RĂZVRĂTIȚII EUROPEI FAȚĂ CU ADORMIȚII EUROPEI

Distribuie pe:

Credem că nu este cazul să ne sfărmăm prea mult mintea pentru a afla la cine facem referire. În cazul de față, este vorba de comportamentul politicienilor unguri, în raport cu cei români, în Parlamentul Uniunii Europene.

Prin atitudinea lor agresivă în politică, exersată în ultimul secol de la Tratatul de la Trianon din 1920, și chiar mai devreme, odată cu dezmembrarea imperiului lor, sub denumirea de așa-zisa Ungarie Mare, ungurii și-au câștigat acest apelativ, datorită nemulțumirilor și plângerilor lor neîncetate pe la toate înaltele curți și porți, cu privire la noul lor destin. Țările reclamate au fost cam toate, dar îndeosebi cele vecine, care au beneficiat de revenirea la matcă a teritoriilor ocupate de către aceștia, secole de-a rândul, România, datorită Transilvaniei, fiind prima vizată în acest sens.

Deși a trecut de atunci mai bine de un secol, politicienii unguri, de dinăuntrul și din afara țării, de la toate nivelurile, nu se dau bătuți, ei încercând pe toate căile și mijloacele să influențeze mersul treburilor de pe continent în favoarea lor.

Viața a demonstrat că pe unguri nu-i poți deturna din calea lor, dar important este ca cei aflați în colimatoriul lor să fie conștienți de acest fapt și, ca urmare, să manifeste vigilență maximă față de demersurile lor, pentru a le putea contracara la timp, înainte de a produce efecte.

Din păcate, în ultimele trei decenii, România a cam pierdut teren serios în această bătălie, dovadă fiind privilegiile, unice în Europa, pe care minoritatea maghiară de la noi, dar și de la alții, le-a dobândit, în raport cu oricare altă etnie de pe continent, iar noi, fiind cap de listă a mărinimiei, ne-am atras oprobiul multor țări civilizate, pentru atitudinea noastră de papă-lapte. Și, așa cum este cunoscut, ungurii nu se mulțumesc niciodată cu ceea ce au obținut, pentru că, pe măsură ce au dobândit mult, ei vor și mai mult.

Legat de acest subiect, mi-a rămas în memorie răspunsul ambasadorului Slovaciei la București, de acum câțiva ani, la întrebarea unui reporter de la Formula AS, cu privire la situația minorității maghiare din Slovacia. Textual, răspunsul ambasadorului a fost acesta: “Cunoașteți dumneavoastră o țară de pe continent în care minoritatea maghiară să fie mulțumită?”.

Noi, românii, am pierdut în acest interval, de trei decenii, multe războaie propagandistice, dar și de poziționare în raport cu minoritatea maghiară, tocmai pentru faptul că cei implicați pe acest front, de la toate nivelurile, Parlament, Guvern, consilii locale,primării etc., fie că n-au determinarea necesară, fie că nu-i interesează soarta țării, motiv pentru care pentru un pumn de voturi, care i-au favorizat pe termen scurt, sunt dispuși “să dea un regat pentru un cal”. Și exemple sunt cu duiumul în acest sens.

De notorietate ni se pare recenta atitudine a europarlamentarilor români față de inițiativa cetățenească europeană, moșită de UDMR, sub bagheta premierului Ungariei, Viktor Orban, intitulată Minority Safe Pack, sub egida așa-zisei Uniunii Federale a Naționalităților Europene (FUEN), ticluită, chipurile, în numele tuturor minorităților de pe continent, într-o formulă în care maghiarimea din țările limitrofe și-a pus pe tapet revendicări cu toptanul, în materie de drepturi, a căror aprobare ar fi dus la avantaje care exced mult cadrului legal din țările de care aparțin. Dintre multe altele, obținerea de autonomie teritorială și folosirea limbii maghiare ca limbă oficială, cu obligația de a fi învățată de majoritari sunt cele mai evidente. Iată că ceea ce nu s-a obținut întru totul, în dialogul pe plan intern, putea deveni o obligație impusă prin UE.

