PENTRU CINE SE RELANSEAZĂ SECTORUL CULTURAL?

Distribuie pe:

Guvernul Cîțu a luat act de faptul că și sectorul cultural suportă cu greu consecințele crizei epidemiologice, la fel ca și celelalte domenii ale economiei, motiv pentru care a înaintat spre dezbatere publică un proiect în vederea acordării unui de ajutor de stat.

În proiectul de OUG, privind instituirea unor scheme de ajutor de stat și de minimis pentru relansarea sectorului cultural, se prevede că suma totală va fi suportată în proporție de 85% din fonduri externe nerambursabile și diferența de la bugetul de stat. Iar pentru bunul mers al treburilor, Ministerul Culturii a cerut suplimentarea schemei de personal cu zece posturi.

Toate bune și frumoase până se ajunge în punctul esențial - stabilirea criteriilor de eligibilitate. De aici începe “Triunghiul Bermudelor”. Ceață și haos total.

De exemplu, pe lângă alte erori grave, organizatorii de festivaluri tradiționale din mediul rural nu sunt eligibili, pentru că nu sunt înregistrați la OSIM. Adică, după această logică, organizatorii ar fi trebuit să știe că o să vină peste noi o pandemie și dacă nu sunt înregistrați, nu vor primi ajutor de la stat.

Pentru că schemele de ajutor de stat și de minimis nu sunt în conformitate cu interesele de ansamblu ale mișcării culturale și artistice din țara noastră, am formulat o Întrebare, înregistrată la Parlamentul României, adresată dlor Florin Cîțu, Prim-ministrul României, și Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

ROMÂNIA

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului Florin CIȚU,

Prim-ministrul României

Domnului Bogdan GHEORGHIU, ministrul Culturii

De către: Deputat Dumitrița GLIGA

Circumscripția electorală nr. 28, Mureș

Data: 03.02.2021

Obiectul întrebării: Proiectul de OUG pentru relansarea sectorului cultural

Domnule Prim-ministru,

Domnule ministru,

După cum este cunoscut, începând cu 26 ianuarie a.c., pe site-ul Ministerului Culturii (MC) se află în dezbatere publică “Proiectul de OUG privind instituirea unor scheme de ajutor de stat și de minimis pentru relansarea sectorului cultural”.

De la început, trebuie precizat că demersul, în sine, privind instituirea unor scheme de susținere și de relansare a sectorului cultural a fost îndelung așteptat, cu atât mai mult cu cât criza epidemiologică se face simțită de aproape un an de zile, cu consecințe grave și restricții serioase privind funcționarea și viabilitatea economică a operatorilor culturali din țara noastră.

În acest context, am constatat, cu neplăcută surprindere, că textul propus al OUG impune o serie de condiții de eligibilitate, cel puțin controversate, din perspectiva interesului culturii române și a mișcării artistice populare românești și permiteți-mi să citez dintr-o sesizare, pe care am primit-o, recent, de la operatori culturali din circumscripția mea electorală, cu mențiunea că situația este, în mod evident, similară la nivelul întregii țări. Am aflat, astfel, cu stupoare, că OUG exclude, de facto, de la finanțare, “aproape toate asociațiile culturale și SRL-urile care au efectuat activități culturale în anii premergători acestei situații pandemice, unele cu o experiență de peste 10 ani consecutiv, inclusiv festivaluri de promovare a culturii populare tradiționale”.

Spre exemplificare, nu-și găsesc locul pe schemele de finanțare, întocmite pe baza unor criterii lipsite de argumente, de către Ministerul Culturii, festivaluri de mare prestigiu și mândrie națională, precum și cu îndelungate și recunoscute tradiții, precum Târgul Fetelor de la Găina sau Festivalul Cântecului Patriotic de la Oarba de Mureș, cu motivația ridicolă că aceste evenimente se desfășoară pe durata unei singure zile (deși organizarea lor, în sine, presupune luni bune de muncă și de pregătiri intense), în loc de cel puțin două zile, câte s-au stabilit, în mod evident, superficial.

Și lista anomaliilor - când vine vorba de criteriile de eligibilitate, multe dintre ele “fanteziste”, stabilite de MC - este, din păcate, foarte lungă, incluzând, practic, majoritatea festivalurilor tradiționale din mediul rural. Acestea se desfășoară de zeci de ani, fără să fie înscrise la OSIM, cum pretinde acum MC, incluzând pe cei mai mulți dintre organizatorii de evenimente culturale, de dimensiuni mai mici, în pofida faptului că și ei au suferit pierderi, în anul care s-a scurs și, nu în ultimul rând, au fost plătitori de taxe și impozite, în mod constant!

Printre criteriile eronate și limitările absurde propuse de MC, figurează și conexarea eligibilității privind biletele vândute în anii precedenți, “omițând”, cu bună știință, operatorii culturali care au avut ca și sursă de finanțare venituri obținute prin concurs de proiecte, ulterior anulate în circumstanțele crizei sanitare.

În context, se cuvine semnalată și situația altor operatori culturali - persoane fizice /artiști independenți - care, deși sunt înscriși în mod oficial în evidențele OSIM și sunt plătitori de taxe și impozite, au fost excluși din proiectul OUG.

Față de cele de mai sus, vă adresez rugămintea, domnule Prim-ministru și domnule ministru, de a verifica și îndrepta anomaliile semnalate, precum și de a completa și ajusta criteriile de acces la schemele de ajutor de stat și de minimis, în conformitate cu interesele de ansamblu ale mișcării culturale și artistice din țara noastră.

Solicit răspuns scris.

Lasă un comentariu