LA MULȚI ANI, FLORIN PIERSIC!

Distribuie pe:

SCRISOARE CĂTRE VOI

Mai e puțin și intrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi știți că n-am avut niciodată rețineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori și mai ales actrițe care parcă sunt născuți pe 29 februarie, așa că înaintează în vârstă o dată la patru ani.

De fapt, dacă mă gândesc bine, acum, fiecare an împlinit e o victorie, mai ales dacă este trăit frumos, cu speranță, cu bucurie. O să vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!

An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul, m-ați sărbătorit, m-ați răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate și toată iubirea voastră, cu recunoștință.

În teatru, indiferent ce se întâmplă în viața actorilor de pe scenă, se spune: “Spectacolul trebuie să continue”. Ei trebuie să fie acolo, să intre în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în colțul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că știți că a devenit aproape o tradiție să îmi petrec ziua de naștere pe scenă, cu voi alături. M-am gândit mult la asta.

Și acum vine marele “Dar”. Copii, e prea multă tristețe în lume! De curând, mi-am pierdut un prieten de o viață, Rocco - Grigore Rusu, care a fost răpus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate acum între viață și moarte, din același motiv. Vă spun drept: mi se pare cam nepotrivit să ne ținem de sărbătoriri.

Și dacă nu ne vom vedea față în față, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puțin.

Anul ăsta este anul Vărsătorului, așa că sunt convins că ne așteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. VĂ ROG să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru. Fiți buni unii cu alții, și, la anul, facem o sărbătorire și pentru 85, și pentru 86, la un loc! E o promisiune!

Lasă un comentariu