COZMENII ÎN MARELE RĂZBOI

Distribuie pe:

Cuprins de valul efervescenței editoriale și publicistice din preajma centenarului Marii Uniri, în “Cuvântul liber” din 13 februarie 2016, am supus atenției cititorilor câteva crâmpeie privitoare la participarea locuitorilor din Cozma la Primul Război Mondial. Pornind de la puține izvoare scrise și de la câteva fotografii, conținutul articolului se baza pe relatări orale ale urmașilor celor care s-au întors - sau nu - din câmpurile de luptă.

Mai recent, un masiv volum de referință, “Românii mureșeni pe fronturile marelui război”, redactat de istoricul Virgil Pană, apărut în anul 2018 la Editura “Ardealul” din Târgu-Mureș, oferă celor interesați documente statistice de mare acuratețe științifică, referitoare la participarea românilor din localitățile actualului județ Mureș la conflagrația mondială din anii 2014-2018.

Din cele trei milioane de români, câți număra Transilvania în acel timp, au luat parte la război aproape o jumătate de milion, din care aproximativ o treime nu s-au mai întors. Cele 1.272 de pagini ale cărții, format “in octavo”, cuprind listele nominale cu cei 22.363 de români, din 239 de localități ale județului Mureș, participanți la război, fiecăruia consemnându-i-se soarta îndurată în timpul războiului. Datele provin dintr-o amplă anchetă, desfășurată în anii 1921-1922, la nivelul tuturor localităților transilvane în care au existat români participanți la război în armata austro-ungară. Întregul material documentar a fost realizat sub coordonarea istoricului Teodor V. Păcățean și se păstrează în fondul ASTRA al Arhivelor Naționale Sibiu.

Cozma, în acea vreme, făcea parte din județul Cojocna, plasa Teaca și avea o populație - în cvasitotalitatea ei, românească - de peste 1.150 locuitori. Formularul cu rezultatele anchetei poartă data de 26 februarie 1922 și este semnat de primarul Ioan Preda, secretarul primăriei (indescifrabil) și plugarul George Tomuț. Tabelul nominal cuprinde numele a 212 cozmeni care au fost mobilizați, toți fiind cuprinși în partea activă a armatei, nici unul în cea sedentară.

Cum aproape toți cei încorporați erau agricultori, în timpul războiului marea majoritate au fost soldați, cu excepția sublocotenentului Simion Crișan, a plutonierului Ioan Chibulcutean și a câtorva gradați. Amintim sergenții: Ioan Dorgo, Gavril Vlad, doi cu numele Ioan Preda, Alexandru Man. Acesta din urmă, fiind încorporat în armată înainte de începutul războiului, la o unitate militară din Bosnia, în ziua de 28 iunie 1914 a fost martor ocular la asasinarea prințului moștenitor Franz Ferdinand și a soției sale, fiind cantonat nu departe de locul în care s-a întâmplat atentatul de la Sarajevo. Ioan (“Ienoșucă”) Preda, la sfârșitul războiului, va ajunge primarul comunei, iar la 15 octombrie 1922 a participat la încoronarea, la Alba Iulia, a regelui Ferdinand și a reginei Maria.

Alături de sergenții amintiți, menționăm și numele caporalilor: Ioan Nicoară, Augustin Preda, Ioan Preda, Lazăr Preda. Dar o remarcă specială o merită caporalul Ștefan Giurgiu, a cărui faptă - demnă de toată lauda - este consemnată de Florea Bogdan în ale sale “Memorii” (pag. 123), apărute în 2014 și reprodusă de noi în articolul anterior. Pentru bravura sa de arme, inclusiv pentru participarea la campania din 1919 în Ungaria, i s-a conferit, din ordinal regelui Ferdinand, medalia “Victoria” și “Crucea Comemorativă a Războiului din 1916-1918 cu baretele: 1919”.

Așa după cum consemnează statistica privind soarta îndurată în timpul războiului, 70% din cei 212 cozmeni, mai precis 149, s-au întors acasă, unii chiar din prizonierat. Un destin aparte l-a avut Mihăilă Rus, care figurează la rubrica “dispăruți”, în ancheta amintită. În realitate, căzut prizonier la ruși, ajunsese în Siberia, unde fiind luat din lagăr la diverse munci în gospodăriile locale, ajunge să se...căsătorească cu o rusoaică văduvă și renunță să se mai întoarcă acasă. Abia după mai bine de 30 de ani, murindu-i soția și neavând copii, se întoarce la Cozma unde-și va trăi ultimii ani din viață.

În afară de cei întorși sănătoși, revin acasă șase invalizi și trei răniți/bolnavi. Sunt înregistrate 21 de femei rămase văduve împreună cu 42 de copii rămași orfani, în urma decedaților și a celor dispăruți. Dar tabloul suferințelor locuitorilor din Cozma n-ar fi complet fără a-i aminti și pe cei rămași acasă, femei, bătrâni, copii. Aceștia au avut de suportat nu doar dorul și grija celor plecați dar și privațiunile cauzate de starea de război, raționalizarea alimentelor de bază, a petrolului lampant, lipsa celor care trebuiau să efectueze muncile câmpului etc.

După o vreme le-a venit rândul și celor mai tineri să plece la oaste, așa încât nici jocul de duminică nu mai avea loc. Ștefan Giurgiu, înainte de plecare a strâns tineretul - cât mai era - și a organizat ultimul joc. Au rămas consemnate strigăturile lansate de el atunci: “Împărate, Împărate, / Ruginiți-ar crucea-n spate! / C-au mai fost alți împărați / Și n-au cătănit doi frați. // Tu cătănești doi și tri' / Și tata de la copii”. Se referea la cei doi frați ai săi, plecați deja și care, spre deosebire de el, nici nu se vor mai reîntoarce, Absolon și Daniel, tatăl a doi copii.

Numele tuturor celor care nu s-au mai întors, morți sau dispăruți, au rămas înscrise pe monumentul ridicat în dreapta porții de intrare în curtea bisericii, edificat în 1934 în locul altuia, ridicat în 1906 în amintirea principelui transilvan de origine română, Acațiu Barcsay, înmormântat în biserica din Cozma.

 

Lasă un comentariu