FILE DE ISTORIE LOCALĂ (III) CASA PAROHIALĂ DIN NANDRA

Odată cu descoperirea singurei fotografii a bisericii de lemn din Nandra (publicată în Cuvântul liber, anul XXXIII, nr. 21 (7.978), 2 febr. 2021, p. 8), am găsit și unica fotografie a casei parohiale din același sat.

Prima menționare a existenței acestei case parohiale se află în conscripția episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, din 1733, de unde mai aflăm că, la acea dată, Nandra avea: o biserică (Templa); un preot unit, numit Onea, ortografiat Onya - (Nomina poparum); nu exista în sat vreun preot neunit (non unitus), iar preotul unit nu era bigam (adică nu era căsătorit a doua oară, după moartea primei soții); satul avea o casă parohială (Domus par.); în sat existau 21 de familii - „fumuri", cum se va spune mai târziu - Incolae, respectiv 105 suflete (numărul de familii se înmulțea cu 5, apreciindu-se că, în medie, o familie avea trei copii). În dreptul averii bisericii sunt trecute cifrele 7 și 19, la rubricile fânaț (Foenetacurruum), respectiv teren arabil (Aarabilescubulorum).

Este foarte interesant modul în care se calculau suprafețele de fânaț și teren arabil, necesare pentru traiul preotului și al familiei sale. „Extensiunea pământurilor - scrie Augustin Bunea - nu este indicată, dar la fânațe se spune, în cifre, câte care de fân produceau - Foenetacurruum - și dacă vom socoti că pe un iugăr se produc de comun două care de fân, ușor putem calcula cât de mare era extensiunea în iugăre a fânațului, din fiecare comună bisericească. Asemenea nici la agri (teren arabil, n. I.R.) nu este indicată extensiunea lor in iugăre, ci se arată numai cantitatea seminței, care se bagă în agri - Arabilescubulorum -, adecă agri de atâtea găleți (găleata de 4 feldere). Socotind apoi că pe un iugăr se compută (se calculează, n. I.R.) sămânță de două găleți, adecă de 8 feldere, din numărul indicat al găleților ușor putem afla numărul iugărelor."1

Informații inedite găsim în Conscripția din 1805, ale cărei date au fost publicate de către Eugen de Gagy, într-un număr din revista Transilvania2. Această conscripție este făcută de pe poziții ortodoxe, pentru că, iată ce scrie autorul care a publicat datele, Eugen de Gagy3: „Formarea confesiunii greco-catolice peste tot nu a fost o trebuință internă, asupra românilor au octroat-o (au impus-o, n. I.R.) din afară, din cause politice, și dacă vechea biserică gr.-orientală nu s-a nimicit pe urmele acesteia, la aceasta a contribuit în mare parte conservatismul extraordinar al poporului român, care, în lipsa drepturilor politice, și-a putut consacra toată energia credinței ortodoxe, ce i s-a prefăcut în sânge, dar a contribuit la aceasta și agitarea imperiului rusesc, care începu deja să experimenteze în Peninsula Balcanică și care astfel nu putea permite să intre în cultura și sfera de interes a Apusului poporul acela vecin, cu care mai avea încă scopuri mari".

În conscripția din 1805, numele satului Nandra este deja maghiarizat (Lándor), credincioșii ortodocși formând doar o filie (= filială), cu 18 familii ortodoxe, biserica fiind transferată la uniți abia în 1792 (or, în Conscripțialui Klein, din 1733, satul Nandra apărea ca trecut integral la uniatism în acel an). În orice caz, din 1792 sau poate mult înainte, o parte a comunității sătești trecuse la uniatism, dar altă parte rămsese ortodoxă și nu știm cine folosea clădirea bisericii existente (preot ortodox era Ioan Popoviciu, hirotonit la Arad, unde se afla cea mai apropiată Episcopie Ortodoxă din imperiu, în anul 1804).

În datele conscripției din 1805, publicate de Eugen de Gagy, mai apare, la p. 48, indicativul F ad 39, adică filie la nr. crt. 39, iar la p. 46, nr. crt. 39 e Forro (Fărău), deci ortodocșii din Nandra formau o filie, arondată satului Fărău. Această afiliere la Biserica ortodoxă din Fărău s-a făcut pentru faptul că legislația în vigoare, de la Iosif al II-lea încoace, prevedea că nu poate exista o parohie, indiferent de confesiune, cu sub 50 de familii, deci trebuia ca ortodocșii din Nandra (din cele 18 familii) să fie afiliați la o parohie constituită legal.

