AZI, 10 FEBRUARIE POMENIREA SFÂNTULUI MUCENIC HARALAMBIE, APĂRĂTOR DE CIUMĂ ȘI DE FOAMETE

Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Fiindcă tămăduia oamenii și animalele, fără plată, lumea l-a făcut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei, prăznuit în această zi. Sf. Haralambie ținea ciuma legată de lanț și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința; atunci, cumplita boală decima populația. Icoanele îl înfățișează ținând ciuma în lanț. Confirmarea o găsim in Acatistul închinat lui: “Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!”

Când Sfântul Haralambie a împlinit vârsta de 113 ani, a fost supus la chinuri cumplite pentru că nu s-a lepădat de credința în Hristos. Potrivit tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În fața acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.

Auzind împăratul de cele petrecute cu Sfântul Haralambie, a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldații i-au legat barba în jurul gâtului și l-au tras de ea pe drum; i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea, însă Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, potrivit unei legende care circulă în Bucovina.

În cele din urmă, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii săi. I-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis ca o sa-i îndeplinească dorințele, iar martirul a murit înainte de a fi executat.

Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea “Sfântul Ștefan”, din Meteora, iar părți din moaștele sale se găsesc în biserica Mănăstirii Miclăușeni, din Iași, la Catedrala episcopală din Galați, la câteva biserici din București.

Datini, tradiții și obiceiuri de 10 februarie

* Femeile fac un colăcel, îl coc înainte de răsăritul soarelui, îl rup în patru bucăți, pe care le aruncă în cele patru vânturi.

* Pentru paza vieții și a gospodăriei se stropesc cu apă sfințită grădinile și vitele; boii nu se înjugă.

* Se face pomană pentru cei care n-au murit de moarte bună; se duce colivă la biserică sau grâu curat; boabele sfințite de preot se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala. Oamenii duc colaci la biserică și mănâncă din ei când sunt bolnavi.

*Cu coliva sfințită se ung pomii pe tulpini, ca să nu se usuce în timpul verii; se ține colivă și pentru câmp, pentru ca recolta să nu fie distrusă de gândaci și de viermi.

* Cine ține această sărbătoare are parte de cai buni și sănătoși, nu le șchiopătează vitele și nu le mănâncă lupii.

* Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua încă 40 de zile.

Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul Sfântului Haralambie în diferite situații grele, cum au fost “ciuma lui Caragea”, din 1813, și foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. (surse documentare - crestinortodox.ro, azm.gov.ro) (I.S.)

 

Lasă un comentariu