CADENȚA ROMÂNEASCĂ

Distribuie pe:

Cadența românească înseamnă bătutul pasului pe loc. Da, se bate pasul pe loc, într-un ritm atât de cadențat, de ni s-au găurit opincile și ne-au sărit cușmele de pe cap. Iubesc România, e o țară, așa cum ne place să spunem, frumoasă, ceea ce e adevărat. Cine mai are ca noi, și deal și munte, și mare și deltă și o Putna și un Voroneț? O țară mică, frumoasă, cu oameni cu un IQ mare, dar atât... În rest, avem datorii fiecare în parte și toți ca națiune, avem lacune... nu în peisaj, ci în plan social, cultural, politic și medical. Când spun medical, mă refer la aparatură, nu la medicii noștri care fac adevărate miracole, ținând cont de faptul că uneori, spitalele le porționează inclusiv consumabilele. Când am scris de cultură, nu mă refer la oamenii de cultură cu adevărat valoroși care există, care fac cultură și pregătesc moștenirea noastră spirituală, ci la faptul că, probabil, vor rămâne neînțeleși, pentru că nu va fi cine să-i citească, să-i înțeleagă și să-i aprecieze, socialul e în comă pentru că educația, cultivarea valorilor, a respectului și bunului simț se face ca și când am croșeta, un ochi pe față, unul pe dos, iar la capitolul politic nu am să exemplific, pentru că ar trebui să folosesc cuvinte chiar urâte.

Batem pasul pe loc cu o ritmicitate pe care nici măcar nu o mai auzim, a devenit pulsul nostru exterior, asta în ideea în care societatea românească mai are puls. România ar trebui să intre în cartea recordurilor pentru interesul nației față de politic, scandal și o doză mare de masochism național și dezinteresul total pentru social, pentru dezvoltare, bunăstare și viitor. Lumea în jurul nostru a schimbat, acum mult timp, coloana sonoră și ritmul, au trecut de la învârtită la dansuri contemporane. Noi nu... rămânem fideli trândăvelilor și micilor furtișaguri cu care ne alimentăm viața, fideli sentimentului că noi suntem români și asta ajunge. Patriotismul e un sentiment nobil, mulți îl cunosc și îl simt cu adevărat, dar majoritatea își aduc aminte de patriotism doar la o beție. Românii muncesc în afara granițelor, românii își fac concediile în afara granițelor, românii își trimit copiii în afara granițelor patriei noastre. Schimbăm guverne, fără să schimbăm nimic, ieșim în stradă, fără să știm ce vrem, semnăm contracte, fără să le citim, ne batem cu pumnul în piept, fără să mai avem coloană vertebrală, pretindem cerem să avem, fără să creăm și, ca să fie tabloul complet, ne mai și dăm, și la propriu și la figurat, unul în cap celuilalt. Nu schimbăm mentalități, dar... facem promisiuni. Nimeni nu e atât de sărac să nu poată să promită. Dar noi o vom face și pe asta, în sărăcia și renunțarea noastră, negate cu vehemență. De fapt, am făcut-o deja, de câte ori ne-am promis nouă că vom face ceva... că vom construi, că vom dezvolta, că vom muncii, că vom fi mai buni. Un concediu pe litoralul românesc te costă dublu față de unul în Bulgaria, unde chiar te simți în concediu, răsfățat și binevenit. Te costă doar dublul în ideea în care, până la mare, nu ți se rupe mașina în două pe șoselele noastre. Nu am vrut să folosesc cuvântul “infrastructură” pentru că noi nu avem așa ceva. Mergi la mare și probabil că, traversând cele 100 de sate, de așezări rurale, vei prinde cel puțin 10 căruțe și 15 tractoare, având astfel timp să vezi frumusețile patriei și să realizezi că ai pierdut patru zile din concediu, una pe drum, una odihnindu-te după drum, apoi urmând și drumul spre casă. Dar, stând strâmb și judecând drept, chiar și cu atâtea frumuseți câte are România, nu-i poți cere turistului să revină, dacă tu nu îi poți oferi un minim de confort și civilizație, ci doar, eventual, internet pe coridorul hotelului, dar nu și în cameră. Nu poți aduce investitori, atunci când pentru a-și deschide o afacere aici, le trebuie 3 topuri de hârtie A4, plimbări pe la 25 de birouri și 50 de semnături... toate astea “rezolvate” în 6 luni. Vezi că un simplu om vrea să-și deschidă un mic atelier? Îi dai în cap cu birocrația. Vrea o familie să-și deschidă o covrigărie în care să mai vândă și câte un foietaj cu gem? Nu e bine. Îi ceri 20 de semnături, îi pui o chirie pentru spațiu de-l năucești și apoi aștepți liniștit să se retragă de pe piață. Ai o problemă medicală care te obligă să apelezi la serviciile de sănătate ale Statului Român, pentru care ai cotizat zeci de ani? E ok. Doar că te programează peste cel puțin 30 de zile și apoi te cheamă la control la cabinetul privat, unde mai decartezi 200 de lei. Dacă ar fi alegerea ta să apelezi la servicii medicale private, totul ar fi perfect, dar, când ți se bagă sub nas o adresă care nu e cea a spitalului sau a cabinetului de stat... parcă nu dă bine. Seamănă cumva a conflict de interese? Vrea cineva să se ocupe de bătrânii care locuiesc singuri și nu-și permit să se retragă la un azil? Nu există lege unde să-i încadrezi, nu le poți lua impozit pe salar, deci, nu se poate. Vezi că un copil are probleme de natură financiară, vine dintr-un mediu defavorizat? Îi dai 7 lei pe lună bursă socială. Nu-i așa că e minunat?

Voi mai simțiți pulsul României? Bradicardia României se îndreaptă repejor spre o linie continuă, care va fi linia de finish !!!!

 

Lasă un comentariu