LA 106 ANI, O PIANISTĂ FRANCEZĂ ÎȘI LANSEAZĂ AL ȘASELEA ALBUM!

Distribuie pe:

Colette Maze, o pianistă franceză în vârstă de 106 ani, va lansa un nou album de studio (al șaselea din discografia sa), în luna aprilie, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Centenara a relatat că a început să cânte la pian de la vârsta de patru ani, pentru că dorea să găsească în muzică acea căldură sufletească ce absenta din copilăria ei, marcată de o educație strictă.

Ajunsă la vârsta de 106 ani, evoluțiile sale sunt încă pline de tandrețe atunci când artista cântă la unul dintre cele patru piane pe care le deține în apartamentul ei din Paris, iar degetele ei abile par că abia ating clapele în timp ce interpretează fragmente compuse de Schumann, Debussy și Chopin. „Muzica e hrana mea, hrana mea pentru spirit și pentru inimă", a declarat pianista franceză.

Născută în 1914, într-o familie din clasa de mijloc, Colette a fost educată la domiciliu de mama ei, o femeie cu o disciplină strictă, iar tatăl ei era directorul unei fabrici de îngrășăminte.

A studiat apoi la Ecole Normale de Musique din Paris, un conservator din arondismentul al XVI-lea, înainte de a începe o îndelungată carieră de artist acompaniator pentru școlile muzicale din capitala Franței.

Colette Maze spune că yoga și gimnastica degetelor au ajutat-o să își păstreze agilitatea. De curând, artista franceză a înregistrat cel de-al șaselea album din discografia sa, sub forma unui material în trei volume audio, cu interpretări din opere de Debussy, ce va fi lansat în aprilie.

Anul trecut, Colette Maze a înregistrat fragmente din opere de Debussy și din creațiile altui compozitor francez important, Erik Satie.

Singurul ei fiu, Fabrice Maze, născut în 1949, spune că mama lui este o inspirație pentru cei din jur, în special în aceste vremuri dificile marcate de pandemia de Covid-19.

„Pe de o parte, te ajută pe plan moral. Să știi că la 106 ani poți să fii într-o formă bună dacă ai o pasiune în viață și dacă ai grijă de tine. Asta este o veste bună. Pe de altă parte, simțul ei al umorului, bucuria ei și dragostea ei de a trăi te fac să zâmbești", a declarat fiul acesteia, potrivit sursei citate. (L.P.)

 

Lasă un comentariu