DIRECTOR ȘCOALA GIMNAZIALĂ CHEȚANI, PROF. CAMELIA-SORINA PUIAC: REDESCHIDEREA CURSURILOR ESTE O RESPONSABILITATE, DAR ȘI O BUCURIE!

Distribuie pe:

- În trecut, începerea trimestrului II nu avea, practic, nicio semnificație deosebită. Pandemia a schimbat totul și iată că revenirea copiilor la școală are semnificație, chiar în mijlocul anului școlar...

- Așa este, redeschidem școala în condițiile codului verde, respectiv, cu prezența elevilor la cursuri. Este nu numai o responsabilitate, ci și o adevărată bucurie, căci, oricât de mare ar fi dotarea pentru învățământul online, tot școala clasică, cu prezența la cursuri, este adevărata formă de instruire!

- Ce măsuri deosebite ați luat, ținând cont de starea de alertă în care ne aflăm?

- S-au luat toate măsurile necesare în vederea redeschiderii unităților școlare, Școala Gimnazială Chețani, Școala Gimnazială Hădăreni, Școala Primară Grindeni, Grădinița cu Program Normal Chețani, Grădinița cu Program Normal Hădăreni, Grădinița cu Program Normal Grindeni, începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021. Ca măsură de prevenție specială, în cursul zilei de vineri, 05.02.2021, s-a realizat o dezinfecție generală și nebulizarea spațiilor unităților de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete, de către o firmă autorizată în acest domeniu pusă la dispoziție de către primăria Chețani. Vreau să mulțumesc, pe această cale, primarului Emil Florin Mocan, pentru modul deosebit în care s-a implicat și a ajutat activitatea școlară, atât din punct de vedere material financiar, cât și organizatoric, practic, din toate punctele de vedere.

- Ce ne spuneți despre securitatea elevilor și a cadrelor didactice din școlile Chețanilor?

- Este stabilit traseul de intrare și ieșire în unitatea școlară, respectiv perimetrul fiecărei clase. Se v-a respecta și s-au implementat toate măsurile Ordinului comun al MEN, nr. 3.235 din 04.02.2021 și al MS, nr. 93 din 04.02.2021, cu privire la activitățile de organizare și desfășurare în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV2, cu precădere art. 3, alin. 1-2; art. 6, art.7, art. 8, art. 9, alin.1-4 și 8; art. 10, art.11, alin. 1-2; art.15, art.16 și anexele, și a notei informative de la DSP Mureș/ 04.02.2021, privind incidența cazurilor de SARS-CoV2, cu privire la școli, astfel că, la începerea cursurilor din semestrul al II-lea, toate sălile de clasă au fost reorganizate, luându-se măsurile de distanțare, dezinfectare și igienizare. Orarul a fost stabilit potrivit celor trei scenarii, iar pauzele s-au fixat în intervale diferite, pentru a evita, pe cât posibil, contactele unui număr mare de elevi. S-au asigurat toate materialele necesare pentru desfășurarea, în bune condiții, a cursurilor, primind de la UAT Chețani tot necesarul de măști și dezinfectanți, pentru igiena personală, pentru suprafețe și pardoseli. S-a discutat în amănunt cu firma care transportă elevii claselor V-VIII, de la Grindeni la Chețani și s-au implementat toate măsurile de siguranță, privind transportul copiilor, în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dincolo de toate măsurile, însă, importantă este calitatea oamenilor și aici, la Chețani, nu ne putem plânge de aceasta...

- Cum vi s-au părut elevii, în aceste condiții nu tocmai prielnice activităților școlare, ce spun părinții?

- Elevii sunt, ca de altfel și noi, dascălii, nerăbdători să reia cursurile prin prezența la școală. Avem o colaborare bună cu părinții, care ne susțin, după puterile lor. Noi, profesorii, am încercat să-i convingem pe toți că doar prin respectarea măsurilor sanitare putem scăpa de acest virus. De altfel, comuna a trecut prin toate codurile de avertizare și oamenii au realizat că, alături de activitatea autorităților, modul lor de răspuns la comanda socială este vital. Ceea ce pot eu spune este că la școală suntem pregătiți și vom putea răspunde oricărei provocări, fără a afecta calitatea procesului de instruire a copiilor.

Lasă un comentariu