ȘTIRI DIN “TRANȘEELE” PANDEMIEI

Distribuie pe:

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TÂRGU-MUREȘ, ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR CARE VOR SĂ SE VACCINEZE

Cetățenii târgumureșeni cu vârsta de peste 65 de ani, precum și cei cu boli cronice care doresc să se programeze în vederea administrării vaccinului anti-Covid 19 și nu au posibilitatea de a-și efectua singuri programarea, pot apela la sprijinul oferit de către Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș (DAS), informează primarul municipiului, Soós Zoltan.

“Doritorii se pot prezenta la sediul DAS Târgu-Mureș - pe strada Gh. Doja nr. 9, la camera 8, unde vor completa o cerere pe propria răspundere și un formular de accept pe bază de consimțământ, în cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19. Totodată, persoanele care se află în evidență cu boli cronice, vor prezenta și o adeverință de la medicul care atestă această situație. Apoi, personalul DAS se va ocupa de programarea în cadrul Platformei naționale de vaccinare, în funcție de locurile disponibile identificate, urmând ca beneficiarul vaccinului să fie înștiințat prin intermediul unui SMS asupra datei, orei și locației programării”.

Totodată, actele mai sus enumerate pot fi descărcate, completate și trimise și pe adresa de e-mail registratura.das@tirgumures.ro. Informații suplimentare se pot obține și la numărul de telefon: 0365/430859.

Modelul de cerere pe propria răspundere și formularul de accept pe bază de consimțământ, în cadrul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, sunt disponibile pe pagina de internet a Primăriei Târgu-Mureș: www.tirgumures.ro, precizează edilul târgumureșean.

 

PACIENȚII AFLAȚI SUB TRATAMENT ANTICOAGULANT SE POT VACCINE ÎMPOTRIVA COVID-19

Prof. univ. dr. Theodora Benedek, președinta Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății, a validat, potrivit unei postări pe pagina sa de socializare, următoarele informații privind vaccinarea anti COVID-19 la persoane aflate sub tratament anticoagulant:

* Pacienților aflați sub tratament anticoagulant cronic, cu preparate cumarinice (Warfarină, Acenocumarol) cu INR în marja terapeutică (2,0-3,0), li se poate administra vaccinul în siguranță. Nu se va întrerupe tratamentul anticoagulant.

* Pacienții cu proteze metalice mitrale și aortice trebuie să-și dozeze INR-ul (timpul de protrombină care verifică dacă o persoană are o problemă cu un set dintre factorii de coagulare -n.n.) înainte de vaccinare. În cazul în care INR este peste 3,0 se recomandă consultarea medicului prescriptor, în vederea ajustării dozelor de anticoagulant.

* Pacienților aflați sub tratament cu noile anticoagulante de tip NOAC (Apixaban, Rivaroxaban, Edoxaban, Dabigatran) li se poate administra vaccinul în siguranță, fără a omite nicio doză de anticoagulant.

* Pacienților aflați sub tratament cu anticoagulant injectabile (heparine cu greutate moleculară mică sau fondaparinux) li se poate administra vaccinul în siguranță. Ca măsură de precauție suplimentară se poate recomanda administrarea dozei zilnice de anticoagulant după administrarea vaccinului, fără a omite nicio doză de anticoagulant.

* Pacienții în tratament cronic cu antiagregante plachetare (Acidul acetilsalicic, Clopidogrel, Ticagrelor, Prasugrel) nu necesită nicio ajustare a medicației și nu trebuie să întrerupă medicația.

* Se recomandă utilizarea seringilor de 1 ml, cum ar fi cele de 23G sau 25G grosime a acului (acele trebuie să fie foarte subțiri).

* Este recomandată menținerea unei presiuni continue la nivelul locului de injectare, prin apăsare, pentru minim 2 minute.

* În cazul formării unui hematom, pacientul trebuie sa contacteze medicul curant, precizează prof. univ. dr. Theodora Benedek.

 

VACCINAREA - IMPORTANTĂ PENTRU PACIENȚII CU BOLI REUMATICE DE TIP INFLAMATOR SAU AUTOIMUN

Infecția cu virusul SARS-CoV-2, este responsabilă pentru apariția, până acum, în România, a peste 650.000 de cazuri confirmate de COVID-19 și peste 16.000 de decese. Întrucât, până în prezent, nu există terapii specifice care să vindece boala, utilizarea vaccinurilor are o importanță esențială pentru reducerea impactului pandemiei. Implementarea corectă a vaccinării este, în mod particular, importantă la pacienții cu boli reumatice de tip inflamator sau autoimun, la care se poate întâlni reducerea performanței sistemului imun, urmare consecințelor bolii sau tratamentului cu medicamente imuno-supresoare, informează Societatea Română de Reumatologie.

Vaccinurile împotriva COVID-19 utilizate în UE, inclusiv în România, au fost aprobate pe baza unor studii intensive care au dovedit eficacitatea și siguranța acestora. Aceste vaccinuri nu folosesc particule virale vii sau întregi, motiv pentru care nu pot transmite virusul de la o persoana la alta, nu pot determina îmbolnăvirea și nu pot modifica informația genetică a persoanei vaccinate. La nivel mondial, până în prezent au fost vaccinate peste 15 milioane de persoane, fără semnale notabile de reacții adverse majore. Aceste vaccinuri nu conțin derivați din ou sau alte produse animale, de asemenea nici aluminiu.

