1. „În aceste vremuri de adânci prefaceri sociale și de frământări între popoare, când se folosesc toate mijloacele pentru înlăturarea urii și împământenirea dreptății, omenirea așteaptă - mai dornică decât oricând - să audă răsunând cuvântul de PACE și IUBIRE. Trăim la răscrucea unor timpuri, când se găsesc destui ațâțători, care se ostenesc să semene ura și să provoace dușmănia, săpând prăpăstii și neînțelegeri și ridicând ziduri despărțitoare între neamuri și popoare. Împotriva acestora, BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ trebuie să lupte cu neînfricare, propovăduind neîncetat, că toți oamenii suntem fii ai aceluiași Părinte Ceresc și că avem poruncă sfântă să ne iubim unii pe alții, dărâmând zidurile ridicate din dușmănie și astupând zidurile ridicate din dușmănie, și astupând gropile adâncite de ură, fiindcă „NU DUHUL TEMERII NI L-A DAT NOUĂ DOMNUL, CI AL PUTERII, AL DRAGOSTEI ȘI AL ÎNTREGII ÎNȚELEPCIUNI".
***
2. „RUGĂCIUNEA este aripa credinței, roada nădejdii, oglinda dragostei, pecetea virtuții și zăvorul păcatului. Ea este izvor nesecat de sfințenie și de trăire creștinească; este pavăza care ne ocrotește de boldul ispitelor; este cheia cu care deschidem porțile cerului și lăsăm să se coboare asupra noastră harul lui Dumnezeu. RUGĂCIUNEA îmbărbătează pe cel deznădăjduit, ridică pe cel căzut, mângâie pe cel întristat, înviorează pe cel obosit, întoarce la pocăință pe cel păcătos, întărește pe cel îndoielnic în credință și smerește pe cel trufaș, și către lucrarea faptelor bune pe toți îi povățuiește".
***
3. „BISERICA LUI DUMNEZEU este comunitatea creștinilor, care ne face să ne ridicăm mintea și sufletul la Dumnezeu. Biserica întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înghite și afundă în adâncurile ei de îndurare și iertare toate păcatele oamenilor. Izvoarele care curg din bisericile lui Hristos poartă apa cea vie, care adapă sufletele credincioșilor, făcându-le roditoare de fapte bune. Când sfințim o biserică se deschide un izvor de viață pentru cei ce voiesc să trăiască în pace și în înfrățire pe pământ, și să dobândească, în același timp, și viața cea veșnică. Biserica urmărește mântuirea sufletului, dar poartă grijă și de sănătatea trupului. Trupul este vasul sufletului. Nu putem ține într-un trup stricat un suflet curat și sănătos".
PATRIARHUL B.O.R. JUSTINIAN MARINA (1901-1977)
În anul 1915, a intrat la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, și la absolvire, în 1923, obține și diploma de învățător. În anul 1925, se înscrie la Facultatea de Teologie din București, obținând titlul de licențiat în anul 1929. În annul 1932, este numit în funcția de director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea și a fost detașat ca slujitor la catedrala episcopală. Rămâne văduv în 1935, crescându-și singur pe cei doi copii ai săi, Silvia și Ovidiu. Ca o recunoaștere a drepturilor sale, a fost cinstit cu toate onorurile bisericești, fiind ales și membru în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului și a primit Meritul Cultural clasa I pentru Biserică. În anul 1945, este ale pe postul de Arhiereu Vicar la Mitropolia Moldovei cu titlul de Vasluianul. Tot în acest an este tuns în monahism, primind numele de Justinian. Este ales Patriarh BOR în 1948, datorită vredniciei prin statornicia sa în credință. În anul 1948, la chemarea lui la Cluj, s-au adunat 37 de protopopi și preoți greco catolici care au semnat revenirea în cadrul Bisericii Mame Strămoșești Ortodoxe. A păstorit ca patriarh, timp de 29 de ani, o perioadă foate grea, perioadă când a realizat foarte multe activități sociale, culturale și bisericești. A publicat 12 volume sub titlul semnificativ „Apostolatul social", periodice, articole, cuvântări, pastorale. S-au reeditat, în această perioadă, „Biblia sinodală" în două ediții: 1968 și 1975, Noul Testament, toate cărțile de cult, manualele pentru învățământul teologic, lucrări cu caracter teologic și istoric. În perioada sa, s-au construit 302 biserici din temelie, s-au restaurat 2.345 biserici dintre care 999 monumente istorice și 128 de mănăstiri și schituri. După spusele dlui Mihai Urzică, patriarhul Justinian s-a dovedit un abil diplomat și a căutat să țină piept atacurilor împotriva Casei Domnului. El a menținut strâns unite rândurile clerului, a sprijinit pe condamnații politici, dintre preoți și călugării eliberați pe rând, din pușcării, înfruntând sancțiunile, amenințările și chiar domiciliul forțat la care, pentru o vreme, a fost supus.
Patriarhul Justinian a găsit soluții tuturor problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-și îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee. Moare în anul 1977 și este înmormântat în interiorul Mănăstirii Radu Vodă din București.
P.S. POMPILIU CONSTANTINESCU (1901-1964), critic literar și scriitor român „ROMÂNIA, țara noastră, suntem noi toți: noi toți, și ceva mai mult; toată datoria teribilă care vine de la cei care au întemeiat-o, și cei care o guvernează", spunea, pe bună dreptate, cel mai mare istoric al nostru, Nicolae Iorga. Tocmai de aceea... „a da POPORULUI ROMÂN noțiuni (legi) greșite și vagi, e mult mai rău decât a nu-i da nici o cultură; pseudodidactismul este cheia neseriozității întregii vieți politico-sociale și culturale a unei țări".
