CONTRIBUȚII ACTUALE ALE SAVANȚILOR ROMÂNI LA MARILE REALIZĂRI ALE NASA

Distribuie pe:

După cum este bine știut, Statele Unite ale Americii beneficiază copios, și la un înalt nivel, de contribuția specialiștilor români naturalizați acolo, dar instruiți în liceele și facultățile din țară. Ca și în alte domenii ale tehnologiilor de vârf, la NASA lucrează mulți ingineri români, dintre care unul din cei mai reprezentativi pare a fi brașoveanul Dan Vartolomei, în vârstă de 62 de ani, cu o vechime de 30 de ani în domeniul cercetărilor spațiale.

Născut în Brașov, absolvent al Liceului de mare prestigiu, Andrei Șaguna, inginerul Dan Vartolomei se numără printre primii absolvenți ai Facultății de Aerospațiale din București, înființată în 1978, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, pe care a absolvit-o cu brio. Deși de peste 30 de ani american, ing. Dan Vartolomei este mereu cu gândul la țara sa, la meleagurile natale și la oamenii cei dragi. El este bun cunoscător și al meleagurilor mureșene întrucât o parte din copilărie și din vacanțele școlare le-a petrecut la Târgu-Mureș în familia mătușii sale, profesoara Dorina Hurubă. De asemenea, mama sa, reîntoarsă în țară, își trăiește anii de pensie la Brașov, în propria sa casă.

Dintre multiplele sale contribuții la derularea programelor spațiale ale NASA, cea mai importantă i se pare și cea mai recentă, meterializată în roverul “inima” robotului cu care a fost dotată nava spațială Mars 2020, dezvoltat de Jet Propulsion Laboratory, lansată spre Marte la 30 iulie 2020 și care are o aterizare planificată în craterul Jezero luna aceasta, pe 18 februarie.

Obiectivul principal al acestei noi misiuni este de a căuta urme ale posibililor microbi marțieni și de a colecta mostre de sol. Printre celelalte obiective științifice se numără testarea unei tehnologii pentru producerea de oxigen din atmosfera marțială, căutarea de apă subterană și studierea prafului, precum și alte aspecte de mediu. (I.C.)

 

Iată și corespendența care ne-a fost transmisă din Statele Unite de către soția savantului Dan Vartolomei: Cu mare mândrie, aș dori să vi-l prezint pe dl. Dan Vartolomei, inginer la Jet Propulsion Laboratories. Dan Vartolomei este unul dintre părinții” lui MARS 2020 - Perseverance. El a fost direct implicat în acest proiect încă din anul 2013, din faza de proiectare, până la lansarea roboțelului, în august 2020. El este absolvent al Facultății de Aerospațiale din București, promoția 1983. Pentru Dan și familia lui aterizarea lui Perseverance pe Marte este un moment cu o deosebită încărcătură emoțională. El reprezintă încununarea unei cariere de peste 30 de ani în domeniul aeronauticii a unui brașovean emigrant în SUA. Nimic nu îl definește mai bine pe Dan decât numele roboțelului în care a pus atâta pasiune - perseverența.

Cu doar câteva zile până la aterizarea pe Planeta Roșie, trimit tuturor celor de acasă o invitație la acest eveniment unic. Este un tribut modest pentru o educație profesională de nivel mondial primită în România.

Aș dori ca acest moment să îi inspire pe tinerii din România și să le dea convingerea că într-adevăr: the sky is the limit”! (Doar cerul este limita!)

Cu mare drag,

ARGENTINA VARTOLOMEI

Lasă un comentariu