“O zi tristă a culturii naționale” - nota, deunăzi, președintele Academiei Române, întrebându-se retoric: “Ce să mai facem, azi, cu această noțiune și cu al său conținut, cândva sfânt, din moment ce, de o vreme, urcă, tot mai mult și tot mai sus pe scara socială, inculții, semidocții, grobienii, tupeiștii, șarlatanii, aroganții, delatorii, noii îmbogățiți, sfidătorii bunului simț?”
…Tii! - își ziseră reprezentanții categoriilor enumerate mai sus, individual și toți la grămadă - care va să zică, dacă e cinspzece a lu' ianuarie, e dă cultură, dă omagiu, dă cinstit valori, dă băgat texte și poezele, că e și ceva legat de… cum îl cheamă, că are nume de stradă principală, că toți oamenii importanți au nume de străzi… Eminescu, da, da. Ori s-a născut, ori a murit pă cinșpe, ceva de genu'…
Adevăru-i că ziua asta, a culturii, pică prost de tot, taman în toiul iernii, nici n-o poți comemora ca lumea, îți îngheață versurile-n creier, ți se taie și respirația și inspirația. Măcar de-o puneau mai colea, către vară, altfel stăteau lucrurile: mai o ieșire la iarbă verde (să se bucure și ăla micu' de natură, să vadă, live, o găină, un vițel), mai o fleică la grătar, mai o manea la boxe, că de-aia-i cultură. Ehee, unde-i Unu Mai Muncitoresc, cu defilări și chermeze, cu steaguri fluturând în vânt, când muncitorul de ieri - teleptualul de azi, strâns unit în cuget și-n simțiri cu țăranul de ieri - întreprinzătorul agricol de azi - urca, vârtos, pe cele mai înalte culmi de cultură și civilizație, ce vremuri…
Plus că, anul acesta, lucrurile s-au încurcat și mai rău: cu pandemia de ne stă pe cap de atâta vreme, categoriile menționate de dl academician nu s-au putut manifesta plenar: restricțiile impuse de autorități le-au împiedicat - ce trist - să organizeze celebrele “manifestări înălțătoare, de adâncă de simțire românească”, obișnuitele sfeștanii și lansări de terfeloage, să-și declame textele pioase, strânși grămadă la vreo statuie a poetului, de pe cuprinsul țării, înghesuindu-se, care mai de care, să recite din Eminescu, dar și “din propria creație” (versuri mult mai “adânci”, desigur, decât ale aceluia) și să-și decerneze, între ei, “frumoase diplome de suflet și de participare”. Vorba poetului: “Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii, / Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii”… N-avurăm parte nici de corurile reunite ale pensionarelor afone, care… mai aveau “un singur dor, în liniștea serii…la marginea mării”. Numai că, dat fiind contextul pandemic, în ziua de azi, decesele se produc la domiciliu (în cel mai bun caz) sau la terapie intensivă (în cel mai rău și nedorit caz), ce prozaic.
…Așa că, vrând-nevrând, anul acesta, în pandemie, spectacolul s-a mutat, cu precădere, în online , la fel de găunos și de jalnic. Ca la un semn, locuitorii de pe internet și-au transmis unul altuia calde urări de sănătate și prosperitate, cu prilejul zilei culturii și a lui Eminescu, agramate și penibile textulețe (bine, Eminescu nu constituie tocmai obiectul lor de activitate), însoțite de pupici, floricele, inimioare, lăcrămioare și alte emoticoane, revărsându-și pospaiul de pretinsă cultură pe ecranul computerului. Ei și-au amintit, cu nostalgie, de anii de școală, când tovarășa îi punea să învețe pe de rost diverse poezii, din care au și citat, ideea generală fiind că până la steaua care-a răsărit sunt foarte mulți kilometri de parcurs, de-aia când zici că este, ea, de fapt, nu este. Spre deosebire de lacul codrilor albastru, care este, de vreme se dau unii cu barca pe dânsul. Mai pragmatic, dl Bulai, ditamai președintele Comisiei de cultură de la Cameră, ne-a adus cu picioarele pe asfalt. Dânsul a zis că dacă Eminescu ar fi trăit în zilele noastre, ar fi eliminat pensiile speciale, ar fi semnat pentru “Fără penali în funcții publice”, ar fi pus umărul la construirea autostrăzii A8 și, în general, ar fi fost un membru de bază al partidului distinsului om de cultură Bulai, care își încheie mesajul cu un cald “La mulți ani, Mihai!” În sensul că domnia sa și “Mihai” sunt prieteni de-o viață, ba chiar se trag de brăcinar întrucât, pesemne, fiind băieți, păduri cutreierau împreună și se culcau ades lângă izvor. Ce atâtea stele verzi pe pereți, pe care, ba le vezi, ba nu le vezi, și lacuri, și nuferi, și codri, și luceferi, și fete de-mpărat și tot soiul de bibiluri și cimbocuri?! Scurt și la obiect, potrivit programului de guvernare și bugetului alocat. (Adevăru-i că, totuși, autostrada A8 ar trebui construită.) Neîndoielnic, sub bagheta dlui Bulai, cultura română va înregistra noi și noi succesuri.
