O femeie îndurerată, discriminată, dar smerită, curajoasă, credincioasă, un Hristos aparent Ignorant, niște ucenici superficiali, autosuficienți, un final neașteptat! Iată pe scurt tabloul dedicat femeii cananeence: Învațătura: 1) Prin credință, smerenie și nădejde, oricât am fi de păcătoși, putem mișca inima lui Dumnezeu! 2) Aceleași metode nu mișcă emoțional omul fără Dumnezeu! 3) De ce? Homo Deos nu are decât o inimă clinică! Trăim într-o epocă a tăcerii divine! O gălăgie de nedescris aici, pe pământ, ne face incapabili să mai auzim suflarea lui Dumnezeu din răcnetul ființial al propriului nostru suflet! Și, precum ucenicii din Evanghelie, astupăm acest strigăt ontologic al ființei cu efemeritate de tip fast food! În realitate, Dumnezeu nu tace! Autosuficient, omul de azi, a asurzit!
Diferența dintre Homo Deos și femeia păgână este de forțe: primul e atras centripetal de pământ, femeia e atrasă centrifugal de cer! În fiecare dintre noi regăsim ambele tipuri de forțe spirituale! În condițiile aparentei tăcerii divine, mă întreb și eu care dintre ele ne va ajuta să îl sesizăm pe Creator? Până nu e prea târziu!
