gingășie și satisfacții, iar noi, cei rămași, pentru o vreme, ne vom ruga pentru frumusețea și bogăția sufletului său.