Pacienții cu boli reumatice de tip inflamator sau autoimun sau cei tratați cu medicamente imunosupresoare pot fi vaccinați anti COVID-19, fără restricții. Sunt aplicabile contraindicațiile si atenționările generale privind vaccinarea.

Pentru a asigura eficacitatea maximă a vaccinării, este recomandabil ca aceasta să fie realizată într-un moment când boala reumatică este bine controlată sau înainte de începerea tratamentului imunosupresor. Pentru pacienții aflați deja în cursul unui tratament imunosupresor, vaccinarea poate fi făcută, de regulă, fără să necesite modificarea schemei de tratament antireumatic. În situații particulare, medicul reumatolog poate decide altfel, ținând cont de tipul bolii reumatice, gradul de activitate al acesteia, tratamentul imunosupresor folosit (cu atenție specială la pacienții tratați cu Rituximab), precum și de comorbiditățile prezente.

Nu există informații care să ateste că vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea reactiva bolile reumatice de tip inflamator sau autoimun, de asemenea nu au fost semnalate reacții adverse particulare post-vaccinare la acești pacienți.

Pacienții cu boli reumatice de tip inflamator sau autoimun sau cei tratați cu medicamente imunosupresoare, care au avut COVID-19, pot fi vaccinați, de regulă, nu mai devreme de 28 zile de la infecție. Pacienți cu funcție deficitară a sistemului imun au fost incluși în studiile clinice de aprobare a vaccinurilor anti COVID-19, dar pentru moment nu au fost comunicate date specifice de siguranță pentru acest grup. Deși este posibil ca în această situație eficacitatea vaccinării sa fie diminuată, vaccinarea acestor pacienți este recomandabilă, pentru reducerea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19.

Protecția asigurată de vaccin poate varia de la o persoană la alta și se instalează progresiv, fiind considerate maximală la o săptămână după a doua doza. Chiar și persoanele vaccinate trebuie să continue să respecte măsurile generale de protecție anti COVID-19: purtarea măștilor faciale, distanțarea fizică, evitarea locurilor aglomerate, igiena mâinilor. (sursa - https://srreumatologie.ro/recomandari-privind-vaccinarea/)

 

REACȚIILE ALERGICE LA VACCINUL ANTI-COVID-19 MODERNA SUNT EXTREM DE RARE

Vaccinul anti-COVID 19 Moderna cauzează rareori reacții alergice severe, potrivit noilor date publicate de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC - SUA).

Între 21 decembrie și 10 ianuarie, mai mult de 4,04 milioane de persoane au primit vaccinul Moderna COVID-19, dar numai 10 au dezvoltat o reacție alergică gravă - anafilaxie - care poate pune viața în pericol. Acest lucru ar însemna în jur de 2,5 cazuri de anafilaxie la 1 milion de persoane vaccinate, potrivit raportului săptămânal al CDC privind morbiditatea și mortalitatea.

Nu este încă clar ce cauzează alergiile severe, dar 9 din 10 dintre aceste cazuri au apărut la pacienții cu alergii cunoscute anterior (cinci au avut anterior anafilaxie). Majoritatea au avut alergii la diferite medicamente, cum ar fi penicilina, dar unul a avut alergii legate de factorii de mediu și alimentare și altul nu a avut alergii cunoscute anterior, potrivit raportului.

9 din 10 dintre pacienți au dezvoltat simptome – cum ar fi vărsături, greață, respirație șuierătoare, umflarea limbii și erupții cutanate, după 13 minute de la administrarea vaccinului, iar unul a dezvoltat simptome după 45 de minute.

Toți cei 10 pacienți au fost tratați cu epinefrină - un hormon cunoscut și sub numele de adrenalină; patru au fost tratați într-o secție de urgență și șase au fost spitalizați, dintre care patru au necesitat intubare. Dar toți cei 10 pacienți și-au revenit, potrivit raportului.

“Pe baza acestei monitorizări timpurii, anafilaxia după primirea vaccinului Moderna COVID-19 pare a fi un eveniment rar”, au scris autorii în raport. Într-un raport săptămânal anterior, privind morbiditatea și mortalitatea, publicat pe 15 ianuarie, cercetătorii au estimat că vaccinul Pfizer-BioNTech provoacă anafilaxie în aproximativ 11,1 cazuri la milion de doze (0,001% posibilități); această estimare s-a bazat pe date timpurii.

“Reacțiile alergice adevărate la vaccinuri sunt foarte rare”, a declarat anterior dr. Purvi Parikh, alergolog și imunolog la NYU Langone Health. “Statistic, este mai probabil să fiți lovit de fulger decât să aveți o adevărată reacție anafilactică la un vaccin”. Deși cazurile sunt extrem de rare - și nu ar trebui să descurajeze oamenii de la vaccin - experții lucrează la identificarea a ceea ce ar putea provoca alergiile.

Persoanele care au avut o reacție alergică la prima doză de vaccin nu ar trebui să primească a doua doză, au scris autorii. Centrele de vaccinuri ar trebui să aibă toate rechizitele necesare și personal instruit pentru tratarea anafilaxiei, au scris ei. CDC recomandă, de asemenea, ca persoanele care primesc vaccinuri COVID-19 să fie monitorizate timp de aproximativ 15 minute sau 30 de minute, dacă au antecedente de alergii sau anafilaxie. (traducere livescience.org)

 

Lasă un comentariu