Inițiativa cetățenească de care vorbim cuprinde semnăturile a 1.123.422 de cetățeni din șapte state ale Europei (statistic înseamnă 2,3 persoane la 10.000 de cetățeni ai UE), dintre care 700.000, adică 62 la sută, numai din România și Ungaria. Detaliind, România a contribuit cu 300.000 de semnături, iar județul Mureș cu 50.000 de semnături. Dacă avem în vedere și semnăturile maghiarilor din Slovacia, Serbia, Slovenia, Croația și Ucraina, este limpede că afacerea este pur ungurească. Ea a fost depusă în 2013, la Comisia Europeană, dar respinsă din capul locului, încă de la înregistrare. Cu toate acestea, autorii n-au dezarmat. Documentul a fost prezentat apoi la Parlamentul European care, după amânări peste amânări, a fost luat în dezbatere în 14 decembrie anul trecut (când era pe cale de a fi expirat), și aprobat cu o majoritate zdrobitoare, de 75 la sută: 524 de voturi pentru, 67 împotrivă și 103 abțineri.

Succesul inițiativei girate de Viktor Orban și Kelemen Hunor a fost enorm și el se datorează lobby-ului și stăruinței cu care autorii acesteia au reușit să convingă europarlamentarii multor țări de lipsa ei de nocivitate. Curios este însă modul cum s-au raportat europerlamentarii noștri la acest moment. Mai mult decât dezolant. De ce? Pentru că odată ce au fost aleși, cu remunerații de multe de mii de euro, lunar, deci după ce s-au văzut cu sacii în căruță, au uitat pur și simplu de interesul național care, folosit atât de des în campaniile lor electorale, a devenit, ulterior, pur și simplu o vorbă în vânt.

Cea mai elocventă dovadă a modului lor atitudinal, de “je m'en fiche”, față de ceea ce avea să se întâmple cu țara noastră, dacă lucrurile mergeau astfel până la capăt, este modul în care au votat “dragii noștri europarlamentari” atunci, în 14 decembrie 2020, într-o problemă crucială pentru destinul României. Pentru aprobarea inițiativei, alături de cei doi europarlamentari ai UDMR, au votat “pentru” șase de la USR-PLUS, din cei șapte, printre care îl remarcăm pe Dacian Cioloș, nu de mult fost prim-ministru al României, cu pretenții de a recidiva. De asemenea, în această tabără o întâlnim și pe Corina Crețu, eurodeputat Pro România, și ea pretendentă la funcția de președinte al României. Deci, în total, au votat favorabil inițiativei ungurești 9, din cei 33 parlamentari ce ne reprezintă țara la Bruxelles. Grosul europarlamentarilor români, 18 la număr, dintre care 8 de la PSD și 9 de la PNL au adoptat tactica struțului, adică s-au abținut de la vot. Printre aceștia întâlnim nume sonore ca Rareș Bogdan care, cândva, poza în postura de mare patriot, apoi Carmen Avram, Mihai Tudose, fost premier, Rovana Plumb, Maria Grapini, miniștri în mai multe guverne, Vasile Blaga, Siegfried Mureșan, de pe meleagurile noastre, și mulți alții. Doar patru europarlamentari români au votat împotriva inițiativei. Este vorba de Traian Băsescu și Eugen Tomac (PMP), Marian-Jean Marinescu (PNL), Cristian Terheș (PNȚCD). (Lista completă a acestora a fost publicată în ziarul nostru din 21 ianuarie a.c.).

Trist, dar adevărat. Iată ce fel de oameni trimitem noi în forurile superioare ale Uniunii Europene și cum apără ei interesele României! Salvarea noastră a venit de la Comisia Europeană, forul suprem al Uniunii Europene, care a decis să anuleze votul Parlamentului European și să respingă inițiativa ungurească , elaborând următorul comunicat: “În Uniunea Europeană sunt peste 60 de limbi minoritare sau regionale vorbite de aproximativ 40 de milioane de persoane. Comisia Europeană menține un dialog deschis, încurajând diversitatea lingvistică și depunând eforturi pentru conservarea acestui patrimoniu. Însă, statutul juridic al acestor limbi și măsura în care primesc sprijin sunt stabilite de guvernele naționale”.

Nu rămâne decât să mulțumim membrilor Comisiei Europene, iar cât privește modul în care europerlamentarii noștri ne reprezintă țara, nu putem fi de cât dezolați.

 

Lasă un comentariu