FEBRUAR

Caducă iarnă peste toate,

Peste păduri, amor sau lumi…

Zăpada sufletului, mată,

Sufocă reverii-n genuni.

 

O nălucire e zăpada,

Un mit străvechi, imaculat,

E iarnă ludă, amăgire,

Iubirea ? Dor de ger uitat !

 

Pășesc într-un decor de umbre,

Te caut, te râvnesc… Te simt !

Se-ntorc vernale, tandre clipe,

Gonind inept neanotimp.

 

Te simt stingheră și străină,

Icoana unui timp trecut,

Un ultim jind de fulgi ne-mbie...

Dar plouă ! Stropii cad în lut.

 

Trupuri de foc, atingeri line,

Al simțurilor cald poem

E amăgirea altor vremuri

Când ne trăiam clipa boem.

 

Plecați pe cărărui de gheață

Prodig e-aleanul pasager -

Sărut, doresc, topesc cu tine

Zăpada lumii… Lerui, ler.

 

Iubita mea din vremuri dalbe,

Portret celest, sânuț de nea,

Îți dăruiesc ofrande-n iarnă :

Iubirea, visul, pana mea.

 

ANTICARIATUL INIMII

Mi-e dor de tine ca de-o carte veche

Pe care-am lecturat-o în alt timp,

S-o recitesc duios și pe-ndelete

Știu, a trecut dualul anotimp.

 

Mi-e dor de tine ca de-o carte bună

Pe care-am răsfoit-o pe ascuns,

Călcând boemi a Raiului cutumă,

Iubindu-ne pe-al vieții drum abstrus.

 

Mi-e dor de tine ca de-o carte vie,

Ne-am buchisit ardent și clandestin,

Fost-a amorul taină și prostie

Dar pământesc, al inimii festin.

 

În pagini perimate, măiestrite,

Stau rânduri stivuite, desuet,

Reînviind trăirile-mpietrite

Cu-al amintirilor divin sonet.

 

Te-aș lectura din nou, dulce minune...

E librăria-nchisă, raftu-i gol !

Iar anticarul a plecat în lume,

La poarta vremii pus-a greu zăvor.

Lasă un comentariu