TINERII DIN ROMÂNIA SE LUPTĂ SĂ SALVEZE STAȚIUNEA BALNEARĂ IMPERIALĂ BĂILE HERCULANE

Distribuie pe:

Un grup de studenți și tineri arhitecți încearcă să dea viață orașului balnear Băile Herculane, amplasat într-un defileu montan adânc, din sud-vestul României, care a fost cândva locul preferat al elitelor europene, scrie BBC, într-un reportaj realizat despre “Herculane Project”.

Băile Herculane, nume care poate fi tradus prin “Băile lui Hercule”, este faimos pentru izvoarele sale sulfuroase  naturale, dezvoltat inițial de romani și mai târziu de monarhii Imperiului Habsburgic.

După o vizită în 1852, împăratul imperiului Austro-Ungar, Franz Joseph, a spus că este “cea mai frumoasă stațiune de pe continent”. Însă, după căderea comunismului în România, în 1989, stațiunea balneară - inclusiv Băile Neptun care au fost odată punctul de atracție pentru elite - a fost abandonată și a ajuns o ruină.

“Am stat în fața clădirii Băilor Neptun și toți oamenii care treceau pe lângă aceasta se plângeau de starea ei”, a spus Oana Chirilă, în vârstă de 26 de ani, arhitect din Timișoara.

După vizita ei ca student, în 2017, și-a exprimat pe blog consternarea față de starea imobilului de clasă A, monument de secol XIX.

“Am simțit o conexiune puternică cu clădirea și locul, am fost impresionată de frumusețea ei”, a declarat ea pentru BBC. “După ce m-am întors acasă, mă gândeam doar la acea clădire”.

Cu postarea ei au fost de acord sute de cititori și asta a făcut-o să înființeze un ONG, împreună cu prietena și colega ei arhitecta Cristina Apostol. Au lansat “Herculane Project”, cu scopul ambițios de a salva complexul istoric al băilor termale.

Stând în fața structurii impunătoare, de 3.000 de metri pătrați, înțelegi amploarea sarcinii cu care se confruntă, scrie jurnalistul de la BBC, Stephen McGrath.

“Este o zi rece de iarnă și mirosul înțepător de sulf se ridică din râul de dedesubt, izvoarele sale calde clocotesc ușor, așa cum au făcut-o de milenii”, povestește McGrath.

“Intervențiile noastre, care au fost majoritatea la acoperiș, sunt greu de observat”, a spus Chirilă, care lucrează full-time ca manager de proiect pentru o firmă de dezvoltare imobiliară. “Dar am făcut multe intervenții”.

Echipa de aprope 25 de voluntari este formată din studenți la Arhitectură, tineri absolvenți, dezvoltatori web și mulți alții. Până acum, ei au strâns în jur de 75.000 de euro (66.000 de lire sterline), dar estimează că în jur de 12 milioane de euro sunt necesari pentru a restaura întregul spa istoric.

De la debutul proiectului, au adăugat 12 secțiuni de acoperiș, au ridicat suporturi pentru structură și au protejat mai multe relicve la interior și exterior - lucrări importante care ajută la conservarea vechii clădiri.

“Cu siguranță, părți din construcție s-ar fi prăbușit. Este o bătălie continuă, dar ne-am asumat responsabilitatea de a conserva clădirea”, a spus Cristina Apostol, 28 de ani. “Unul dintre obiectivele noastre, cu adevărat idealiste, este să includem tot ce este aici la Băile Herculane, în UNESCO”.

Băile Herculare au o intrare impunătoare, care se deschide cu o boltă largă, un hol cu fresce, piesa centrală fiind o fântână de ceramică, decorată în Ungaria, acum asigurată cu un cadru de lemn și acoperită cu o prelată pentru a o proteja de resturile care cad.

Frumusețea clădirii este bântuită de sunetele periodice ale cărămizilor și mortarului care se prăbușesc.

“Această arcadă s-ar fi prăbușit”, a spus Apostol, arătând către o zonă care acum este acoperită cu cadre din lemn de pin și acoperiș temporar de tablă.

Clădirile principale reprezintă o parte semnificativă a stațiunii istorice, care sunt alcătuite dintr-un vechi cazino, o vilă în stil Baroc, numită după împărăteasa Elizabeta a Austriei, soția lui Franz Josef, și o promenadă largă, pietruită, cu hoteluri și o statuie a lui Hercule.

În prezent, starea acestei stațiuni luxoase de altădată contrastează cu zilele sale de glorie.

BBC a contactat Ministerul Culturii pentru a comenta situația Băilor Herculane, însă nu a răspuns.

Scopul pe termen scurt al echipei este de a strânge în jur de 30.000 de euro pentru a termina securizarea Băilor Neptun, de la o degradare ireversibilă. Voluntarii visează la un viitor luminos și la un complex pe deplin restaurat. Cristina Apostol își imaginează că acest complex ar putea să includă un muzeu, o librărie și coffee shop. “Această clădire necesită întreținere constantă”, a spus Chirilă.

(news.ro)

 

Lasă un comentariu