SĂ “GHETOIZĂM” ILUMINATUL PUBLIC DE SĂRBĂTORI

Distribuie pe:

Ce aberație, ce absurditate, ce gogomănie e în stare să spună actualul primar al municipiului Târgu-Mureș. Într-o emisiune de televiziune, veni vorba de iluminatul public sărbătoresc, care a fost sinistru, mai mult decât jalnic în acest an la Târgu-Mureș. Evident, e pandemie, dar municipiul a fost o dată în plus apus, obscur, întristător, tenebros, cu un brad în centru care parcă trona și dădea tonul de prohod. Nu știu de ce, dar primarul Soós Zoltán este mulțumit de realizare și zice că maghiarii l-au felicitat, că lor li s-a părut extrem de inspirat acest tablou “feeric”.

Recunoaște însă că românilor nu le-a prea plăcut și l-au criticat, dar că așa sunt românii, lor le plac de Crăciun luminițele multicolore (deh, nu au cultura tenebrelor n.n.), mai mult, că are cunoștință că acestora le-ar prii în mod special luminițele albastre iar, în acest sens, ca să le facă pe plac și să nu le afecteze cultura, va amenaja anul viitor un colț multicolor, cu dedicație specială pentru români. Adică, a găsit soluția genială de a pregăti discriminatoriu o periferie, o mahala, de a face un ghetou cu iluminat festiv de sărbători, dedicat românilor, “pentru a nu le leza cultura”. Mare cretinism!

Să vă spun ceva... Anii trecuți, copiii îmi cereau în fiecare seară să ne plimbăm prin centru, să meargă la brad, să se contopească cu feeria, să-l întâlnească pe Moș Crăciun și să urce în sania sa, să se plimbe prin universul multicolor, prin cetate, care rezonează magic, în mod special, în sufletul lor cu ideea sfântă de magi, lumină cu trimitere divină, sărbătoare și poveste. Acum, i-am dus o dată prin centru, apoi nu mi-au mai cerut să revenim.

Asta nu pricepe domnul Zoli, iar povestea nu ține de pandemie, nici de cultura vreunei etnii! În acest an, în ecourile tristeții și a restricțiilor sanitare care au pus stăpânire pe străzi, dumnealui a îndoliat o dată în plus, nemeritat, orașul și a invitat cortegiul întunericului să petreacă. În plus, a mai făcut și o declarație jignitoare, discriminatorie, ofensatoare la adresa celor care iubesc feeria luminilor sărbătorești, când de sărbători în toată lumea este dintotdeauna o competiție care irumpe creativitate, imaginație și valorifică lumina.

Încă ceva, domnule primar! Să știți că fiecare an lasă o amprentă unică, ireversibilă în viața noastră, iar dumneavoastră aveți în responsabilitate și imaginea, amintirile unui oraș. Iar amintirile copilăriei, o dată în plus, ne vor urmări preț de o viață. Păcat că le-ați întunecat nemeritat, o dată în plus, în acest an.

Lasă un comentariu