Modalitățile de operare a hoților de buzunare sunt foarte diversificate și ele depind de abilitățile “operatorului de buzunar” sau de genți. S-au făcut câteva încercări și asupra mea, astfel încât, pot afirma că, având o experiență în acest sens, pot trage unele concluzii, iar motivul pentru care scriu acest articol este de a pune în gardă populația, să-și dea seama despre ceea ce se intenționează. Numitorul comun al multor “operatori de buzunare” este că, după ce-și localizează victima, caută să intre în discuții cu ea. Victima este studiată îndeaproape, pentru ca “operatorii de buzunare” să identifice locurile și felul în care pot opera ei.
UN CAZ CONCRET
În după-amiaza zilei de 5 februarie a.c., așteptam autobuzul spre casă, în stația din Piața “Cardinal Iuliu Hossu”. Este știut faptul că la anumite ore ale zilei această stație este foarte aglomerată, deoarece navetiștii se întorc și ei acasă, la fel și cei care așteaptă pentru cursele urbane. În această idee, “operatorii de buzunare” au fost nevoiți să adopte o strategie aparte, pentru a lucra nestingheriți, în locuri aglomerate.
PRIMUL PAS, PRIMA GREȘEALĂ
Primul pas al “operatorilor de buzunare” sau al “inspectorilor de buzunare” este identificarea victimei. Chiar dacă e un spațiu mai aglomerat, cu oameni care, fie că se uită după autobuze, fie că stau la discuții, ei caută un individ mai retras. În ziua cu pricina, mă aflam lângă o bancă din spatele refugiului din stație, iar pe bancă așezasem o plasă destul de încărcată și grea, dar și un flacon cu apă. Apar din senin doi tineri de statură medie, cu vârste cuprinse în jur de 30 de ani. Unul dintre ei se apropie de mine, de parcă ne-am cunoaște de când lumea, mă salută, îmi întinde mâna și mă întreabă ce mai fac. Mă întrebase în limba maghiară. Îi răspund că sunt bine, dar nu-i cunoșteam pe cei doi. Mă întreabă, apoi, dacă mă duc acasă, la Sâncrai și ce mai face Karcsi? Îi răspund că merg acasă, dar nu locuiesc în Sâncrai, nu cunosc pe nimeni cu acest nume și pe nimeni din Sâncrai. Mă confundă cu cineva. Tipul continuă insistent, cum că, el mă întreabă de Karcsi, colegul meu, cu care am lucrat împreună. Îl întreb de ce crede el că aș fi lucrat cu acest Karcsi și îmi răspunde că acest Karcsi este vopsitor. Îi răspund că în mod sigur se înșeală, fiindcă n-am fost niciodată vopsitor la viața mea.
PASUL DOI, A DOUA GREȘEALĂ
Cu toate acestea, indivizii nu numai că deveniseră patologic de insistenți, dar s-au apropiat de mine, la mai puțin de o jumătate de metru. Intenția lor a devenit foarte clară, iar insistențele lor, cum că am fi vechi cunoștințe, dar și cu prieteni și cunoștințe comune, era să creeze oamenilor din apropiere impresia că este vorba de un dialog între oameni care se cunosc și nu se pregătește vreo inspecție la buzunare. Îmi iau plasa de pe bancă și mă pregătesc să plec. În mâna dreaptă țineam plasa, de încheietura mâinii drepte aveam fixată borseta care atârna peste plasă, iar în mâna stângă flaconul de apă, de doi litri. Indivizii insistă să mă țină de vorbă și în câteva secunde simt o vibrație la încheietura mâinii drepte. Nu avea ce să-mi vibreze în borsetă, deoarece, atât telefonul mobil, cât și portofelul gol, ca înainte de salar, se aflau prin buzunarele hainei. Întorc privirea spre dreapta și văd un al treilea individ din echipă, ghemuit la spatele meu, care se căznea să deschidă fermoarul de la borsetă. Ghinionul găinarului! Deoarece anterior am fost surprins de câteva ori de rafale de ploaie, mi s-a udat complet borseta, cu conținutul ei cu tot, iar de atunci fermoarul funcționează foarte greoi.
RETRAGEREA ȘI INVENTARUL
Fără să le spun nimic în continuare, m-am retras din acel loc. Telefonul și portofelul erau la locul lor. Verific borseta. Operatorul nu a reușit să deschidă fermoarul decât vreo patru centimetri. Verific conținutul. Nu lipsea nimic. Nici măcar reportofonul, în valoare de 900 de lei. A ratat o mare ocazie, să poată să înregistreze interviuri, cu impresiile victimelor, după ce le golește buzunarele. Cert este că cei trei au dispărut negri de supărare, așa cum și veniseră.
