PACIENȚII ONCOLOGICI ȘI COVID-19 - CE NE-AU ÎNVĂȚAT 12 LUNI DE PANDEMIE ?

Distribuie pe:

La conferința de presă live “Pacientii oncologici și Covid-19 — ce am învățat în 12 luni de pandemie?”, desfășurată zilele trecute, au fost invitați: conf. univ. dr. Dana Stănculeanu - IOB (București), prof. dr. Lucian Miron - IRO (Iași), dr. Petra Curescu - Spitalul Județean “Pius Brînzeu” (Timișoara), dr. Larisa Ciule - Spitalul Județean Cluj-Napoca și Cezar Irimia - președinte al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC). Înființată în anul 2005, din necesitatea ca toți cei care luptă împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică, FABC este interfața între organizațiile membre și instituțiile statului, instituțiile europene implicate în sănătate, precum și organizațiile europene și internaționale similare. FABC reprezintă interesele a peste 75.000 de membri în întreaga țară, pacienți, supraviețuitori și voluntari. FABC este o federație formată din 26 de asociații care activează pe plan local la nivelul județelor. Misiunea FABC este de a face lobby și advocacy activ pentru promovarea, respectarea și garantarea drepturilor pacienților cu cancer, implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.

Conștientizarea importanței de a depista și trata rapid cancerul

Federația Asociațiilor Bolnavilor cu Cancer din România, cu sprijinul Roche România, a adunat laolaltă reprezentanții celor mai importante institute oncologice din țară, care au povestit experiența pandemiei, acum, la aproape un an de la declanșare.

Medici din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au făcut, împreună, un apel la conștientizarea importanței de a depista și trata rapid cancerul, chiar și în timpul pandemiei. Pacienții oncologici sunt încurajați să își învingă teama de COVID-19 și să se întoarcă la medic pentru a-și continua tratamentul, încrezători că spitalele și centrele oncologice respectă cu strictețe regulile de siguranță sanitară. În plus, românii care sesizează că se confruntă cu simptomele unor boli grave trebuie să se adreseze de urgență medicilor, pentru a primi cât mai repede un diagnostic și să înceapă tratamentul corespunzător.

“Vizita la medic și tratamentul sunt vitale pentru pacienții cu cancer și nu trebuie amânate. Cu toate acestea, de la începutul pandemiei de COVID-19, mulți dintre pacienții deja diagnosticați au încetat să mai vină la tratament. Înțeleg că pacienții se tem de riscul infectării cu COVID-19, însă riscul ca boala să progreseze crește considerabil în lipsa administrării tratamentului. Îi asigur pe pacienți că noi, medicii, am luat toate măsurile necesare pentru diminuarea riscului de a contracta virusul, am creat circuite și proceduri speciale, astfel încât pacienții să se simtă și să fie în siguranță atunci când revin la tratament”, a spus conf. dr. Lucia Stănculeanu, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România.

Depistarea cancerului în fază incipientă crește șansele de supraviețuire

Este esențial ca pacienții să se adreseze medicului încă de la primele simptome, oricât de minore ar fi acestea, pentru că depistarea cancerului în fază incipientă crește șansele de supraviețuire. În stadiile avansate, din păcate, opțiunile de tratament sunt limitate.

“Diagnosticarea oncologică a scăzut cu 30-40% față de 2019 și avem peste 10.000 de decese non-COVID în plus, în luna noiembrie 2020, față de noiembrie 2019. Ca să nu mai vorbim despre cancerele pulmonare: sunt peste 3.000 de cazuri de cancer pulmonar nediagnosticate de la debutul pandemiei. În contextul lansării Planului European de Cancer, este momentul ca România să accelereze demersurile pentru dezvoltarea și adoptarea unui Plan Național de Oncologie, menit să reducă povara bolii. Un astfel de instrument cadru este singura soluție pentru ca în România să se reducă incidența și mortalitatea prin cancer”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Acces la informații despre boală

În sprijinul pacienților, platforma CdelaControl.ro, lansată în timpul pandemiei, și-a propus să adune la un loc cele mai importante informații despre boală, de ce și cât de importantă este administrarea corectă și neîntreruptă a tratamentului. Aici, pacienții găsesc și o hartă interactivă a României, ce include lista completă de spitale și clinici unde se tratează afecțiunile oncologice în țară. Toate informațiile sunt verificate de medici specialiști cu experiență în tratarea acestor afecțiuni, a precizat Carmen Tudor, PR Specialist, DeciSePoate, PR & Digital Health company.

 

Lasă un comentariu