* “Iisus a chemat la Sine pe cei doisprezece Apostoli și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit să nu ia nimic cu ei, pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistă, nici bani la cingătoare, ci să fie încălțați cu sandalele și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: În orice casă veți intra, acolo să rămâneți până ce veți ieși de acolo. Și dacă într-un loc nu vă vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieșind de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, spre mărturie lor. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât cetății aceleia. Și ieșind, ei propovăduiau să se pocăiască” (să se lase de păcate) (Marcu cap. 6).
***
* “Iisus mergea, într-o zi de sâmbătă, cu ucenicii săi printre semănături, și ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Și fariseii Îi ziceau: vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Și Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-ați citit ce a făcut David, când a avut nevoie și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiadar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoții, și a dat celor ce erau cu el? Și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că fiul omului este domn al sâmbetei” (Marcu cap. 2).
***
* “Iisus învăța pe Apostoli în pilde, și în învățătura Sa le zicea: Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă cale și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Și alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea mult pământ. Și când s-a ridicat soarele, s-a veștejit, neavând rădăcină s-a uscat. Altă sămânță a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbușit-o și rod n-a dat. Și altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: cine are urechi de auzit să audă” (Marcu cap.4).
Apostolul și Evanghelistul Marcu, este autorul Evangheliei după Marcu, însoțitorul Apostolului Pavel, așa cum se povestește în Faptele Apostolilor, și se numără printre cei Șaptezeci de Bărbați Apostolici. Adesea este numit ION MARCU, și este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind și primul papă. Ca urmare, el este și venerat, în mod deosebit, în Biserica Alexandriei, având ca simbol un leu. Biserica îl prăznuiește la 25 aprilie, 27 aprilie, 27 septembrie împreună cu Aristarh și Zina, la 30 octombrie împreună cu Terție, Iust, Artema și Cleopa și la 4 ianuarie împreună cu cei Șaptezeci de Bărbați Apostolici. Numele lui era IOAN, după cum spune Biblia: “El a venit în casa Mariei, mama lui IOAN care s-a numit și MARCU, unde mulți se adunau pentru rugăciune” (Fapte 12,12). El este acela la care s-a gândit Domnul Hristos, când a spus: “Duceți-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: Învățătorul zice: Vremea Mea este aproape, voi face Paștile cu ucenicii Mei în casa ta” (Matei 26,18). Casa lui a fost prima Biserică creștină, unde ei au mâncat Paștile, s-au ascuns după moartea Mântuitorului și de sus au primit DUHUL SFÂNT. Apostolul și Evanghelistul Marcu era născut în Cirene și era rudă cu Apostolul Varnava. Credința lui era iudaică și provenea dintr-o familie de oameni bogați și onorați. Părinții lui l-au educat în cultura greacă și ebraică. După ce a emigrat în Ierusalim, Marcu vizita frecvent casa Sf. Petru și de la el a învățat creștinismul. După Înălțarea la cer a Mântuitorului Hristos, Marcu l-a însoțit pe Pavel și Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami și Perga Pamfiliei, de unde s-a întors la Ierusalim. După Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50, s-a întors în Cipru, după care pleacă în Africa și Alexandria. Prin orașele unde mergea, el hirotonea episcopi, preoți și diaconi, și construia Biserici pentru creștini. A fost omorât de către păgâni, fiind legat și târât prin Bokalia, dându-și sufletul în mâinile Domnului, primind cununa muceniciei. Doreau să-i dea foc, dar o ploaie mare, i-a împiedicat să facă acest lucru oribil. Credincioșii au luat trupul lui și l-au înmormântat în Biserica din Bokalia, iar în anul 828 marinarii italieni l-au furat și dus din Alexandria în Veneția. Cu toate acestea, capul lui a rămas în Alexandria. În Biserica Ortodoxă Coptă Ne-Calcedoniană este iubit în mod deosebit. După 11 secole, trupul Sf. Marcu se reîntoarce în țara în care a fost martirizat și a murit.