…Cât despre emisiunile televizive (vorba unui distins intelectual contemporan), a fost un haloimăs general: bieții realizatori s-au străduit ca, măcar de Ziua Culturii, să se adapteze momentului, să ne mai slăbească cu clanurile de interlopi care se căsăpesc între ele în văzul lumii și al organelor de ordine, cu “bomba zilei”, în sensul că pițipoanca (vedeta) cutare a rămas gravidă și acuma plânge de bucurie că, of, ce-și dorea dânsa un bebeluș, cu doamna blondă care țipă de sparge ecranul că nu vrea să se vaccineze, cu divorțurile, violurile, spargerile de bancomate, cu iminența unui cutremur devastator, însoțit/urmat de puternice rafale de vânt etc. Oameni de cultură (unul mai distins ca altul, se-nțelege) s-au instalat în studiouri ca să ne vorbească despre cultură, să ne arate poze cu dânsa și să ne explice cât de greu e să fii om de cultură (mai ales că am încheiat un an secetos și culturile s-au cam compromis).
Când colo… “breaking news”, stimați telespectatori! După îndelungi așteptări, s-au vaccinat, iată, ca să dea pildă norodului, președintele republicii și ministrul de finanțe, bravo, să le fie de folos. Specificul cultural al emisiunilor a fost abandonat de-în-da-tă, atenția mutându-se pe imaginea musculaturii celor doi injectați. Invitații s-au reprofilat, reorganizat și reorientat, încât emisiunea despre cultură a căpătat un caracter predominant sportiv, transformându-se într-una de culturism: nu încape dubiu că, la bicepșii pe care i-a înfățișat nației cu prilejul vaccinării - faza întâi - președintele face mult sport: înoată, se dă cu bicicleta pe pistă și cu schiurile pe munți, umblă la sală, dar face și un pic de culturism - “body building” (cum se spune pe românește), altminteri n-ar arăta așa de wow (adică, tulai doamne, in English). Plus regimul alimentar. Să nu uităm regimul alimentar sănătos, a ținut să precizeze un om de cultură din studio. Cât despre cestălalt, ministrul șef peste banii țării… hmmm. Nu prea are ce arăta. I-a intrat acul în braț ca-n aluatul dospit. Normal, au spus oamenii de cultură: stă bietul de el toată ziua cu mușchii fesieri pe scaun și socotește la buget. Care buget - să recunoaștem - nu trage atâta la cântar încât să dezvolte ministrul bicepși corespunzători. Să vedem, poate la faza a doua a vaccinării, timpul nu-i pierdut. Cert e că, timp de două ore și ceva, invitații au dus-o în comentarii despre mușchi, sport și nutriție, în vreme ce pe ecran se derulau, la nesfârșit, imagini cu cei doi imunizați. Aflăm că, între timp, s-a vaccinat și premierul, deci, competiția continuă. Poporul are tot dreptul să fie la curent cu situația la zi a musculaturii celor care-l conduc.
…Rememorând mărețele evenimente, parcă te cuprinde un fel de amăreală, amestecată, vag, cu un sentiment de rușine și de vinovăție.
…Cât despre speciile menționate de președintele Academiei, tristețea constă nu în faptul că ele este, ci în acela că se vor înmulți și se vor răspândi mai rău decât coronavirusul, infectând, până la exterminare, fibra unei nații trăitoare în atât de simplu și lapidar numita “Grădina Maicii Domnului…”
… “Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuși este trist în lume!”…
