ADEVĂRUL CARE ÎNCREȚEȘTE PĂRUL!

Scriu acest text în calitate de inginer care a proiectat, acum mulți ani, instalații de oxigen și pentru spitale. De asemenea, și ca fost bolnav de covid în formă gravă, internat recent, 14 zile, la SBI din Brașov. Covid este o boală la care administrarea de oxigen este obligatorie, am trăit asta.

Observ în presă, la tv, și la organele de intervenție multă necunoaștere a fenomenului, multă ignoranță. Încerc să vă explic:

1. Mai toate spitalele sunt dotate cu instalație de oxigen de înaltă puritate, care constă dintr-un stocător de oxigen lichid, evaporatoare în care oxigenul lichid se evaporă și ajunge la presiuni apropiate de cea atmosferică, o rețea de distribuție prin conducte și puncte de consum în saloane, unde, după ce trece printr-un vas cu apă, oxigenul este distribuit bolnavului. Oxigenul nu miroase și, practic, nu simți că aerul din jurul tău este suprasaturat.

2. Puțini știu că oxigenul nu arde, dar întreține o ardere intensă. Când suflați aer asupra unui grătar, observați cum se întețește focul. Și este numai aer cu oxigen, nu oxigen pur! Sunt cuptoare electrice unde adaosul tehnologic de oxigen pur le ridică temperatura la 3.200 de grade!

3. Să vedem ce se întâmplă, practic, în salonul bolnavilor: pacientul primește orar între 5 și 20 litri de oxigen, prin intermediul unui tub de plastic și o mască așezată pe figură. Din când în când, bolnavul scoate masca pentru a mânca, a merge la toaletă, a dormi sau alte varii motive. Între timp, oxigenul curge și înlocuiește mare parte din aerul din salon, se acumulează în haine, saltele, mobilier etc. În acest moment, este suficientă o mică flacără, și totul se aprinde instant, inclusiv oamenii. Aprinderea este aproape instantanee, nu apuci să fugi, iar senzorul de fum din salon nu apucă să dea alarma.

Un alt scenariu, dar cu aceleași urmări dramatice, este ruperea unei conducte de distribuție sau deconectarea furtunului de sursa de oxigen de pe perete, foarte posibilă în timpul somnului. Și pentru claritate: bolnavii nu au voie să iasă din salon, iar personalul medical intră protejat în costum de unică folosință.

4. Cât privește sursa de incendiu, poate fi un scurtcircuit, o aerotermă, sau chiar bricheta unui fumător înrăit, ascuns prin baie, că acolo nu sunt sesizoare de fum.

5. Ce am constatat în spital: nici bolnavii și nici asistentele sau femeile de întreținere nu cunosc cât de periculos este oxigenul într-un incendiu. Eu cel puțin le-am explicat celorlalți patru colocatari si la două asistente acest mare pericol, atât am putut face.

6. Ce ar trebui făcut: instructaje temeinice cu tot personalul, afișarea în salon a unor reguli obligatorii la folosirea oxigenului, aerisirea regulată a salonului, chiar dacă prin asta se pierde căldura, montarea unor senzori de oxigen, dacă spitalul își permite, și nu în ultimul rând, respectarea ad literam a instrucțiunilor fabricantului străin al stocătorului de oxigen, el fiind cel mai competent în domeniu.

7. Nu știu dacă se practică, dar cred că măcar un curs de câteva ore dedicat folosirii oxigenului ar trebui, obligatoriu, predat în facultățile de Medicină.

Lasă un comentariu