PROIECTUL PRIVIND DESFIINȚAREA SECȚIEI PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE, ADOPTAT DE GUVERN

Distribuie pe:

Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, a anunțat premierul Florin Cîțu.

“Este o promisiune a coaliției de guvernare, dar, în același timp, și o recomandare pentru respectarea MCV. (...) CSM a dat aviz negativ atunci când a fost înființată această secție, CSM a dat aviz negativ și acum, dar nu pentru că nu dorește desființarea secției, ci pentru alte considerente”, a afirmat Cîțu, după ședința de Guvern.

Vicepremierul Dan Barna a precizat că Secția specială pentru magistrați era un “apendice rușinos” al sistemului de Justiție, iar desființarea acesteia era necesară.

“Astăzi ne îndeplinim un nou obiectiv al coaliției și suntem în această confirmare a mandatului reformist pe care coaliția USR PLUS, PNL, UDMR și l-a asumat la momentul învestiturii Guvernului. Este o decizie necesară, în primul rând, pentru România și pentru obiectivul acestui Guvern de a ridica MCV și de a reuși anul acesta să ieșim de sub această monitorizare pe termen lung de care a beneficiat România. În egală măsură, decizia de astăzi a Guvernului este o îndepărtare de moștenirea toxică pe care încă o avem din guvernarea PSD-Liviu Dragnea și este un prim pas din obiectivul major de reparare a Legilor Justiției”, a spus Barna.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că desființarea Secției speciale este un “gest de normalitate”, amintind că aceasta a fost înființată în 2017, ca urmare a deciziei unor “corifei ai justiției” - Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae, sub “oblăduirea” lui Liviu Dragnea.

“Este un moment de normalitate. Varianta pe care am propus-o a fost aceea de revenire la situația dinainte de atacurile aduse de PSD la Justiție, în sensul că dosarele care sunt acum în soluționare la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție vor fi trimise către unitățile de Parchet după specializare, competență, după materie. Dacă este vorba de fapte care țin de criminalitate organizată vor fi trimise la DIICOT, dacă este vorba de fapte de corupție vor fi trimise la DNA, dacă este vorba de alte fapte la PICCJ sau la Parchetele de pe lângă Curțile de apel. Actele, măsurile procesuale, renunțările, clasările, trimiterile în judecată care nu au fost supuse încă unui control realizat de procurorii de la SIIJ vor fi supuse controlului către procurorul general din cadrul PICCJ”, a explicat ministrul Justiției.

“Am certitudinea că acest proiect este cea mai bună variantă și am certitudinea că vom continua dialogul în Parlament. Mă voi prezenta la ședințele Comisiilor juridice și voi explica cu toate argumentele și am certitudinea că vom găsi o soluție pentru a desființa Secția specială, care are zilele numărate”, a conchis el.

Lasă un comentariu