SKODA RECHEAMĂ ÎN SERVICE PESTE 14.000 DE SUV-URI

Distribuie pe:

Producătorul ceh de automobile Skoda anunță că va rechema la service unele din SUV-urile sale Kodiaq și Karoq, din cauza unei posibile defecțiuni a pedalei de frână.

“Rechemarea vizează peste 14.000 de modele din câteva țări, inclusiv 1.700 din Cehia. Toate mașinile sunt fabricate în anul 2020 și au transmisie automată.

Oficialii Skoda avertizează că o problemă similară ar putea fi înregistrată și la brandurile Audi, Seat și Volkswagen, urmând să fie verificate peste 60.000 de vehicule pe plan global.

Skoda, subsidiară a grupului german Volkswagen, a raportat o scădere cu 19,1% a vânzărilor în 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus și a închiderii fabricilor. Skoda a livrat ușor peste un milion de vehicule anul trecut, față de 1,24 milioane unități în 2019”, conform agerpres.ro. (L.P.)

 

Lasă un comentariu