INCENDIUL DE LA “MATEI BALȘ” - O TRAGEDIE DIN CARE N-AM ÎNVĂȚAT NIMIC

Distribuie pe:

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață, la ora 6.24, la un pavilion al Spitalului “Matei Balș” din Capitală, fiind declanșat planul “roșu”. Incendiul s-a manifestat la parterul unui corp de clădire în care se aflau 102 persoane bolnave de COVID-19 și au fost afectate 4 saloane. Pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe SMURD, sosite, în câteva minute, la locul dezastrului, în care 5 oameni

și-au pierdut viața, patru fiind găsite carbonizate, iar o alta nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, au fost transferați către alte unități sanitare 53 de pacienți din cei 102 aflați în saloanele din Pavilionul 5 .Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În prezent, cercetările privind producerea incendiului sunt în curs de desfășurare. Este verificată ipoteza conform căreia focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs de o aerotermă instalată într-un salon, după ce un pacient ar fi reclamat că în incinta acestuia temperatura era de doar 19 grade Celsius. Potrivit ultimei estimări, ar fi explodat două tuburi de oxigen.

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a declarat vineri că avizele Institutului “Matei Balș” “sunt în ordine, ultima linie de oxigen fiind montată în decembrie”. Potrivit lui Streinu Cercel, este vorba despre o clădire care a fost făcută în 1953 și refăcută “din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”.

Medicul ATI Laura Zarafin, de la Spitalul Clinic Colentina, spune că în toate spitalele unde se folosește oxigen pentru pacienții COVID, la ce fluxuri mari au aceștia nevoie, este pericol de explozie.

“Să nu ne mințim singuri! Orice spital care îngrijește pacienți cu COVID-19, la ce fluxuri de oxigen există și la suprasolicitarea instalațiilor electrice, poate să treacă printr-o tragedie. Suntem bombe. Degeaba politizăm, degeaba culpabilizăm personalul medical, adevărul este că suntem praf, nu putem controla acum acest pericol 100% , indiferent de hârtii, autorizații și declarații. Oxigenul + supraîncărcarea instalațiilor electrice = pericol de incendiu/explozie”, a scris dr. Laura Zarafin, pe pagina sa de socializare.

Sosit la fața locului, președintele Iohannis a subliniat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar și a precizat că așteaptă, cât de curând, primele idei în acest sens de la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. “Totuși, țin să felicit forțele de intervenție pentru promptitudinea intervenției la acest incendiu groaznic. Este foarte clar că trebuie rapid trase niște concluzii și venit cu soluții”, a mai spus Iohannis.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, anunță că a desemnat un secretar de stat care împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență va ține legătura cu spitalele și cu familiile pacienților transferați vineri dimineața, în urma incendiului. “Nu suntem la primul incendiu într-un spital din România.

Realitatea este că majoritatea covârșitoare a spitalelor noastre sunt pur și simplu rezultatul subfinanțării cronice și a achizițiilor netransparente care au dus la un lung șir de improvizații, făcute de personal tehnic puțin și prost plătit. Avem nevoie de crearea condițiilor pentru a aduce și a păstra în sistem profesioniști -

în spitale, la nivelul direcțiilor de sănătate publică și la nivel central în Ministerul Sănătății, astfel încât investițiile să fie făcute la timp și cu cap, în interesul pacienților” a mai spus ministrul.

La rândul său, premierul Florin Cîțu le-a cerut, vineri, la finalul ședinței de guvern, angajaților din sectorul public “să-și facă treaba pentru care sunt plătiți sau să plece acasă: Metehnele sistemului de sănătate din România și-au făcut simțită prezența și astăzi (...) în această tragedie. Deși au fost alocate resurse importante acestui sector - doar anul trecut au fost alocate aproape 65 de miliarde de lei, adică 6,1% din PIB -, doar o foarte mică parte din acești bani au fost alocați investițiilor. Este momentul pentru toată lumea să înțelegem că nu putem să mergem așa mai departe. Nu putem să cheltuim 90%, 95% din resurse doar pe salarii și sporuri, este nevoie să alocăm din ce în ce mai multe resurse pentru investiții, pentru a evita astfel de tragedii în viitor”.

Premierul a punctat faptul că, după tragedia asemănătoare petrecută anul trecut la Spitalul Județean Neamț, se pare că autoritățile nu au învățat nimic și a cerut angajaților din instituțiile statului să-și facă treaba, altfel vor pleca acasă: “S-a întâmplat anul trecut și se pare că nu am învățat nimic din acea experiență. S-a întâmplat, astăzi, din nou. Așa

nu mai merge. Angajaților din administrație, angajaților din Ministerul Sănătății, inspecțiile județene de sănătate, inspecțiile de control ale Ministerului Sănătății, le spun: ieșiți din birouri și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă. Este momentul ca, în România, fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba pentru care este plătit. Este pretenția pe care o am de la angajații din sectorul public”.

Presa internațională: Sistemul de sănătate, supus corupției, ineficiențelor și managementului politizat”

Tragedia de la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” a fost amplu reflectată în presa internațională, mai ales că, în România, astfel de tragedii s-au mai petrecut în ultima perioadă.

Reuters a subliniat că este vorba despre “al doilea incendiu ucigaș la un spital” din România, într-un interval de doar trei luni. Procurorii investighează cauza flăcărilor, mai scrie agenția, notând că Institutul “Matei Balș” este principal unitate sanitară când vine vorba de tratarea cazurilor de COVID-19 la nivel național: “Chiar înainte de pandemie, sistemul de îngrijire a sănătății din România fusese sub presiune, supus corupției, ineficiențelor și managementului politizat. Țara are una dintre cele mai puțin dezvoltate infrastructuri de asistență medicală din UE. Statul a construit un spital în ultimele trei decenii, cheltuiește cel mai puțin cu asistența medicală în Uniunea Europeană și zeci de mii de medici și asistenți au emigrat”.

Agenția spaniolă EFE arată că incidentul de la spitalul de boli contagioase “Matei Balș” din București este al doilea în trei luni într-o unitate medicală dedicată COVID-19 din țara balcanică.

“Pe 7 noiembrie, zece pacienți cu coronavirus au murit și un medic a trebuit să fie tratat în Belgia pentru arsuri grave, după ce unitatea de terapie intensivă a spitalului provincial Piatra Neamț, din nord-estul României, a luat foc, din cauza unui scurt-circuit. În cadrul unei anchete efectuate în decembrie, autoritățile au constatat aproape două mii de deficiențe în sistemele de incendiu ale unităților de terapie intensivă ale spitalelor din țară.

La 30 octombrie 2015, un incendiu într-un club de noapte din București a dus la moartea a 64 de persoane și a rănit alte 146. Unii dintre pacienți au murit din cauza stării precare a spitalelor publice românești, provocând un scandal care a dus în cele din urmă la guvern”, notează EFE.

Euronews: “Incendiile - și pandemia COVID-19 - au adus sistemul de sănătate șovăielnic al României în atenție, în ultimii cinci ani, de când un incendiu din octombrie, într-un club de noapte din București, a lăsat 64 de morți”. (surse - agerpres.ro, stiridiaspora.ro; foto - agerpres.ro)

Lasă un comentariu