ÎNCEPEM DISTRIBUIREA PACHETELOR DE IGIENĂ ACORDATE PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL AJUTORAREA PERSOANELOR DEFAVORIZATE (POAD), DERULAT DE UNIUNEA EUROPEANĂ

Distribuie pe:

Începând cu data de 15 februarie 2021,Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș începe distribuirea pachetelor de igienă acordate prin Programul POAD 2018-2021, derulat de Uniunea Europeană. Pachetele se vor ridica în intervalul orar 8.30-15.30, de luni până vineri inclusiv, din locația situată pe str. Ludușului nr. 29.

Beneficiari:

a) persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte circumstanțe asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Pachetele de igienă conțin: Periuță de dinți (5 buc.), Pastă de dinți 75 ml (4 buc.), Săpun lichid 500 ml (1 buc.), Șampon copii 800 ml (1 buc.), Șampon adulți 500 ml (1 buc.), Detergent granule pentru rufe colorate 900 g (1 buc.), Detergent granule pentru rufe albe 1800 g (1 buc.).

Ridicarea ajutoarelor se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire de către destinatarii finali.

 

Lasă un comentariu