Chestionat, la Viena, în legătura cu situația religioasă din Transilvania, episcopul greco-catolic, Grigore Maior, a spus, venind vorba despre preoția catolicisi neuniți. „Cere, deci, ca aceștia să fie reduși și mai mult, mănăstirile călugărilor ortodocși să fie dărâmate, călugării alungați peste granițe, școalele unite să fie înmulțite, fundațiunile din Blaj mărite, iar parohiile unite să fie mai bine dotate".4 Se propunea ca preoții ortodocși, care se hirotoniră la episcopi din Valahia sau Moldova (pentru că în Transilvania nu mai erau episcopi ortodocși, după uniatism), să fie trecuți, drept pedeapsă, în rândul iobagilor!

Am arătat aceste cazuri antinomice pentru a vedea cât de complicată era istoria din Transilvania, inclusiv sub aspect religios, câtă pasiune exclusivistă exista și la o confesiune, și la alta! Situația particulară din Nandra reflecta, de fapt, situația generală din Transilvania.

Așa cum biserica din Nandra era de lemn, tot din lemn era și prima casă parohială (românilor le era interzis să-și ridice biserici de zid). Nu știm, în actuala fază a documentării, când a fost edificată casa parohiala de zid, prezentă în fotografia de față. În orice caz, când a venit să-și preia parohia la care fusese repartizat, tânărul preot greco-catolic, Eugen Valer Ignat (căruia îi datorăm cele două fotografii), casa parohială exista.

În 1948, după scoaterea în afara legii (la ordinul odios al lui Stalin!) a Bisericii Greco-Catolice din România, preotul greco-catolic, Eugen Valer Ignat, a trebuit să părăsească parohia, pentru că nu a vrut să treacă la ortodocși.

Până la venirea unui preot titular, a urmat o perioadă de tranziție: 1948-1949 administrator al bisericii a fost preotul Grigoriu Trâmbițaș - probabil, după nume, din Gâmbuț; între 1949-1953 a fost Ifrim Bordea, preot în Ațintiș - din 1949, Nandra a devenit filiala („filie") a parohiei Ațintiș; între 1953-24 martie 1954 - administrator a fost preotul Ioan Oprinca. Din 23 martie 1954 a venit preotul Ilie V. Iacobescu, preot paroh în Ațintiș.

După plecarea forțată a preotului Eugen Valer Ignat din Nandra, casa parohială nu a mai fost folosită în scopul pentru care fusese construită, satul Nandra devenind filie a parohiei Ațintiș, cum am arătat, după care clădirea a devenit sediul „cooperativei", al „boldei" - un magazin sătesc. Copil fiind, duceam acolo ouă de vânzare, pe care vânzătorul le trecea printr-un inel: dacă treceau, luam 70 de bani pe un ou; dacă nu treceau, prețul se ridica la 90 de bani.

La un moment dat și această casă a fost demolată, împreună cu acareturile specifice: poiată, șură, fânar, fântână, coteț etc., locul fostei biserici de lemn și al casei parohiale din sat fiind acum un loc pustiu. Sic transit gloria mundi!

În fotografie sunt aceleași persoane, ca și în cea cu biserica de lemn: familia preotului Ignat și câteva rude. Îi amintesc aici doar pe cei doi copii din fotografie: Cecilia Maria (Lia) Ignat, născută la 5 sept. 1944, chiar în Nandra (fetița din brațele mamei sale, preoteasa Maria Ignat), trăiește actualmente la Cluj-Napoca și mi-a oferit cu generozitate și fotografia de față, iar Alexandru Ignat, fratele Ceciliei, născut la 21 iun. 1943, la Turda (din brațele tatălui său, preotul Eugen Valer Ignat), locuiește la Târgu-Mureș. Amândurora le mulțumesc pentru generozitatea cu care mi-au pus la dispoziție documente referitoare la viața părintelui lor, care vor fi folosite în monografia despre satul Nandra, care va avea următorul titlu: Nandra - un sat alunecat în uitare. 710 ani de la prima atestare documentară.

1. Dr. Augustin Bunea, canonic metropolitan, Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein (1728-1751). Anul Domnului 1900. De la Unire 200, Tipografia Seminarului Arhidiecezan Greco-Catolic, Blaj, 1900, p. 303.

2. Eugen de Gagy, Documente istorice. Diocesis Transilvaniae Disunitae anno 1805, în Transilvania, anul XLII, nr.1, ian.-febr.1911, p. 48.

3. Eugen de Gagy, Documente istorice. Diocesis Transilvaniae Disunitae anno 1805, în Transilvania, anul XLII, nr.1, ian.-febr.1911, p. 48.

4. Dr. Virgil Ciobanu, Statistica românilor ardeleni din 1760-1762, în Anuarul Institutului de Istorie Națională, 1924-1925. Publicat de Alex. Lapedatu și Ioan Lupaș, profesori de istoria românilor la Universitate. Membri ai Academiei Române, III, 1924-1925, Institutul de Arte Grafice Ardealul", 1926, p. 619.

 

Lasă un comentariu