“CRUCIȘĂTORUL” CRISTIAN TUDOR POPESCU (VII)

“De ce nu demisionează Augustin Lazăr (procurorul general al României - n.a.)? Dar mai ales de ce s-a pus în funcțiune o întreagă mașinărie pentru a-l spăla? De ce AU RISCAT SĂ SE COMPROMITĂ, SPĂLÂNDU-L CU LIMBA, PUBLICIȘTII... PRECUM C.T.P.?” (Ion Cristoiu, editorialist la cotidianul Evenimentul Zilei).

Când i-am auzit pe mai-marii lumii cum ne “îmbrobodeau” cu sintagma “statului de drept”, după atâtea fărădelegi ale sistemului comunist, nu ne-am închipuit că mult-trâmbițata lor apetență declarativă, față de cetățean, o vor transforma, folosindu-se de “spuma” mediatică a unor servili din care a ieșit și C.T.P., într-o “armă” prin care, accelerând apariția Suprastatului Universal, sistemul de drept va fi înlocuit cu sistemul de forță, bazat pe o reglare de conturi în care, țineți-vă bine, oameni nevinovați vor cădea pradă unor dosare contrafăcute, în te miri ce loc, dar numai la Tribunal... nu! Așa se face că, în România, sub pretextul “anticorupției”, s-a declanșat un adevărat “festival” al perchezițiilor și arestărilor, orchestrat de binomul SRI-DNA, prin care “judecata” tuturor indezirabililor s-a făcut subversiv, în spatele ușilor bine capitonate ale supremației procurorilor, pe “culoare cu epoleți” subordonate (televiziuni, Facebook, “strada” etc) pentru a se pune “pumnul în gură”, prin monitorizare și șantaj, până și “marilor stâlpi” ai magistraturii Țării: Corneliu Bârsan (C.E.D.O), Gabriela Bârsan (Î.C.C.J.), Toni Greblă (C.C.R.) etc. Practic, în urma acestor neo-epurări, din numărul impresionant al “românilor” târâți prin tribunale, ca să ne fie “învățătură de minte” la toți, mulți nu au mai apucat să își vadă stabilită sentința nevinovăției și, în huiduielile unui public avid să vadă cătușe și sânge, au făcut infarct și au murit în aresturi și spitale! Cum credeți, însă, că a reacționat C.T.P. în fața acestor abuzuri ale “anticorupției”? S-a “supărat”, el, pe retrocedările frauduloase din Transilvania? Sau pe derapajele anticonstituționale ale tandemului Iohannis-Kövesi-Lazăr? NU! În schimb, în ton cu adepții maghiari ai antiromânismului, C.T.P. s-a prevalat de un “justițiarism” segregaționist, insuflându-le ardelenilor că ar putea trăi mai bine, într-o eventuală separare de “corupții” lui Dragnea din Moldova și Muntenia!

Situația lui C.T.P. este cu atât mai ingrată cu cât, fiind de-a lungul timpului în relații strânse cu controversații afaceriști Vântu, Patriciu, Taher și Ioan Niculae, “incoruptibilul” C.T.P. a primit bani de la aceștia și, ca urmare, poetul Mircea Dinescu i-a ironizat, pamfletar, arghirofilia. Măcar Ion Cristoiu, “rivalul” său în jurnalism, ne-a dezvăluit destul de răspicat: “Instituțiile noastre de forță se ocupă de 15 ani încoace de jocuri politice mafiote, la comanda Președintelui, Marele Protector al sistemului”! Qoud erat demonstrandum!

Lasă un comentariu