UN MILITAR CARE NU POATE FI UITAT

Distribuie pe:

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei, moartea își are vremea ei. Colonelul de armată Eugen Gorea s-a născut la data de 2 decembrie 1950, în satul Milășel, județul Bistrița Năsăud. Tata, Dumitru, mama Firuca, cu copii numeroși, 5 băieți și 2 fete, în total șapte, cu o mamă eroină, care i-a crescut pe toți în spiritul muncii și frică de Dumnezeu, cu mari sacrificii, rămânând, de tânără, văduvă. Viața nu a fost ușoară nici pentru Eugen, întrucât a rămas orfan de mic și a trebuit să facă față vieții vitrege din acea perioadă. Mântuitorul Iisus Hristos precizează: “V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”.

Eugen a îndrăznit de mic, a fost obișnuit cu suferința și privațiunile acestei vieți trecătoare. L-am cunoscut în anul 1973, când am fost mutat în garnizoana Târgu-Mureș, din garnizoana Timișoara. Ne-am împrietenit repede, era un coleg prietenos, cald, sociabil, era frumos, îi stătea bine în haina militară, era ca tras printr-un inel, era stăpân pe linia de specialitate, era bine pregătit, atât profesional cât și intelectual. Datorită acestui fapt, a fost înaintat în funcție și în grad. Am fost mutați amândoi în garnizoana Gornești, la un obiectiv de importanță deosebită. O perioadă de 6 ani la acest obiectiv, am fost majoritatea timpului împreună. Unitatea avea 28 de posturi de santinelă, făceam foarte des de serviciu, eu ca ofițer de serviciu, iar Eugen din partea conducerii unității. Însoțiți de comandantul gărzii, verificam posturile de santinelă, Eugen rămânea de vorbă cu santinelele, am întrebat santinela ce le spunea Eugen. La fiecare le dădea bomboane, eugenie sau biscuiți. Iubea militarii din toată inima, se îngrijea de traiul lor, să nu ducă lipsă de nimic. Dormea puțin în timpul alocat somnului, studia regulamentele de specialitate, regulamentele militare, își îndeplinea cu cea mai mare seriozitate funcția pe care o ocupa. Era numit în comisii de control în cadrul Armatei a 4-a, mă lua cu el. Era sever, dar drept, nu făcea rău, era iubit de colegi și subordonați. Ajuta cu tot ce depindea de el. În afara serviciului era o ființă iubitoare față de copii orfani, de oamenii sărmani. Într-o primăvară, niște copii sărmani vindeau urzici și ghiocei, le-a cumpărat toate legăturile triplu, iar ulterior le-a dat înapoi legăturile pe care le-a cumpărat, ca să mai fie vândute. Copiii sărmani îi sărutau mâinile. Pe drum a întâlnit o căruță cu 8 copii și un cal rănit. L-a afectat foarte tare, a cumpărat un ham nou, pe banii lui, o butelie de aragaz și un aragaz pentru această familie și o cutie plină de bunătăți.

Era căsătorit cu o femeie vrednică, Mărioara lui, cum spunea el, în urma dragostei avute cu această ființă deosebită, “o leoaică” pentru familie, au rezultat două flori: Carmen și Melania. Această soție deosebită l-a ajutat să-și termine cele trei facultăți. Viața nu a fost ușoară nici pentru Eugen, s-a îmbolnăvit , a trebuit să se interneze în spital. Pe mama eroină Firuca, la ora 12 noaptea, am găsit-o pe scările locuinței, unde locuia Eugen, și am întrebat-o de ce a venit la el, fiindcă este internat în spital și se va face bine. Nu se putea opri din plâns. Eugen s-a făcut bine, a îndeplinit cu aceeași seriozitate toate funcțiile în care a fost numit. Pentru aceasta a fost înaintat la gradul de colonel. A fost decorat cu medalii și ordine ale Ministerului Apărării Naționale inclusiv și de președintele țării. În ultima perioadă, suferind fiind, moartea l-a învins pe acest ostaș vrednic. Înainte de a trece la cele veșnice, m-a sunat și a spus că pleacă, eu nu l-am băgat în seamă, și i-am spus că nu o să fie lăsat la graniță, fiindcă în lume sunt probleme, dar el a ținut-o pe a lui. “Tu să-mi ții o cuvântare și să vorbești și de mama mea.” În data de 26 februarie 2020, prietenul meu, colegul meu, a plecat în veșnicie. Mi-am adus aminte de poezia lui Costache Ioanid:

“Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea./ Un joc de cristale e trecerea mea./ Se scutura clipa din timpul deplin,/ Surâde și cade și altele vin.

Lasă un comentariu