Caducă iarnă peste toate,
Peste păduri, amor sau lumi…
Zăpada sufletului, mată,
Sufocă reverii-n genuni.
O nălucire e zăpada,
Un mit străvechi, imaculat,
E iarnă ludă, amăgire,
Iubirea ? Dor de ger uitat !
Pășesc într-un decor de umbre,
Te caut, te râvnesc… Te simt !
Se-ntorc vernale, tandre clipe,
Gonind inept neanotimp.
Te simt stingheră și străină,
Icoana unui timp trecut,
Un ultim jind de fulgi ne-mbie...
Dar plouă ! Stropii cad în lut.
Trupuri de foc, atingeri line,
Al simțurilor cald poem
E amăgirea altor vremuri
Când ne trăiam clipa boem.
Plecați pe cărărui de gheață
Prodig e-aleanul pasager -
Sărut, doresc, topesc cu tine
Zăpada lumii… Lerui, ler.
Iubita mea din vremuri dalbe,
Portret celest, sânuț de nea,
Îți dăruiesc ofrande-n iarnă :
Iubirea, visul, pana mea.
ANTICARIATUL INIMII
Mi-e dor de tine ca de-o carte veche
Pe care-am lecturat-o în alt timp,
S-o recitesc duios și pe-ndelete
Știu, a trecut dualul anotimp.
Mi-e dor de tine ca de-o carte bună
Pe care-am răsfoit-o pe ascuns,
Călcând boemi a Raiului cutumă,
Iubindu-ne pe-al vieții drum abstrus.
Mi-e dor de tine ca de-o carte vie,
Ne-am buchisit ardent și clandestin,
Fost-a amorul taină și prostie
Dar pământesc, al inimii festin.
În pagini perimate, măiestrite,
Stau rânduri stivuite, desuet,
Reînviind trăirile-mpietrite
Cu-al amintirilor divin sonet.
Te-aș lectura din nou, dulce minune...
E librăria-nchisă, raftu-i gol !
Iar anticarul a plecat în lume,
La poarta vremii pus-a greu zăvor.
