HAI LA UN PROTEST!

Distribuie pe:

Frigul și ninsoarea nu împiedică protestele unor categorii de salariați, cu precădere bugetari. Au ieșit până și polițiștii, cu petarde și lozinci. O parte dintre sindicaliștii din acest sector și-au atârnat în cui revolverul, bulanul, caietul de notițe, jurământul militar și disperați au pichetat sediul Guvernul. Mă întreb, oare ce s-a ales cu polițistul care și-a aruncat cascheta în curtea președintelui Băsescu, strigând “Ieși afară, javră ordinară”? Probabil, omul are o pensie cu mult peste pensia unui agricultor, așa că a meritat să se dea în spectacol. Categoric, nimeni nu contestă importanța forțelor de ordine în societatea românească. Sigur, sunt polițiști profesioniști, școliți, care, pentru nimic în lume, nu și-ar încălca jurământul militar. Aceștia precis nu vor ieși în stradă. Să te pensionezi la patruzeci de ani, în floarea vârstei, și să te reangajezi paznic la o instituție privată sau de stat, este, totuși, un avantaj pentru care merită protestezi. Iarăși și iarăși, mă întreb. Oare de ce nu ies în stradă tractoriștii, specialiștii agricoli, obligați să se pensioneze la 65 de ani,cu o pensie de 2-3 ori mai mică decât a unui bugetar. Mecanicii agricoli, tehnicienii, inginerii agricoli, muncitorii agricoli din zootehnie, cei care au muncit și cotizat peste 45 de ani, în condiții toxice, în democrație sunt umiliți cu o pensie, în medie, de 1.800 de lei, fără sporuri și alte bazaconii. Dacă un angajat al Parlamentului român primește un spor pentru condiții vătămătoare, angajații Avocatului Poporului încasează spor pentru computer, pentru că lucrează în praf, cei de la Curtea Constituțională sunt binecuvântați cu un spor de risc pentru suprasolicitare, te întrebi: de ce un angajat din agricultură, un sector strategic pentru siguranța alimentară a românilor, nu este răsplătit decent. Veți spune că n-au lideri sindicali care să lupte pentru ei. Să-mi fie cu iertare, dacă veți analiza averile liderilor de sindicat din toate sectoarele, veți constata că aceștia s-au căpătuit în anii de după “revoluția” furată, cât un agricultor în două-trei generații. Să nu ne mai mire criza forței de muncă din agricultură, faptul că tinerii românii visează la un loc de muncă “domnesc”, el funcționar la Primărie, Prefectură sau un loc de muncă călduț în orice domeniu bugetar. Astăzi găsești mai ușor un jurist, economist, istoric, absolvent al unor facultăți, fabrici de diplome universitare, decât un muncitor calificat în agricultură, un tractorist, a cărui muncă în producție produce hrană pentru neamul românesc și pentru export. Vremelnicii guvernanți recomandă tinerilor să se orienteze spre sectorul privat din agricultură, unde se pot realiza. Povești de adormit copiii, fiindcă o legislație stufoasă, birocrația și corupția sunt factori care te obligă să-ți iei lumea în cap, slugă la străini. Dacă muncești și ești pasionat de meserie, se găsește o coadă de topor și te reclamă la DNA pentru niște infracțiuni închipuite și ajungi să vorbești singur pe uliță, fiindcă prin tribunale și judecătorii ești taxat de avocați.

Vreau să amintesc despre o întâmplare petrecută cu doi agricultori mureșeni, reclamați la DNA, de un anonim, că s-au ajutat reciproc, la fel cum fac toți fermierii din țările cu agricultură performantă. Bugetarii i-au încătușat, și de 6 ani sunt purtați prin instanțe. “Când mi-au pus cătușele reci pe mâini și, escortat de doi polițiști, m-au dus la Judecătorie, de parcă eram un criminal, am avut senzația că mă voi prăbuși …”, mi-a declarat un reputat fermier mureșean. Celălalt acuzat a început să plângă de frică și rușine, mai ales că anchetatorii au invitat și presa să vadă cum sunt arestați doi indivizi periculoși pentru omenire, cu vina că au produs hrană românească. Unuia dintre fermieri, o personalitate remarcabilă în administrația județeană, dar și un fermier de elită, i-a fost distrusă cariera. Noroc că exploata o fermă moștenită de la părinți și rude. Iar la un moment dat s-a pensionat. Astă vară l-am întâlnit trist, așteptând să se termine procesul și-mi povestea cum lucrează pe tractor, fiindcă nu găsește un tractorist calificat. “La un moment dat, mi s-a oprit motorul și soția, fostă directoare de bancă, pensionară, a încercat să împingă tractorul să pornească. Mă, am fost de comedie, să-mi vezi soția că vrea să mă ajute, străduindu-se să împingă un tractor…”, îmi povestea zâmbind trist. Am dorit să public o carte cu povestea acestor fermieri, dar mi-au interzis să le amintesc numele, fiind sub demnitatea lor să-și plângă suferințele și umilințele îndurate. Încă mai așteptă ca Justiția să-și facă datoria, iar vinovații de hărțuieli să fie pedepsiți.

Cei care au vândut avuția României sunt bine mersi, unii cu pensii speciale, în timp ce profesioniștii din agricultură, industrie, comerț, cultură, supraviețuiesc cu pensii extrem de modeste, ei nu au timp de proteste, fiindcă mai muncesc.

 

 

Lasă un comentariu