Ziua de 21 februarie a anului curent a marcat începutul Triodului, o perioadă specială din anul bisericesc, denumirea provenind de la cartea de cult care se folosește la slujbe, cu preponderență, în acest răstimp.
Durata perioadei este de 10 săptămâni și se împarte astfel: prima parte cuprinde 3 săptămâni premergătoare intrării în Postul Paștilor, partea a II-a durează 6 săptămâni si constituie însuși Postul cel Mare, și partea a III-a a Săptămânii Patimilor, precedată de praznicele Sâmbetei “Învierii lui Lazăr” și a Duminicii “Intrării Domnului în Ierusalim”.
Mesajul transmis de perioada primei părți este acela că “acum” este momentul ca omul să se întoarcă în Rai, a cărui ușă, odinioară închisă de Adam, poate fi redeschisă prin pocăință.
În prima săptămână, ce urmează Duminicii “Vameșului și Fariseului”, în care Biserica a acordat o dispensă totală de la post, omului i se amintește că încă se află la începutul vieții duhovnicești, virtuoase, și că primele arme de care are nevoie în această nevoință sunt smerenia unită cu rugăciunea și căința din inimă, și că trebuie să se ferească de a-i judeca pe ceilalți.
Parabola “Fiului Risipitor”, citită la începutul celei de-a doua săptămâni din Triod, arată sensul ascezei. Fiul risipitor, pentru a reveni la Tatăl, este necesar ca mai întâi să revinăintru sine, prin aceasta conștientizând îndepărtarea și risipirea, dar compensându-le prin parcurgerea cu osteneală a căii de întoarcere la casa părintească, calea Postului, pe parcursul căreia și Tatăl milos “vine în întâmpinarea lui”.
Exprimarea milostivirii dumnezeiești este completată de comemorarea “înfricoșatei Judecăți” din duminica următoare, care are un puternic caracter pedagogic. Timpul asprimii a fost rânduit de Dumnezeu să fie precedat de timpul milosteniei și al compasiunii, propice pentru a atrage prin fapte vrednice milostivirea lui Dumnezeu, în adevăratul ceas al Marii Judecăți a tuturor oamenilor care au trăit sub soarele istoriei.
Săptămâna de introducere în Postul cel Mare, numită și a Lăsatului sec de brânză, este o anticameră a luptelor duhovnicești și a nevoinței care urmează, prin urmare, o săptămână de antrenament.
Postul cel Mare, care începe anul acesta pe data de 15 martie, este o vreme luminoasă, o vreme a bucuriilor sufletești, lumina strălucitoare a Paștilor fiind întrezărită încă de la începutul lui, o vreme veselă, căci omul, care se străduiește să se curețe de păcate și să înfăptuiască virtuțile, constată faptul că se află într-un progres care merită sărbătorit, căci el aduce la capătul lui dobândirea nepătimirii.
Săptămânile de post se împart în două părți: primele 5 zile de post, aliturgice (fără Liturghia euharistică), și zilele de sâmbătă și duminică în care se săvârșește Liturghia euharistică, ele fiind considerate ca pauze în efortul ascetic, chiar dacă postul nu se suprimă, ci doar se ușurează. Durata Postului cel Mare ortodox este calculată astfel: “5 săptămâni de 7 zile, plus o săptămână de 5 zile (fiindcă Postul Mare se încheie în vinerea săptămânii a VI-a). 5 săptămâni x 7 zile = 35 zile + 5 zile = 40 zile” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat - Mistagogia timpului liturgic).
Ținerea postului corespunde exercițiului “luării Crucii și urmării lui Hristos” în toate zilele sau chiar a “urcării pe Crucea lui Hristos” a creștinului, prin înălțarea lui deasupra grijilor efemere, ca să poată învia împreună cu El. Răstignirea duhovnicească “privește întreaga viață duhovnicească, de la începutul până la capătul ei, căci și după ce am îmbrăcat în chip desăvârșit crucea mortificării poftelor trupești, am realizat doar dimensiunea orizontală a Crucii lui Hristos. Aceasta trebuie completată cu dimensiunea ei verticală, care presupune răstignirea minții în rugăciune, urcușul spre Dumnezeu în contemplație și lupta împotriva oricărui gând străin care nu poate avea limită”. Creștinul se identifică cu Lazăr: “pe «mine» mă învie Hristos în Lazăr și pe mine mă eliberează din moarte, înainte de comemorarea Patimii Sale, arătând astfel că prin pocăință și asceză vom putea ajunge «deja înviați» la Săptămâna Mare, pentru a o putea prăz-
nui duhovnicește” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul).
Precum Lazăr cel înviat va fi prezent la Patimile și Învierea învățătorului și prietenului său, tot așa, fiecare credincios vine înaintea lui Hristos cu puterile sufletului restaurate, purtându-și crucea și preamărindu-L cu ramurile virtuților, ca roade ale ostenelilor ascetice. După îmbogățirea cu faptele postului duhovnicesc, creștinul este chemat să Îl primească pe Hristos și să simtă bucuria vieții în Dumnezeu, ca mai apoi să se identifice mai profund cu Patima Sa.
Căința devine un mod de viață, o convertire radicală a ființei angajate pe calea curățirii și restaurării frumuseții primite prin botez, o stare firească a unei persoane care își caută adevărata identitate în Hristos.
An de an, Biserica va propune repetarea parcursului Postului cel Mare, ca prilej de a experimenta noi eforturi, mai adânci, pentru a înainta în cunoașterea nelimitată în taina Dumnezeului-om, fiindcă obiectul căutării este infinit. Prin Sfintele Taine și virtuți, creștinul devine un dumnezeu prin har, făcând din viața sa pe pământ un timp al urcușului omului în Hristos, spre “sfârșitul cel fără de sfârșit”.
